Imagine simbol

Pastilele de iodură de potasiu, donate de România, ajung în spitalele din țară

Pastilele de iodură de potasiu, donate la începutul lunii august de România, ajung în spitalele din țară. Un anunț în acest sens a fost făcut de șeful Direcției municipale Sănătate, Boris Gîlcă, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei. Potrivit lui Gîlcă, cetățenii vor putea ridica medicamentele de la medicul de familie doar în cazul unui accident nuclear, și nu mai devreme.

„Vreau să vă anunț că a început distribuirea pastilelor de iodură de potasiu către instituțiile medicale primare. De vineri, CSP Chișinău a început procesul de distribuție a medicamentelor către asistența medicală primară”, a declarat Gîlcă.

Potrivit șefului de la Sănătate a Primăriei Chișinău, populația va putea intra în posesia medicamentelor doar în cazul unui accident nuclear, urmare a unei decizii a Comisiei Situații Excepționale în acest sens.

„Asta însă nu înseamnă ca populația trebuie să se adreseze imediat pentru a primi  medicamentele. Ele sunt stocate și vor rămâne stocate în cadrul spitalelor și doar în cazul unui pericol iminent vor fi distribuite de către medicii de familie populației”, a mai anunțat Boris Gîlcă.

Contactată de NM, reprezentanta Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Lilia Plămădeală, a declarat că pastilele de iodură de potasiu donate de România au fost repartizate către toate Centrele de Sănătate Publică (CSP) din țară. „CSP răspunde mai departe de distribuția acestora în spitale”, a precizat Plămădeală.

Amintim că România a donat Republicii Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu, la începutul lunii august. Se întâmpla după ce tensiunile în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, aflată la Zaporojie, este ținta unor atacuri continue, în ultima perioadă. Între timp, Ucraina și Rusia se acuză reciproc de situația creată în jurul centralei.

Recent, președinta țării, Maia Sandu, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că „nimeni nu poate fi pregătit de un accident nuclear, deși riscurile există”. Atunci șefa statului a declarat că autoritățile din Moldova au întreprins unele măsuri în eventualitatea unei catastrofe, însă, și-a exprimat speranța că comunitatea internațională va interveni ca să prevină o asemenea situație.

De menționat că directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat că, sub conducerea sa, o delegație a AIEA a pornit la Centrala Nucleară Zaporojie. „A venit această zi. Trebuie să asigurăm siguranța celei mai mari instalații nucleare din Ucraina și Europa”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, citat de Ukrainskaia Pravda.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vagoane, proiecții video și realitate virtuală: Expoziția despre deportările staliniste revine în PMAN

Expoziția de vagoane dedicată memoriei victimelor regimului stalinist revine în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru al treilea an consecutiv. Inaugurarea va avea loc sâmbătă, 5 iulie, începând cu ora 20:00, potrivit Guvernului.

Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” va include două vagoane asemănătoare cu cele în care erau deportați oamenii în Siberia și se va desfășura până pe 27 iulie, potrivit Guvernului.

În unul din vagoane vor fi prezentate documente, fotografii, cărți și diverse obiecte ce ilustrează experiența tuturor celor represați de regimul sovietic, iar în cel de-al doilea vagon, vizitatorii vor putea urmări o expoziție dedicată foametei din 1946-1947 și mai mult conținut multimedia. De asemenea, vizitatorii vor putea urmări o expoziție virtuală prin intermediul tehnologiei de VR.

Duminică, 6 iulie, de la ora 20:30, în preajma expoziției din Piața Marii Adunări Naționale, cetățenii sunt invitați să participe, împreună cu actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”, la o acțiune de comemorare prin care vor aprinde lumânări în memoria victimelor deportărilor regimului comunist. 

Programul expoziției include, pe lângă vizitarea zilnică de la 9.00 la 21.00, câteva evenimente speciale. Pe 13 iulie, vor fi prezentate filme tematice din rezervele Arhivei Naționale despre represiunile sovietice, iar pe 20 iulie va avea loc proiecția lungmetrajului „Siberia din oase”, în regia Leontinei Vatamanu. Pe 25 iulie, actorii de la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălți vor juca spectacolul „Tema pentru acasă” – o dramă inspirată din deportările staliniste. 

Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949 a fost cea mai amplă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Operațiunea a cuprins 11.281 de familii, contingentul strămutaților forțat în vagoane de vite alcătuind 35.796 de persoane, dintre care 11.889 de copii, 14.033 de femei și 9.864 de bărbați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: