Nicu Popescu

Popescu, la Berlin: „Suntem recunoscători Germaniei pentru sprijinul ferm acordat Moldovei”

În perioada 27 – 29 martie, ministrul de externe Nicu Popescu a efectuat o vizită de lucru la Berlin, Germania. Ministrul de la Chișinău a avut întrevederi cu mai mulți oficiali, inclusiv cu omologul său german. La Berlin, Popescu a vorbit despre procesul de aderare al Moldovei la UE, dar și Summit-ul Comunității Politice Europene care va avea loc pe 1 iunie la Chișinău. Oficialul moldovean, în cadrul unor discuții cu jurnaliștii din Germania, a vorbit și despre situația din regiune. Popescu a spus că „Republica Moldova nu este amenințată militar, însă se confruntă cu riscuri de ordin hibrid”. 

Popescu a avut întrevederi cu mai mulți oficiali, inclusiv cu ministra afacerilor externe a Germaniei Annalena Baerbock. Cei doi au vorbit, potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), despre procesul de aderare al țării noastre la UE.

Oficialul moldovean a avut și o discuție cu președintele comisiei de politică externă din Bundestag-ul german Michael Roth și cu consilierul pentru politică externă a Cancelarului federal Jens Plotner. Se menționează că la întâlnire s-a vorbit despre importanţa cooperării interparlamentare între țări.

Popescu a avut o întrevedere și cu secretarul de stat al Ministerului Apărării Siemtje Moller.

„Oficialii s-au referit la consolidarea cooperării cu Germania în domeniul securității și apărării, la rolul tot mai important al Republicii Moldova ca partener regional de securitate precum și la determinarea țării noastre de a participa activ la misiunile UE de menținere a păcii și consolidarea securității internaționale”, relatează MAEIE.

Ministrul de la Chișinău a discutat și cu președintele Fundației Konrad Adenauer, Nobert Lammert.

Tot la Berlin, Popescu a participat cu o prezentare, găzduită de către Consiliul European pentru Afaceri Externe. Oficialul moldovean a vorbit despre procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, dar și despre cum reușește să facă față Republica Moldova atacurilor de ordin hibrid.

„Am vorbit și despre pregătirile pentru organizarea celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, la 1 iunie 2023. Summit-ul este un important sprijin diplomatic pentru Republica Moldova într-o perioadă dificilă, dar și expresia angajamentului nostru de a contribui la o Europă pașnică, stabilă și prosperă”, a declarat ministrul.

De asemenea, în marja vizitei la Berlin, șeful diplomației Republicii Moldovaa acordat două interviuri pentru Deutsche Welle și pentru Reuters. În cadrul discuțiilor, oficialul moldovean s-a referit la situația internă și cea din regiune. „Am declarat că Republica Moldova nu este amenințată militar, însă se confruntă cu riscuri de ordin hibrid. Cu toate acestea, autoritățile reușesc să păstreze pacea și stabilitatea, inclusiv datorită suportului oferit de partenerii externi”, a menționat Popescu.

„Suntem recunoscători Germaniei pentru sprijinul ferm acordat Republicii Moldova și reiterez determinarea noastră de a continua implementarea reformelor pentru a aduce Republica Moldova în UE”, a conchis oficialul de la Chișinău cu privire la vizita sa în Germania.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: