Максим Андреев, NewsMaker

Peste 39 milioane de dolari pentru învățământul superior din Moldova. Anunțul Băncii Mondiale

Banca Mondială va acorda un credit de 39,4 milioane de dolari pentru modernizarea învățământului superior din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat publicat joi, 5 martie, proiectul vine să sporească calitatea, relevanța și eficiența sistemului de învățământ superior din țară, astfel încât oamenii să obțină studiile și competențele necesare pentru a accesa mai multe oportunități și a-și îmbunătăți nivelul de trai.

„În prezent, sistemul de învățământ superior din Moldova nu este suficient de bine orientat spre cererea existentă pe piața muncii managerul de țară pentru Moldova al Băncii Mondiale, Anna Akhalkatsi.

„Proiectul va ajuta oamenii să obțină cunoștințele și competențele necesare pentru locuri de muncă atractive acasă, fără a fi nevoiți să-și părăsească familiile în căutarea unei vieți mai bune peste hotarele țării, și va ajuta angajatorii să angajeze lucrători cu competențele necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor”, a adăugat oficialul.

Potrivit proiectului, pe parcursul a cinci ani, vor avea loc intervenții sistemice în domeniile calității, finanțării și managementului învățământului superior. Totodată, programul va putea fi utilizat de universitățile și colegiile pedagogice selectate pentru îmbunătățirea rezultatelor învățării în inginerie, tehnologia informației, sănătate (medicină) și pedagogie.

Banca Mondială menționează că proiectul „Învățământul superior” susține eforturile guvernului de remediere a problemei declinului continuu al numărului de studenți în învățământul terțiar și pregătire mai bună a tinerilor pentru cererea în evoluție rapidă pe piața muncii. Proiectul corespunde priorităților țării definite în Strategia Națională de Dezvoltare – Moldova 2020, care accentuează importanța ajustării sistemului de învățământ al țării la necesitățile pieței muncii.

Beneficiarii finali vor fi 91 000 de studenți ai universităților, 4 100 de studenți ai colegiilor, precum și 4 400 de profesori universitari și ai colegiilor din țară. Totodată, prognozele arată că circa 30 000 de viitori angajați și 5 000 de angajatori vor beneficia de pe urma proiectului promovat.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

realitatea.md

Ministerul Apărării nu a comunicat suficient? Sandu, prima reacție la noile reguli în caz de război, propuse din 1 ianuarie

Președinta Maia Sandu susține că proiectul privind starea de război și de asediu conține prevederi standard, care se regăsesc în legislația tuturor țărilor. Potrivit șefei statului, „politicienii rău-intenționați, care se țin doar de sperierea cetățenilor, au folosit această ocazie ca să divizeze”. Pe de altă parte, președinta a menționat că Ministerul Apărării trebuia „să comunice proactiv și să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de opoziție”. Declarațiile au fost făcute pe 6 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, ca urmare a unei întrebări adresate de NewsMaker.

„Legile cu privire la apărare au fost actualizate de curând pentru că, dacă vă amintiți, legea precedentă a fost aprobată în ’92. Era clar că este o lege depășită și, ca urmare a actualizării cadrului legislativ și normativ, Ministerul Apărării a venit și cu actualizarea acestei legi. În această lege sunt prevederi standard, care le regăsiți în legile din toate țările. Nu este nimic deosebit. Bineînțeles că trebuie să avem cadru legal și pentru situații grave. Sperăm din tot sufletul și facem tot ce putem ca să nu ajungem acolo, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem cadrul legal adus în ordine”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, „politicienii rău-intenționați, care se țin doar de sperierea cetățenilor, au folosit această ocazie ca să divizeze, să sperie”. „Pe de altă parte, cred că și Ministerul Apărării trebuia să comunice proactiv și să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de reprezentanți ai opoziției”, a conchis șefa statului.

Menționăm că Ministerul Apărării nu a comentat deocamdată informațiile apărute în spațiul public cu privire la proiect. În acest context, NewsMaker a solicitat o reacție din partea instituției.

***

Reamintim, secretarii de stat ai Guvernului au examinat, în ședința din 2 noiembrie, un proiect elaborat de Ministerul Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară. Documentul prevede că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare. Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Proiectul se află în etapa de consultări. Totuși, acesta a stârnit deja un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Și liderul PSRM, Igor Dodon, a cerut retragerea lui. Potrivit parlamentarului, documentul „ar pregăti Moldova de război, după scenariul ucrainean”. Solicitat de NM, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, l-a îndemnat pe Dodon „să renunțe la sperietori”. Între timp, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a lansat o petiție prin care cere retragerea proiectului. Premierul Vasile Tofan a apărat proiectul, menționând că fiecare țară are un cadru legal care reglementează instituirea stării de război sau de asediu.

Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: