parlament.md

PSRM și Partidul „ȘOR” solicită convocarea Parlamentului în ședință extraordinară

Partidul Socialiștilor (PSRM) a publicat pe 12 ianuarie o declarație prin care solicită convocarea, de urgență, a ședinței Parlamentului. O solicitare în acest sens a fost lansată, în ajun, și de Partidul „ȘOR”.

PSRM a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar promova „o politică de genocid împotriva poporului propriu” din cauza majorărilor înregistrate în ultima perioadă.

„Acestea sunt “vremurile bune”  care le-au fost promise. Aceşti oameni nenorociţi merită din partea guvernului mai mult decât o compensație de doi bani şi mormăitul unui oarecare Spânu precum că trebuie să răbdăm. (…) Partidul Socialiştilor condamnă lipsa unei reacții clare şi a unui complex de măsuri clare din partea Guvernului şi a partidului de guvernământ vizavi de creşterea tarifelor la serviciile comunale de bază”, se arată în declarație.

Partidul Socialiştilor cere convocarea imediată a şedinţei extraordinare a Parlamentului, audierea raportului prim-ministrului şi al ministrului responsabil de energetică pentru a elabora măsuri urgente de susţinere a populaţiei. De asemenea, socialiștii susțin că Guvernul este obligat„să îngheţe creşterea tarifelor printr-o decizie fermă”, iar cabinetul de miniştri și preşedintele ţării, potrivit acestora, trebuie să iniţieze negocieri directe cu producătorii şi furnizorii de energie electrică pentru a obţine reducerea preţurilor.

Și Partidul „ȘOR” a solicitat convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului, în contextul crizei energetice. Mai exact, reprezentanții formațiunii consideră că trebuie votat, în regim de urgență, proiectul de lege elaborat de aceștia, privind compensarea integrală a diferenței de tarif pentru consumul de gaze naturale. Totodată, „ȘOR” cere Guvernului să instituie o celulă de criză și să elaboreze, în regim de urgență, un plan de acțiuni de ieșire din criză.

Președintele Parlamentului Igor Grosu nu a comentat deocamdată solicitările celor două formațiuni parlamentare.

UPDATE (10:37) Contactați de NM, reprezentanții Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova au precizat că, potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea ordinară de primăvară începe în luna februarie. În perioada dintre sesiunile ordinare, Parlamentul poate fi convocat în sesiune extraordinară sau specială la cererea Președintelui Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați.

Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare sau speciale se depune în scris la Biroul Permanent. Până în prezent, nu au fost depuse astfel de cereri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Maia Sandu

Sandu, despre tranzitul cerealelor din Ucraina prin Moldova: „Alte state îi ajută mult mai mult – cu ajutor financiar, militar”

Președinta Maia Sandu salută decizia autorităților de a facilita tranzitul cerealelor ucrainene, în pofida îngrijorărilor exprimate de fermierii din Moldova. Șefa statului susține că Guvernul trebuie să găsească soluții pentru ca producătorii locali să nu fie afectați, însă consideră că Moldova „nu poate să întoarcă spatele” Ucrainei. Alte state, spune Maia Sandu, „îi ajută mult mai mult”.

„Dacă Ucraina nu va putea să își vândă produsele și nu va avea bani să se apere, atunci noi vom avea probleme mai mari decât avem astăzi. Sigur, trebuie să vedem cum facem așa încât să nu fie afectat sectorul nostru prea mult, dar în același timp nu putem să întoarcem spatele ucrainenilor, care, iată, în fiecare noapte sunt bombardați și în fiecare zi se trezesc și cresc grâne și rezistă. Prin rezistența lor, protejează și pacea noastră”, a declarat președinta Maia Sandu la Radio Moldova.

Președinta consideră că autoritățile și agricultorii – „dacă sunt bine intenționați” – pot identifica o formulă care să permită atât tranzitul grânelor ucrainene, cât și să protejeze interesele fermierilor din Moldova. Șefa statului a remarcat, în acest context, că Moldova are în acest an „un an agricol bun pentru multe culturi” și și-a exprimat convingerea că agricultorii locali „vor câștiga” din producția lor.

„Ne dorim, evident, ca agricultorii noștri să câștige și sunt sigură că vor câștiga. (…) Dar nici să punem piciorul în prag atunci când vecinii noștri ne-au rugat să îi ajutăm. Asta este oportunitatea ca noi să îi ajutăm. Alte state îi ajută mult mai mult – cu ajutor financiar, cu ajutor militar. Iată aici noi putem să îi ajutăm, cu aceste căi de tranzit”, a mai declarat Maia Sandu.

Amintim că Guvernul Republicii Moldova a anunțat, pe 12 august, că a convenit cu autoritățile ucrainene reducerea cu 50% a tarifelor pentru tranzitul feroviar al mărfurilor ucrainene prin țară, în perioada 10 august – 31 decembrie 2026. Executivul susține că măsura este avantajoasă pentru ambele state și ar putea aduce Căii Ferate din Moldova venituri de câteva milioane de euro.

Potrivit Guvernului, Ucraina intenționează să exporte aproximativ șase milioane de tone de mărfuri în anul agricol 2026, iar Republica Moldova urmărește să atragă circa 10% din acest volum. Detalii – AICI.

Asociația „Forța Fermierilor” și-a exprimat îngrijorarea față de tranzitul produselor agricole ucrainene prin Republica Moldova și a cerut implicarea agricultorilor și exportatorilor locali în gestionarea acestuia. Agricultorii au avertizat, pe 17 august, după o întrevedere cu premierul Vasile Tofan, că ar putea organiza proteste „masive” dacă autoritățile nu vor înregistra progrese inclusiv în această problemă până pe 21 august. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: