independent.com

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care RECOMANDĂ acordarea Ucrainei statutului de țară-candidat la aderarea la UE

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care recomandă ca Ucrainei să îi fie acordat statutul de țară-candidat la aderarea în Uniunea Europeană. De asemenea, eurodeputații condamnă invazia militară a Rusiei în Ucraina şi cer Moscovei să-şi retragă trupele. Eurodeputaţii propun şi o serie de măsuri, inclusiv sancţiuni împotriva Rusiei, dar şi ajutoare constând în armament pentru Ucraina. Rezoluţia pledează și pentru aducerea în faţa justiţiei a lui Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko.

Potrivit portalului Evropeiskaya Pravda, 637 de deputați europeni au susținut rezoluția. 13 au votat împotrivă, iar 26 s-au abținut.

Rezoluția urmează a fi transmisă institutelor UE și tuturor țărilor membre ale Uniunii.

În document este condamnat războiul desfășurat de Rusia în Ucraina, se solicită retragerea trupelor de pe teritoriul ucrainean și se recomandă institutelor UE să îi fie acordat Ucrainei statutul de stat-candidat la aderarea la UE.

De menționat că Parlamentul European nu deține competențe de a adopta decizia privind acordarea statutului de candidat și asupra procesului de aderare la UE. Vocea Parlamentului European are caracter de recomandare.

Amintim că, în cadrul discursului său din cadrul ședinței din 1 martie, președintele Vladimir Zelenski a cerut susținerea aderării Ucrainei la UE. În ajun, acesta a expediat o cerere scrisă în acest sens.

Iar doi deputați europeni, originari din România, au cerut UE ca împreună cu Ucraina să accepte și aderarea R. Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: