Popșoi, despre numărul mare de ruși care solicită cetățenia R. Moldova: „Pe undeva este dreptul lor, dar există şi sensibilităţi”

Numeroasele cereri de solicitare a cetățeniei moldovenești din partea cetățenilor ruși sunt verificate de instituțiile abilitate, pentru a exclude riscurile în raport cu stabilitatea Moldovei. Mulți dintre rușii care solicită cetățenia Moldovei anterior au renunțat la aceasta și acum doresc să o redobândească. Precizările au fost făcute de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe. „Pe undeva este dreptul lor”, a adăugat Popșoi. Totuși, a menționat oficialul, există şi anumite sensibilităţi în materie de securitate și se fac mai multe acțiuni pentru a diminua orice risc. 

Popșoi a fost întrebat de Agerpres dacă consideră un risc pentru stabilitatea Moldovei numeroasele cereri de solicitare a cetățeniei moldovenești din partea cetățenilor ruși și ce măsuri a luat guvernul de la Chişinău pentru a contracara acest risc. „Conform Agenţiei de Servicii Publice, în cei doi ani de invazie rusă în Ucraina, 19.200 de cetăţeni străini au solicitat cetăţenia R.Moldova, 70% din aceste cereri provenind de la cetăţeni ruşi. Analiştii au tras un semnal de alarmă în legătură cu riscurile pe care le comportă acest fenomen, în special legat de infiltrarea de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti şi de viitoarele alegeri din R.Moldova”, au comunicat jurnaliștii.

Popșoi a declarat că, în acest caz, mulți dintre cei care solicită cetățenia Moldovei anterior au renunțat la aceasta și acum doresc să o redobândească. Totodată, potrivit oficialului, „există şi anumite sensibilităţi în materie de securitate” iar instituțiile abilitate „fac acţiunile care se impun pentru a diminua orice risc”.

În cazul acestui fenomen, ştim că mulţi cetăţeni de-ai noştri care s-au aflat în Federaţia Rusă au renunţat la un moment dat la cetăţenie pentru că exista incompatibilitatea cu deţinerea cetăţeniei ruse. Acum vedem că au ales, marea lor majoritate, să redobândească cetăţenia Republicii Moldova. Pe undeva este dreptul lor, dar aveţi perfectă dreptate, există şi anumite sensibilităţi în materie de securitate. Instituţiile abilitate sunt la curent, verifică, fac acţiunile care se impun, aşa încât să diminuăm orice risc de acest gen. Noi ne-am confruntat în ultimii ani cu multiple încercări de a submina stabilitatea şi securitatea Republicii Moldova şi până acum le-am făcut faţă. Suntem siguri că atât graţie reacţiei instituţiilor Republicii Moldova, cât şi graţie colaborării cu partenerii noştri internaţionali, în primul rând România, vom continua să facem faţă acestor provocări”, a răspuns Popșoi.

***

În ultimii doi ani, din numărul total de solicitanți ai cetățeniei Republicii Moldova peste 70% îl constituie cetățenii Federației Ruse și circa 20 % cetățenii Ucrainei.

Procedura de obținere a cetățeniei Republicii Moldova ar putea dura mai mult timp. În ianuarie 2024, Cancelaria de Stat a supus consultărilor un proiect de lege care prevede extinderea termenelor de prestare a serviciilor pentru determinarea apartenenței la cetățenia Republicii Moldova de la 20 de zile lucrătoare până la 6 luni, iar pentru recunoașterea solicitanților drept cetățeni ai țării noastre – din ziua adresării până la 6 luni. Inițiativa este argumentată prin faptul că, odată cu ridicarea stării de urgență și continuarea invaziei ruse din Ucraina, procedura actuală de dobândire a cetățeniei moldovenești nu asigură un nivel eficient de siguranță.

Tot în ianuarie, șefia Agenției Servicii Publice (ASP) preciza că în ultimii 2-3 ani instituția a identificat cel puțin 30 de tentative de obținere prin fraudă a cetățeniei Republicii Moldova. Potrivit reprezentantului Agenției, și multimilionari ruși au pretins să obțină cetățenia Republicii Moldova. Acestora li s-a refuzat cererea. Acum, ASP împreună cu Centrul Național Anticorupție lucrează pentru a se asigura că persoanele care au contribuit sau au fost complice la aceste acțiuni ajung pe banca acuzaților, a comunicat Eșanu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Panică în Rusia? Peste 113 000 de oameni au trecut granița cu Georgia într-o săptămână, pe fondul temerilor privind o nouă mobilizare

Peste 113 000 de cetățeni ruși au ieșit din țară săptămâna trecută prin punctul de frontieră Verhni Lars, la granița cu Georgia. Plecările din Rusia au loc pe fondul temerilor privind o posibilă nouă mobilizare, după ce în ultimele luni autoritățile au înăsprit măsurile de recrutare, au extins colectarea de date despre rezerviști și au lărgit atribuțiile Gărzii Naționale, relatează Politico.

Alexei Tabalov, fondatorul organizației pentru drepturile omului „Școala Recrutului”, a declarat pentru Politico că instituția sa a observat o creștere a solicitărilor de asistență juridică din partea bărbaților aflați în rezerva armatei. Totodată, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a afirmat la începutul lunii august că serviciile de informații ucrainene se așteaptă ca Rusia să lanseze până la sfârșitul anului o „mobilizare rapidă” a câtorva sute de mii de persoane.

Kremlinul respinge însă aceste informații. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat recent că o mobilizare în masă „nu este planificată și nici anticipată”, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat discuțiile pe această temă drept „speculații promovate de autoritățile ucrainene”.

Potrivit Politico, mai multe măsuri adoptate de Moscova alimentează însă suspiciunile privind pregătirea unei eventuale mobilizări. În martie, autoritățile au introdus obligativitatea citațiilor militare electronice, care intră în vigoare imediat după emitere și pot bloca automat dreptul de a părăsi țara. De asemenea, Garda Națională a Rusiei a început exerciții și pregătiri speciale pentru eventualitatea unei mobilizări.

Experții citați de publicația americană susțin că autoritățile ruse întâmpină dificultăți tot mai mari în atragerea voluntarilor pentru războiul din Ucraina, în pofida bonusurilor financiare oferite celor care semnează contracte cu armata.

În septembrie 2022, după anunțarea mobilizării parțiale de către președintele Vladimir Putin, sute de mii de ruși au părăsit țara, iar Georgia a devenit una dintre principalele destinații pentru cei care încercau să evite înrolarea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: