Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Moldova și aceasta este cu adevărat o realizare importantă. În primul rând, pentru că funcția principală în țară o va ocupa pentru prima dată o femeie. Aceasta înseamnă că ponderea alegătorilor din Moldova, deschiși și cu spirit progresist, este în creștere, în pofida emigrării de amploare. Iar în al doilea rând, este o realizare importantă, pentru că atitudinea iresponsabilă și nechibzuită a președintelui Dodon și a managerilor săi față de coronavirus nu a rămas nepedepsită pentru ei. Deci, instituția responsabilității politice în Moldova funcționează totuși, iar pentru cei care iau decizii „proaste” vin consecințele politice.
În același timp, aceste alegeri s-au evidențiat printr-o mobilizare fără precedent a diasporei, ponderea căreia în numărul total al participanților la scrutin a atins 16%.
În pofida rezultatului impresionant care a fost obținut, Maia Sandu și echipa sa trebuie să înțeleagă clar că mulți alegători nu au votat pentru Maia Sandu, ci împotriva lui Igor Dodon. În ciuda vizitelor frecvente la Moscova și a rugăciunilor frenetice în biserici și în mănăstiri, poziția dezastruoasă a președintelui Dodon față de coronavirus s-a răsfrânt totuși asupra opiniei alegătorilor din Moldova.
De asemenea, o contribuție decisivă în victoria Maiei Sandu aparține alegătorilor lui Renato Usatîi. Fără susținerea acestora, chiar și cu o creștere tangibilă a voturilor alegătorilor din diasporă, e prea puțin probabil că Maia Sandu ar fi câștigat aceste alegeri. Deși în campania electorală Maia Sandu a făcut niște pași în întâmpinarea minorităților interetnice din Moldova, e greu de crezut că ar fi fost posibilă schimbarea atitudinii minorităților interetnice față de ea prin câteva spoturi reușite și într-un termen atât de scurt. Datorită unor circumstanțe care au depins foarte puțin de ea, Maia Sandu s-a ales cu un aliat neașteptat în persoana lui Renato Usatîi și alegătorii acestuia, preponderent vorbitori de limba rusă, au devenit un factor decisiv în victoria ei.
Maia Sandu și echipa sa ar trebui să conștientizeze faptul că dobândirea postului de președinte este o sabie cu două tăișuri.
Pe de o parte, postul de președinte în Moldova este funcția newsmaker-ului principal cu un acces enorm la resursele media. Pe de altă parte, așa cum s-a scris deja de nenumărate ori, conform Constituției, președintele din Moldova este, în multe privințe, o poziție simbolică și ceremonială, care dispune de împuterniciri limitate. Să fii președinte și totodată lider (formal sau informal) al unui partid parlamentar de la guvernare este una, dar să fii președinte și liderul unui partid parlamentar minoritar înseamnă cu totul altceva. Așa cum au demonstrat primii trei ani de președinție ai lui Igor Dodon, coaliția parlamentară de guvernare poate, la necesitate, „să deconecteze” președintele „incomod” și să ia decizii importante fără el/ea.
În același timp, toate eșecurile și ratările țării vor fi atribuite în mod inevitabil președintelui/președintei, indiferent de rolul său real în aceste eșecuri și ratări.
Una dintre puținele împuterniciri cu adevărat importante ale președintelui este dreptul de a înainta candidatura prim-ministrului și dreptul de a dizolva parlamentul. Însă președintei Maia Sandu i-ar putea fi dificil să realizeze aceste două drepturi, pentru că în Moldova există deja un prim-ministru în exercițiu, iar pentru dizolvarea parlamentului sunt necesare anumite condiții. Va reuși oare Maia Sandu și aliații săi să creeze condiții pentru dizolvarea parlamentului actual – este o mare întrebare.
Chiar dacă președinta Maia Sandu va reuși să dizolve parlamentul, încă nu înseamnă că alegerile parlamentare anticipate vor schimba ceva. Nu trebuie să uităm că în turul întâi, Maia Sandu a acumulat doar 36 la sută din voturi, iar alegerile parlamentare conform sistemului proporțional se organizează într-un singur tur și cele 36% obținute nu se vor putea transforma în 58% în turul următor. Astfel, alegerile parlamentare anticipate vor avea drept rezultat, probabil, o nouă componență a parlamentului, unde partidului Maiei Sandu îi va lipsi majoritatea necesară de voturi.
De aceea, câștigând postul de președinte, Maia Sandu trebuie, concomitent, să meargă mai departe în direcția corectă – spre includerea în agenda sa și în echipa sa a reprezentanților minorităților etnolingvistice din Moldova, doar că nu la un nivel simbolic, ci „în serios”. Fără o asemenea mișcare înainte, Maia Sandu va depinde permanent de susținerea lui Renato Usatîi (o persoană cu interese neclare) și cu riscul de a pierde următoarele alegeri aceluiași Dodon.
La fel de important este ca Maia Sandu și echipa sa să conștientizeze faptul că trebuie să-și schimbe în mod radical atitudinea față de puterea de care dispun și să nu repete greșelile guvernării lor din anul 2019 – indecizia, lentoarea, amatorismul și miopia strategică. Luarea poziției de „general de nuntă” „fără dinți” de către Maia Sandu în funcția de președinte va avea drept rezultat stingerea rapidă a entuziasmului și sprijinului din partea simpatizanților săi (așa cum s-a întâmplat deja cu Andrei Năstase și cu alte partide fanfaroane de pe toate flancurile politicii moldovenești). Doar niște adresări și lamentări către persoanele corupte din Moldova în instanțele de judecată, procuratură, poliție și la alte nivele ale puterii, în așteptarea că acestea „vor conștientiza singure totul, se vor schimba ori se vor comporta europenește”, nu vor avea niciun rezultat – este un drum „către nicăieri”.
În pofida împuternicirilor limitate, președinta Maia Sandu va avea totuși câteva pârghii importante care, în cazul unei abordări active și strategice, îi vor permite să-și îndeplinească măcar o parte a promisiunilor pe care le-a făcut.
Președintele Moldovei are dreptul de a iniția un referendum național pentru modificarea Constituției. Și anume cu ajutorul modificărilor în Constituție, poate încerca să rezolve problemele principale ale Moldovei. De exemplu, să reorganizeze complet actualul sistem judiciar și cel al procuraturii din Moldova, iar în locul acestora, să creeze altele absolut noi, „de la zero”, cu persoane noi și fără cusur, cu o structură și cu o „istorie” nouă. Să creeze un tribunal special pentru investigația infracțiunilor grave din ultima perioadă – furtul miliardului, „Laundromatul” moldovenesc, torturile și omorurile din luna aprilie 2009, expulzarea profesorilor turci etc. Să fie reglementat în Constituție statutul limbilor găgăuze, bulgare, ucrainene și rome (posibil, și al altora) ca limbi recunoscute ale minorităților din Moldova, iar statutul limbii ruse – ca una dintre limbile de comunicare internațională și interetnică (fără a atinge chestiunea cu privire la denumirea limbii de stat). Reglementarea în Constituție a garanțiilor privind păstrarea identității culturale a bulgarilor, ucraineilor și romilor din Moldova, de exemplu, prin garantarea statutului raionului Taraclia pentru bulgarii din sudul țării.
În afară de identificarea unor noi oportunități pentru soluționarea problemelor cheie, inițierea modificărilor în Constituție ar putea să-i ajute Maiei Sandu să păstreze entuziasmul și mobilitatea simpatizanților săi, dar și să demonstreze în realitate că este președintele „tuturor locuitorilor Moldovei”, inclusiv al locuitorilor din grupurile de minorități etnolingvistice.
Pentru realizarea tuturor celor menționate, Maia Sandu trebuie neapărat să-și consolideze echipa. În afară de „bloggeri buni” și „activiști rutieri”, Maia Sandu mai are nevoie de oameni hotărâți cu spirit progresiv, gândire strategică și științifică, din rândul cercetătorilor, juriștilor, apărătorilor drepturilor omului, jurnaliștilor, ecologiștilor etc.
O altă barieră foarte importantă pe care Maia Sandu și echipa sa vor trebui s-o depășească este obsesia pentru „economie și finanțe”. Moldova nu trebuie să se ocupe doar de consolidarea și dezvoltarea economiei. Ca și oricare altă țară, Moldova trebuie să îmbunătățească viața locuitorilor săi, mai ales a celor mai sărace și vulnerabile grupuri. Iar extinderea oportunităților și emanciparea grupurilor mari de locuitori ai Moldovei: femei, copii cu dizabilități, minoritățile etnolingvistice – acestea, la rândul lor, vor da un nou impuls economiei.
Și, în sfârșit, echipa Maiei Sandu trebuie să devină cu adevărat multietnică și multilingvistică. Printre consilierii și asistenții noii președinte și în componența aparatului adminsitrativ al acesteia ar trebui să fie nu numai români/moldoveni etnici, dar și găgăuzi/găgăuze, bulgari/bulgăroaice, ucraineni/ucrainence, ruși/rusoaice, romi/rome.
Pentru Maia Sandu a apărut a doua (și, probabil, ultima) posibilitate de a intra în istorie ca „o persoană care a transformat țara”. Pentru aceasta, ea are nevoie să formeze în jurul său o echipă hotărâtă, care gândește strategic și, folosind cu abilitate împuternicirile prezidențiale limitate, să lanseze procesul de reformatare radicală a țării (prin inițierea modificărilor Constituției). Dacă Maia Sandu va continua să acționeze la fel de indecis și neclar, ca în anul 2019, victoria sa la aceste alegeri prezidențiale va fi una pirică. După dezamăgirile provocate de „reformatorii” Filat, Chirtoacă și ACUM, modelul anului 2019, președinția nesigură și neclară a lui Sandu ar putea distruge complet speranța celor care încă au rămas în Moldova, dar și a persoanelor care au votat, dar deja au plecat din țară, la un viitor cât de cât „luminos” pentru această țară. Vrem foarte mult să sperăm că Maia Sandu și echipa sa înțeleg toate aceste aspecte și că Moldova se îndreaptă spre o eră cu adevărat nouă.
Veaceslav Balan, expert în domeniul drepturilor omului, magistru în drept constituțional comparat al Universității Central-Europene, doctorand în drept
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției
