captură video

„Poliția e în serviciul cetățeanului, nu slujește politicienii”. Deputat PAS explică de ce nu este deblocat bulevardul central

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Dumitru Alaiba susține că este împotrivă ca Poliția să aplice forța în cazul deblocării bd. Stefan cel Mare și Sfânt, iar autoritățile locale sunt cele care ar trebui să se implice. „Ca om care a fost împins, bruscat de poliție sunt contra ca acum să se aplice aceleași metode”, a spus parlamentarul. 

„Peste o oră Ceban în parodia sa de ședință, pentru a-și justifica inacțiunea vizavi blocarea străzii Ștefan cel Mare de către Șor, va vorbi despre „dați-mi poliția locală””, a scris Alaiba, pe Facebook. Tot el a adăugat că „Poliția locală ar acționa la decizia primarului”.

Exact asta se cere și acum de la primar, a menționat Alaiba. „O decizie privind dispersarea protestului. Și poliția ar ajuta, DOAR în caz de necesitate. Ar ajuta “poliția locală” a lui Ceban în situația de azi dacă acesta pur și simplu refuză să ia aceeași decizie care ar trebui luată oricum? Logic – nu”, a comunicat Alaiba.

Deputatul a mai scris că „motivul inacțiunii sale este simplu – e modesta contribuție a lui Ceban la tensionarea situației”.

„Ca om care a fost împins, bruscat de poliție, om care a mirosit lacrimogene și chiar o dată, demult tare, a primit o bâtă pe spate de la poliție de nu am putut sta drept o lună, sunt contra ca poliția acum să aplice aceleași metode. Anume asta vor “liderii protestatari”. Să arate că între noi și foștii nu există nici o diferență. Anume așa ei câștigă”, a menționat el.

„Noi nu suntem Rusia, unde protestele se dispersează în 30 minute. Noi suntem o democrație. Suntem o societate bazată pe reguli. În democrație lucrurile funcționează altfel. Poliția este în serviciul cetățeanului. Poliția nu slujește politicienii de la guvernare. Doar pentru că așa a fost 30 de ani la rând, nu înseamnă că așa trebuie să fie în continuare. Să luăm acest “protest” ca pe un test”, a conchis parlamentarul.

În seara zilei de 9 octombrie, edilul Ion Ceban a spus că el „nu încalcă legea”. Totodată, primarul a cerut întoarcerea poliției locale municipiului Chișinău.

„Fac totul ca Primăria Chișinău să fie învinuită că nu deblochează strada și să oprească protestul pentru cei care stau în fotoliile moi în clădirile de vizavi. Dacă 10 mașini vor parca ilegal și vor bloca strada, tot primăria trebuie să vină să le ridice, s-au avem poliție în țara asta?”, a spus primarul.

De menționat că aproximativ 100 de corturi au fost instalate pe 9 octombrie de susținătorii Partidului ȘOR în mijlocul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, între Președinție și Parlament. Deputatul fugar Ilan Șor, într-o intervenție video, a spus că odată cu închiderea străzii așteaptă o reacție din partea autorităților.

Astăzi Regia Transport Electric Chișinău a anunțat că circulația transportului public pe bd. Stefan cel Mare și Sfânt rămâne în continuare blocată, iar troleibuzele sunt redirecționate.

Precizăm că în seara zilei de 9 octombrie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian a anunțat că dacă bulevardul central nu va fi deblocat în cel mai scurt timp, „autoritățile centrale urmează să găsească soluții juridice pentru ca ordinea publică să fie respectată”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Natalia Morari

Natalia Morari a comentat informația privind posibila interdicție în spațiul Schengen, alături de Ion Ceban: „Nu am confirmare oficială”

Ex-jurnalista Natalia Morari, care în ultimul an este implicată în politică și a candidat inclusiv la funcția de președinte al țării, a comentat informațiile apărute în presa din Moldova și România despre posibila interdicție în spațiul Schengen alături de primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Morari a reacționat pe rețelele sociale, declarând că „știrea este prea serioasă” pentru a o comenta în lipsa unei confirmări oficiale:

„Știu că așteptați o reacție din partea mea, dar știrea e prea serioasă ca să comentez ceea ce a apărut doar pe surse. Nu am deocamdată nicio confirmare oficială. Dacă va apărea, neapărat voi veni cu o reacție”, a scris aceasta.

Al doilea nume vehiculat în presa din Moldova și România, privind interdicția în spațiul Schengen este cel al ex-premierului Vasile Tarlev, în prezent lider al Partidului „Viitorul Moldovei”. El nu a comentat deocamdată informațiile. De menționat că, în dimineața de 9 iulie, Tarlev a expediat presei un comunicat în care a informat despre participarea la conferința științifico-practică organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța. În seara de 9 iulie, pe pagina de Facebook a acestuia a fost publicată o secvență dintr-un interviu oferit presei române.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

***

Precizăm că Natalia Morari a activat peste 15 ani în domeniul jurnalismului politic din Republica Moldova. De-a lungul timpului a lucrat la TV8, unde a avut propria emisiune politică și făcut parte din Consiliul de administrare al televiziunii. În 2021, Morari a părăsit Consiliul de administrare al televiziunii, invocând „presiunii” din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Morari a declarat că SIS o șantaja cu informații despre viața ei personală și a dezvăluit că tatăl copilului ei este controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, care ulterior a fost anunțat în căutare. Informația despre legătura lui Morari cu Platon a provocat un scandal, deoarece s-a aflat că ea a făcut interviuri cu el în timp ce erau deja într-o relație. În final, emisiunea ei de la TV8 a fost închisă definitiv, iar Morari a devenit unul dintre primele și puținele exemple de „cancel culture” în comunitatea profesională și politică din care făcea parte.

După acest eveniment, Natalia Morari a devenit o voce critică față de actualul președinte al țării, Maia Sandu, și partidului de guvernare, pe care i-a susținut în trecut.

În mai 2024, ex-jurnalista a fost organizatoarea unei întâlniri dintre mai mulți lideri politici de opoziție, care a avut drept scop discutarea posibilității de a identifica un candidat comun la alegerile pentru funcția de președinte – o inițiativă a socialistului Igor Dodon. Într-un final, inițiativa a eșuat, iar în luna iulie, Natalia Morari și-a anunțat intenția de concura la scrutinul prezidențial în calitate de „candidat independent”.

În martie 2025, ea a realizat un interviu cu fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: