Parlamentul Republicii Moldova

PSRM va propune Parlamentului să constate uzurparea CC de către trei judecători

PSRM va iniția un proiect de hotărâre prin care Parlamentul să constate uzurparea Curții Constituționale de către trei judecători care au susținut dizolvarea Legislativului. Anunțul a fost făcut de către președintele formațiunii Igor Dodon, pe 16 aprilie, înainte de ședința parlamentului.

„PSRM va înainta un proiect de hotărâre a Parlamentului care va constata faptul uzurpării Curții Constituționale de către trei judecători ai Înaltei Curți (Manole, Șova, Roșca) în interesul politic al președintelui, încălcarea jurământului depus în fața Parlamentului și vom cere demisia lor”, a anunțat Dodon.

Socialiștii consideră decizia CC drept uzurpare a puterii de stat în favoarea Președintelui Maia Sandu.

„Noi nu ne-am temut niciodată de alegeri parlamentare anticipate și suntem pregătiți pentru acestea mai bine decât oricare partid din țară, având cea mai dezvoltată infrastructură de partid în toată țara, în toate localitățile, o echipă puternică, cu reprezentanți în conducerea la majoritatea consiliilor raionale, municipale și locale. Rămânem fermi pe poziția că alegerile nu pot fi desfășurate în condițiile pandemiei”, a precizat liderul PSRM.

***

Pe 15 aprilie, CC a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea parlamentului. Doi judecători au avut opinii separate: Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan. Seara, într-o conferință de presă, președinta țării Maia Sandu a anunțat că alegerile parlamentare anticipate ar trebui să se desfășoare „cât mai curând posibil, ținând cont de starea de urgență” și că va semna „în curând” decretul de dizolvare a parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Câteva ore mai târziu, în cadrul unei emisiuni televizat, liderul PSRM a anunțat că va face tot posibilul pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc „cât mai târziu” și nu în luna mai sau iunie.

Precizăm că, pe 31 martie, Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență până pe 30 mai 2021. Conform Constituției, pe perioada stării de urgență nu pot fi organizate scrutine electorale. Lista cu măsurile impuse în contextul stării de urgență a fost publicată abia pe 2 aprilie. Pe 8 aprilie, mai multe prevederi au fost revizuite.

Pe 9 aprilie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că a depus o sesizare la Curtea Constituțională, cu privire la declararea neconstituționalității actelor normative care țin de declararea stării de urgență.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: