Putin a rostit, pentru prima dată, numele lui Navalnîi: este trist că a murit, dar se mai întâmplă

După ce a câștigat alegerile prezidențiale, asigurându-și, astfel, un nou mandat, președintele în exercițiu al Federației Ruse, Vladimir Putin, a rostit, pentru prima dată, numele politicianului Alexei Navalnîi, găsit în februarie mort într-o colonie din Siberia, în care își ispășea pedeapsa. Putin a numit moartea opozantului rus „un eveniment trist”, dar care se mai întâmplă. Liderul de la Kremlin a mai declarat că acceptase un schimb de prizonieri, care l-ar fi eliberat pe Navalnîi din închisoare.

„Cât despre domnul Navalnîi. Da, a murit. Este un eveniment trist. Am avut și alte cazuri în care au murit persoane aflate în locuri de privare de libertate”, a declarat Putin  în cadrul conferinței de presă susținută în urma rezultatelor alegerilor prezidențiale. În același timp, el s-a întrebat: „Oare una ca asta nu s-a întâmplat și în Statele Unite? S-a întâmplat și de mai multe ori”, scrie The Moscow Times.

Putin susține că a fost de acord pentru un schimb de prizonieri, cu câteva zile înainte de moartea lui Navalnîi.

„Unii colegi, nu membri ai administrației, mi-au spus că există ideea de a-l schimba pe domnul Navalnîi cu niște oameni care sunt în închisoare în țările occidentale. Puteți să mă credeți, puteți să nu mă credeți. (…) Persoana care mi-a vorbit nu și-a terminat încă fraza, dar i-am spus: sunt de acord”, a spus Putin. Cu toate acestea, a existat o condiție pentru schimbul de prizonieri, spune Putin: „El (Navalnîi nr. red) să nu se întoarcă, să stea acolo”.

Serviciul Federal al Penitenciarelor a anunțat moartea lui Alexei Navalnîi în după-amiaza zilei de 16 februarie. Departamentul a raportat că politicianul s-a îmbolnăvit în timpul unei plimbări și și-a pierdut cunoștința. Medicii sosiți au încercat să-l resusciteze, dar nu l-au putut ajuta și l-au declarat decedat. În certificatul medical eliberat mamei lui Navalnîi se menționa că cauzele morții au fost naturale. Chiar și așa, familia dar și echipa lui Navalnîi l-au acuzat pe Putin că l-ar fi ucis pe opozantul rus, pentru a împiedica schimbul de prizonieri, care l-ar fi eliberat din închisoare. Alexei Navalnîi a fost înmormântat la Cimitirul Borisov din Moscova pe 1 martie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker.md/ Tudor Marde

NM Espresso: Deputată Șor își recuperează pașaportul diplomatic, mitinguri false înainte de summitul Moldova-UE, Moldova discută un videoclip rap

Invitații false la miting

Partidul de guvernământ PAS a anunțat că unii cetățeni ai Moldovei au primit apeluri telefonice automate cu propunerea de a participa contra cost la un miting de susținere a summitului Moldova—UE în fața sediului partidului. PAS a declarat că nu are nicio legătură cu aceste apeluri și a presupus că în spatele lor s-ar afla reprezentanți ai fostului Partid «Șor».

Reamintim că summitul Moldova—UE va avea loc pe 4 iulie.


Fermierii amenință cu proteste reale

Asociația «Forța Fermierilor» este din nou nemulțumită: agricultorii au cerut guvernului să renunțe la planul de a lichida Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Organizația a publicat o scrisoare deschisă adresată Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova, în care acuză executivul de intenția deliberată de a distruge sectorul agricol. Și au amenințat cu proteste.


Procurorii pleacă singuri

Comisia de vetting a început evaluarea activității procurorilor: li s-a cerut să prezinte declarații de avere pentru ultimii cinci ani, lista rudelor angajate în sistemul judecătoresc, în procuratură sau în alte structuri de stat, precum și un formular privind etica profesională.

După primirea acestei solicitări, 15 procurori din PCCOCS și doi din Procuratura Generală și-au depus cererile de demisie. Ceilalți 73 de procurori au fost mai curajoși și au prezentat toate documentele necesare în termenul stabilit.


Deputată Șor își recuperează pașaportul diplomatic

Deputata Reghina Apostolova a câștigat neașteptat un proces împotriva Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Ea a considerat ilegală decizia prin care i s-a retras pașaportul diplomatic. Acum, instituția va fi obligată să i-l restituie. Totuși, această decizie poate fi contestată în Curtea de Apel.

Reamintim că Apostolova este în continuare deputată până la finalul mandatului actualului Parlament. Ea a fost aleasă pe listele Partidului «Șor», între timp lichidat. În prezent, figurează ca deputat independent.


Vlah forțează accesul spre Recean

Între timp, partidul «Inima Moldovei», condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, a organizat pe 2 iulie un protest în fața clădirii Guvernului. Participanții la manifestație au criticat activitatea cabinetului condus de premierul Dorin Recean.

Aceștia au încercat chiar să intre în clădire, scandând «Recean, ieși afară» și «Deschideți ușa», dar au fost opriți de pază. Irina Vlah, care a condus protestul, a acuzat guvernul pentru scumpirea alimentelor și pentru favorizează importurilor în detrimentul producătorilor locali.


Nu toți îi așteaptă cu bucurie pe rapperii ruși

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a atins scopul: rapperii ruși Basta și Macan au ajuns la Chișinău pentru a susține un concert. Autoritățile nu le-au interzis intrarea în țară. Organizația civică «Stop Russian Aggression», care ceruse să le fie interzisă intrarea în Moldova, a numit această zi «o rușine pentru Moldova».

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a reacționat pragmatic la acuzații: este vorba de «libertatea activității economice».

Scurt pe doi despre rap, de această dată moldovenesc: pe rețelele sociale continuă să se discute videoclipul Irinei Vlah, lidera Partidului «Inima Moldovei», în care, în stil rap, cheamă PAS să plece de la guvernare. Videoclipul a devenit cu adevărat viral.


Se va deschide oare podul?

La Chișinău a fost redeschis parțial podul de pe strada Mihai Viteazul: reparația capitală durează de trei ani, iar traficul a fost reluat doar pe patru din cele șase benzi. NewsMaker explică cât va costa podul mult așteptat, cum primăria capitalei a tot amânat termenele și dacă șoferii au sau nu motive să se bucure.


Pe scurt


Agenda zilei, 3 iulie:

  • 9:00 — continuă la Judecătoria sectorului Buiucani procesul în dosarul bașcanei Găgăuziei, Eugenia Guțul: instanța e tot mai aproape de pronunțarea sentinței;
  • 10:00 — Consiliul Municipal Chișinău se reunește în ședință extraordinară: pe ordinea de zi — bugetul municipal pentru 2025, încă neaprobat;
  • 11:00 — IMAS prezintă rezultatele sondajului «Barometrul socio-politic — iulie 2025»;
  • 11:00 — Parlamentul se reunește în ședință ordinară;
  • 13:00 — Guvernul lansează noul produs financiar «Casa Verde».
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: