Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP
Full Article 3 minutes read

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP

Ping-pongul dintre fostul prim-ministru al țării Ion Chicu și actuala ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, continuă. De această dată mărul discordiei îl constituie mai multe bunuri ale statului care ar urma să fie transmise din gestiunea Ministerului Sănătății în gestiunea Agenției Proprietăți Publice (APP). Cei doi se acuză reciproc și susțin că procedura ar fi fost inițiată în perioada în care au exercitat funcții de conducere.   

„După universități …urmează spitalele publice? Trebuie să fii naiv să crezi că după ce a închis Universitatea Agrară și alte instituții de învățământ superior pentru a le vinde terenurile și imobilele, gruparea analfabetă și coruptă PAS se va limita doar la aceasta. Următoarele sunt instituțiile medicale publice? Vedeți vă rog în imaginile de mai jos cu ce grabă Nemerenco transmite către Agenția responsabilă de privatizări terenurile, mijloacele fixe și alte active”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul ministru al țării Ion Chicu, care a atașat și mai muște documente confirmative.

Potrivit actelor atașate postării lui Chicu, Ministerul Sănătății inițiază procedura de transmitere a mai multor bunuri imobile, proprietate a statului, din gestiunea ministerului în gestiunea APP. Actul confirmativ a fost semnat de secretara de stat a ministerului Sănătății, Lilia Gantea, pe 11 iulie, curent. Totodată, Chicu publică un act potrivit căruia, pe 24 iunie 2022, Ala Nemerenco a ordonat instituirea unor comisii de transmitere a terenurilor, mijloacelor fixe și altor active, proprietăți ale statului, din administrarea și gestiunea Ministerului Sănătății în administrarea și gestiunea APP.

 

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP

 

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP

 

Reacția ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, la pretinsele acuzații aduse Ministerului Sănătății de către Ion Chicu în așa-zisa înstrăinare a terenurilor și activelor ministerului, nu a întârziat să apară.

Potrivit ministrei, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a inițiat procedura de transmitere a bunurilor imobile proprietate publică de stat din administrarea ministerului în gestiunea APP încă în anul 2020 – perioadă în care la cârma Ministerului Sănătății era Viorica Dumbrăveanu, promovată în funcție de premierul de atunci – Ion Chicu.

Ala Nemerenco spune că, în scopul inițierii procedurii de transmitere, la 12 noiembrie 2020, ministrul de atunci (nr Viorica Dumbrăveanu) a semnat Ordinul cu privire la instituirea Comisiei de transmitere a terenurilor, proprietate publică a statului, din administrarea MSMPS – document pe care îl și anexează.

„În luna mai 2022 APP ne-a informat că actul de transmitere trebuie să conțină mai multe informații. În iunie am solicitat desemnarea reprezentanților APP pentru a fi incluși în componența comisiilor de transmitere și după ce reprezentanții au fost delegați, în scopul inițierii procedurii de transmitere, la 24 iunie 2022 am semnat Ordinul de instituire a Comisiei (se anexează), în exactă conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.91/2019 (contrasemnată de ministrul Finanțelor de atunci Ion Chicu) și Hotărârii Guvernului nr.161/2019 (contrasemnată de ministrul Finanțelor de atunci Ion Chicu)”, a declarat Ala Nemerenco.

La sfârșit de mesaj, ministra a venit cu un mesaj către Ion Chicu: „Îi îndemn pe cei care au uitat, probabil, conținutul hotărârilor contrasemnate de ei să le revadă”, a mai scris ea.

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP

Ping-pong între Chicu și Nemerenco. Mărul discordiei – transmiterea mai multor proprietăți din gestiunea Ministerului Sănătății în cea a APP


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



NM a lansat o campanie de crowdfunding pe Patreon. Fiți complicele nostru

Acum, fiecare dintre voi, cititorii noștri, are ocazia să contribuie și să ne susțină activitatea, să ia parte la transformarea Moldovei. Vom continua să facem jurnalism corect în Moldova. Iar cu ajutorul vostru, vom putea să ne facem munca și mai bine. Vă propunem să alegeți una dintre cele 6 opțiuni prin care ne puteți susține. La rândul nostru, suntem gata să vă oferim toată recunoștința și mici surprize. Accesați linkul pentru a deveni complicele nostru. Și alegeți statutul care vi se potrivește: de la prieten până la președinte.

Susține NewsMaker.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: