Facebook/Igor Dodon

PSRM propune o nouă candidatură la funcția de premier

Președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a venit în parlament. În timp ce Natalia Gavrilița răspundea la întrebări, o parte a fracțiunii socialiștilor a susținut un briefing de presă, la care a participat și Dodon. Acesta a anunțat că socialiștii propun candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru.

„Lansăm inițiativa de a forma o majoritate parlamentară de cel puțin 51 de deputați, pentru a activa pe perioada de tranziție. PSRM a semnat deja pentru această candidatură, așteptăm să ni se alăture și alții. Pot să adere toți deputații responsabili, inclusiv cei din PAS. Nu vorbim despre o coaliție”, a declarat Dodon.

Acesta a anunțat că socialiștii o vor susține pe Mariana Durleșteanu la funcția de prim-ministru. Aceasta a deținut anterior funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Greceanîi.

„Programul lor de guvernare este o parodie. În 30 de ani nu am avut așa program, este o listă de fraze. Au aruncat niște fraze știind că președintele lor i-a trimis intenționat ca să nu fie votați. Iată cu ce se ocupă președintele țării. Fac experimente pe situația disperată a oamenilor”, a declarat Dodon.

Igor Dodon a amintit că au trecut deja două luni de când Maia Sandu a preluat funcția de președinte al țării.

„Unde e schimbarea pe care a promis-o? Singura schimbare este că la președinție este un om debusolat, care-și umflă mușchii în fața președinților de instituții. Arată mai degrabă de parodie. Este motivul pentru care Maia Sandu vrea haos”, a mai spus Dodon.

***

Anterior, Igor Dodon declara că PSRM pledează pentru alegeri parlamentare anticipate. De cealaltă parte, PAS a acuzat socialiștii că, de fapt, mimează această dorință, și în realitate, nu doresc desfășurarea scrutinului.

Conform legii, acestea pot fi declanșate dacă parlamentul eșuează de două ori în tentativa de a învesti un nou guvern.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Sandu, prima reacție la o eventuală administrare externă a Transnistriei: „Nu cred că regimul de la Tiraspol are mare alegere”

Ideea unei eventuale administrări externe a regiunii transnistrene se află, deocamdată, într-o etapă incipientă de discuții cu Uniunea Europeană, a declarat, pe 23 martie, președinta Maia Sandu. Șefa statului susține că regiunea are nevoie de o perioadă de „demilitarizare, deoligarhizare și democratizare”, iar inițiativa Guvernului ar fi gândită pentru a gestiona această etapă. Președinta recunoaște că acest proces „nu se poate întâmpla în două zile”.

„Este nevoie de o perioadă de demilitarizare, de deoligarhizare, de democratizare pe partea stângă a Nistrului. Noi cu toții știm acest lucru, nu este nimic nou. Acest proces nu se poate întâmpla în două zile. Această idee a Guvernului vine anume ca să rezolve problema pe perioada demilitarizării, democratizării, deoligarhizării. E la o etapă incipientă de discuții cu UE, pentru că e clar că e nevoie să avem și angajamentul partenerilor. Este un proces la care trebuie să participe un partener sau câțiva parteneri: nu știu, vorbim de UE sau vorbim de altcineva. În momentul în care o să avem o discuție mai consistentă și un eventual angajament din partea partenerilor noștri, atunci, evident, o să discutăm mai departe”, a declarat președinta Maia Sandu.

Întrebată dacă un asemenea scenariu ar putea fi acceptat și de autoritățile nerecunoscute din regiune, șefa statului a lăsat să se înțeleagă că Tiraspolul ar avea opțiuni limitate, având în vedere crizelor cu care se confruntă regiunea.

„Nu cred că regimul de la Tiraspol are mare alegere, pentru că vedem ce se întâmplă cu cetățenii de acolo. Oamenii aceia trebuie să mănânce, să își încălzească apartamentele, să aibă unde să își ducă copiii la grădiniță și la școală. Ei au nevoie de condiții normale de viață. În momentul în care regimul de la Tiraspol nu le mai poate asigura aceste condiții, evident, trebuie să caute alte soluții. Soluția vine din partea Uniunii Europene”, a conchis președinta țării.

Amintim, jurnalistul Vladimir Soloviov a publicat, recent, un document de 14 pagini, care prevede o perioadă de tranziție în procesul de reglementare a diferendului transnistrean. Potrivit documentului, controlul asupra regiunii ar urma să fie preluat temporar de o administrație internațională, care să supravegheze demilitarizarea și democratizarea regiunii transnistreană. Ulterior, ar urma ca autoritățile constituționale de la Chișinău să preia treptat controlul deplin.

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pe 17 martie că documentul nu este un plan de reintegrare propriu-zis, ci un non-paper aflat în consultare cu partenerii europeni. Oficialul a precizat că este vorba despre „testarea unor idei care ar putea fi luate în calcul pe viitor” și a recunoscut că unele prevederi au fost discutate cu partenerii europeni în timpul vizitei la Bruxelles.

În prima sa reacție, speakerul Igor Grosu a declarat că ideea unei eventuale administrări externe a regiunii transnistrene trebuie discutată și analizată. Oficialul a precizat, pe 20 martie, că actualul format de pacificare s-a dovedit „foarte toxic” și ineficient. În opinia sa, un eventual nou mecanism ar trebui să fie unul civil, nu militar, și să implice state care respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova și care pot oferi garanții pentru țara noastră.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: