Екатерина Дубасова / NewsMaker

Promo-LEX îi acuză pe avocații lui Guțul de manipulare: Dacă nu am constatat nereguli în campanie, nu înseamnă că nu au avut loc

Unii reprezentanți ai Comisiei Electorale de la Comrat și avocații Evgheniei Guțul au sugerat că dacă Asociația Promo-LEX nu a constatat nereguli în campania electorală din Găgăuzia, atunci acestea nu ar fi avut loc. Precizările au fost făcute de Asociația Promo-LEX. Cea din urmă consideră abordarea „manipulatoare”. „Faptul că Misiunea de observare nu și-a prezentat în mod public observațiile și constatările din ziua alegerilor, nu înseamnă nicidecum că în campania electorală nu au fost admise nereguli”, a precizat Asociația.

Reprezentanții Asociației au declarat că la ședința Curții de Apel de la Comrat, din 22 mai, în care se examinează recunoașterea rezultatelor alegerilor și validarea mandatului de bașcan, „unii reprezentanți ai CEC UTAG și avocații candidatei Partidului Șor, Evghenia Guțul, au vizat Promo-LEX sugerând că dacă Asociația nu a constatat nereguli în campania electorală, atunci acestea nu ar fi avut loc”.

Promo-LEX condamnă cu fermitate această abordare manipulatoare, or Asociația a explicat anterior, inclusiv reprezentanților CEC UTAG, că nu se va expune public pe marginea acestui scrutin, având o misiune limitată și doar de documentare, axată exclusiv pe monitorizarea zilei alegerilor în ambele tururi (30 aprilie și 14 mai)”, se arată într-o declarație a Asociației.

Promo-LEX a mai spus că nu și-a propus să aibă „o misiune clasică de observare a alegerilor regionale care să monitorizeze întreaga campanie electorală, iar observațiile din ziua alegerilor sunt insuficiente pentru a aprecia procesul electoral în ansamblu”.

Faptul că Misiunea de observare nu și-a prezentat în mod public observațiile și constatările din ziua alegerilor, nu înseamnă nicidecum că în campania electorală nu au fost admise careva nereguli sau încălcări ale normelor legale”, a precizat Asociația.

Reprezentanții Asociației consideră că „anume instanța de judecată este cea care urmează să aprecieze prezența sau lipsa încălcărilor în procesul electoral pornind de la materiale care i-au fost prezentate de organele de resort”.

Curtea de Apel Comrat examinează pe 22 mai subiectul privind recunoașterea legalității alegerilor pentru funcția de bașcan, câștigate de candidata Partidului „ȘOR”, Evghenia Guțul. Ședința a început la ora 10:00 și se desfășoară în limba rusă, fiind asigurată traducerea în limba română.

La ședință este prezentă și Evghenia Guțul. Câteva zeci de persoane protestează la sediul Curții de Apel Comrat. Manifestația este marcată cu muzică și dans.

***

Turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei a fost câștigat de către Evghenia Guțul, candidata Partidului „ȘOR”, necunoscută până acum publicului larg. Potrivit presei locale, Guțul are 37 de ani și din iunie 2018 a lucrat în calitate de „consilier” la Partidul „ȘOR”. Peste o lună a fost angajată secretară.

În seara de 16 mai, Adunarea Populară a Găgăuziei s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a recunoaște rezultatele alegerilor pentru funcția de bașcan. Deputații locali susțineau că nu au încredere în Curtea de Apel, care trebuie să valideze alegerile și nici în autoritățile centrale.

Se întâmplă după ce, în după-amiaza zilei de 16 mai, CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la Comisia Electorală de la Comrat. Potrivit CNA, temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara țării și votarea din numele acestora.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Roman Cojuhari demisionează de la șefia Agenției Proprietății Publice după scandalul de la MoldATSA: „Îmi pasă de viitorul R. Moldova”⚡️⚡️⚡️

Directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a anunțat în seara zilei de 29 iunie demisia din funcție, pe fondul scandalului izbucnit la întreprinderea de stat MoldATSA. Acesta afirmă că își asumă responsabilitatea pentru faptul că activitatea fostului director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, demis recent, nu a fost verificată suficient de riguros și spune că a decis să plece din funcție pentru a proteja imaginea instituției și a echipei.

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Cojuhari a menționat că APP este instituția responsabilă de monitorizarea activității MoldATSA și a admis că era necesară „o verificare suplimentară și minuțioasă” a actelor și deciziilor prezentate de Vangheli. Totodată, el a precizat că, deși politica de salarizare ține de competența organului executiv al întreprinderii, „amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP”, responsabilitate pe care și-o asumă.

„Îmi pasă de echipă, a cărei credibilitate a avut de suferit în această perioadă. Îmi pasă, de asemenea, de viitorul Republicii Moldova și îmi doresc ca țara noastră să continue ferm parcursul european, să consolideze instituții puternice și să asigure o administrare eficientă, transparentă și responsabilă a patrimoniului și a banului public. Din respect pentru aceste valori și pentru a proteja imaginea instituției și a echipei, am decis să-mi depun demisia din funcția de director general al Agenției Proprietății Publice”, a mai scris el pe rețele.

Precizăm, reacția vine în aceeași zi după demisia deputatului PAS Radu Marian, care l-a propus pe Vangheli la funcția de director al MoldATSA, de la conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Invitat recent la TV8, Cojuhari a precizat că nu intenționează să dea curs solicitărilor prin care i-a fost cerută demisia, în contextul scandalului de la MoldATSA.

***

Reamintim, întreprinderea de stat MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, se află în centrul unui scandal după ce o investigație a Ziarului de Gardă, publicată pe 18 iunie, a arătat că fostul director al instituției, Dumitru Vangheli, ar fi inclus în CV informații false despre studiile și experiența sa profesională. Potrivit investigației, acesta a susținut că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada și că a lucrat timp de doi ani ca pilot la Air Canada, informații care nu ar corespunde realității.

În urma investigației, Agenția Proprietății Publice a anunțat demiterea lui Dumitru Vangheli, începând cu 22 iunie. APP a invocat „pierderea încrederii fondatorului în persoana administratorului”. Interimatul funcției este asigurat de Andrei Cebanu, director adjunct al Autorității Aeronautice Civile.

Scandalul a continuat și în legătură cu Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu. O investigație RISE Moldova a arătat că aceasta a fost remunerată cu peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt a MoldATSA. Potrivit investigației, în 2026 remunerația sa lunară a depășit 120.000 de lei, fiind de aproximativ opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mare decât salariul președintei Maia Sandu. Taburceanu și-a anunțat recent demisia și a dat asigurări că va returna bonururile și adaosurile la salariu de care a beneficiat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: