Новости Приднестровья

Reacția Biroului politici de reintegrare, după ce un alt lot de plăci auto cu numere transnistrene a fost confiscat la Căușeni

Autoritățile de facto din stânga Nistrului acuză oamenii legii că au confiscat ilegal un lot de plăci auto, la Căușeni și califică cele întâmplate drept „o provocare din partea Chișinăului”. Biroul politici de reintegrare a venit cu o reacție pe 14 ianuarie. Reorezentanții instituției subliniază că acțiunile au avut loc în confirmitate cu legea.

Presa din stânga Nistrului a calificat ca fiind ,,ilegale” acțiunile dispuse de către reprezentanții organelor competente ale Republicii Moldova în privința ridicării unui lot de plăci auto ce conțin simboluri neaprobate prin lege. Biroul politici de reintegrare a subliniat ca fiind inadmisibilă interpretarea sau atribuirea de etichetări activității oamenii legii.

„Măsurile dispuse survin în limitele și reieșind din procedurile prevăzute de legislația în vigoare, iar orice forme de ingerințe pentru a influența deciziile organelor abilitate de ocrotire a normelor de drept sunt interzise și implică răspunderea juridică corespunzătoare. Referitor la avertismentul Tiraspolului că aceste acțiuni vor primi răspunsuri de ordin procesual din partea așa-numitelor structuri din regiune, exprimăm regret și nedumerire în legătură cu asemenea abordări inacceptabile, or, aspectele ce țin de înfăptuirea justiției și determinarea formelor de răspundere juridică de rigoare excedă mandatul și capacitatea decizională din partea altor exponenți decât ai celor ce acționează conform literei legii și din partea organelor împuternicite prin lege”, se arată în declarație.

La fel, Biroul de la Chișinău menționează că propunerile de a identifica soluții la nivel de experți sectoriali sunt provocatoare în contextul în care asemenea aspecte nu pot fi obiect al negocierilor și al condiționărilor în lumina celor remarcate supra.

Reamintim că plăcile date fac parte dintr-un lot ce a fost reținut în data de 22 decembrie 2021 de către reprezentanții organelor vamale ale Republicii Moldova, iar măsurile de ridicare vizează exclusiv numerele ce conțin simbolici nerecunoscute și nicidecum nu privesc plăcile de înmatriculare de model neutru ce au fost vămuite în modul stabilit, preluate și transportate la destinație de către agentul economic respectiv. Astfel, venim către Tiraspol cu apelul de a renunța la politizarea excesivă a aspectelor ce nu țin de competența oficiilor reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și de a contribui la eliminarea dificultăților artificiale pe care le întâmpină locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”, au conchis autoritățile.

În ajun, Tiraspolul a acuzat Chișinăul de acțiuni ilegale, pe care le-a calificat drept „o provocare” și a avertizat că vor urma „consecințe penal-procesuale inevitabile”.

***

Amintim că, din luna septembrie 2021, autoritățile ucrainene nu permit accesul pe teritoriul țării a mijloacelor de transport cu plăci de înmatriculare transnistrene. Pentru intrarea în Ucraina este nevoie ca autoturismele să dețină numere de înmatriculare neutre, care pot fi obținute la punctele de înregistrare din Tiraspol sau Râbnița.

Tiraspolul a anunțat că, din 29 decembrie, sistează temporar activitatea punctelor de eliberare a plăcuțelor neutre de înmatriculare. Se întâmplă după ce, la 22 decembrie, organele vamale ale Republicii Moldova au reținut în cadrul controlului în postul vamal Căușeni un lot de plăcuțe de înmatriculare neutre și, adițional, un alt lot de plăcuțe de înmatriculare cu simbolică transnistreană nerecunoscută. Acestea au fost importate pe teritoriul țării de către o companie din regiunea transnistreană și care sunt transportate cu aceeași unitate de transport.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Scriitorii din România și Moldova cer un plan concret pentru Unire după declarațiile președinților Sandu și Dan

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova solicită autorităților de la București și Chișinău să treacă de la declarații la fapte concrete în privința reunificării, propunând formarea unui grup de experți care să elaboreze un scenariu realist al unirii. Apelul comun vine după declarațiile recente ale președintelor Maia Sandu și Nicușor Dan pe acest subiect.

Declarațiile au fost făcute după ce recent președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu pentru „Le Monde” că unirea Republicii Moldova cu România ar reprezenta rezolvarea integrării europene a țării ca parte a unui singur stat, subliniind că decizia aparține exclusiv cetățenilor moldoveni și că ea personal ar vota pentru reunire. La rândul său, președintele României, Nicușor Dan, a reafirmat că România este pregătită pentru reunificare, invocând votul în unanimitate al Parlamentului român din 2018.

„Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova întâmpină cu bucurie și cu legitimă speranță aceste declarații făcute la cel mai înalt nivel, în perspectiva unui moment care ar putea fi unul istoric”, se arată în comunicat.

Cele două organizații susțin introducerea proiectului unionist pe agenda publică și transformarea lui într-o prioritate națională, transpartinică, a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Considerăm că a venit timpul să se treacă de la declarații de intenții la fapte concrete, și anume la elaborarea unui scenariu realist, bine întemeiat din punct de vedere politic, legislativ, financiar, economic, educațional și cultural, al obiectivului de Unire a Republicii Moldova cu România”, se arată în document, semnat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, și președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Teo Chiriac.

Potrivit comunicatului, pentru elaborarea acestui scenariu ar fi potrivită formarea unui grup de experți de la București și Chișinău, care să analizeze toate aspectele unificării și să conceapă o strategie de comunicare și promovare a proiectului în cele două state și în dialogul cu partenerii externi.

Cele două organizații au reamintit că scriitorii și intelectualii români au fost mereu implicați în idealul Unirii, de la Unirea de la 1859 și Marea Unire de la 1918, până la lupta pentru păstrarea limbii și culturii române în perioada regimului totalitar sovietic.

***

Un sondaj al companiei IDara, publicat pe 10 marti 2025, arată că sprijinul pentru unirea Republicii Moldova cu România a crescut cu aproape 10% în ultimele luni. Autorii cercetării spun că schimbarea ar putea avea legătură cu declarația președintei Maia Sandu, care a spus într-un interviu că ar vota pentru unire, dacă ar fi organizat un referendum în acest sens.

Conform sondajului, 42,3% dintre respondenți se declară în favoarea unirii Republicii Moldova cu România, iar 47,7% sunt împotrivă. Alți 10% spun că nu știu sau nu au oferit un răspuns. Prin comparație, un sondaj iData realizat în septembrie 2025 arată că doar 32,4% dintre respondenți susțineau unirea, în timp ce 60,6% erau împotrivă, iar 7% nu aveau o opinie sau un răspuns.

Sondajul a analizat și reacția cetățenilor la declarația președintei Maia Sandu privind unirea cu România. Potrivit rezultatelor, 43,5% dintre respondenți spun că nu susțin deloc această declarație, iar 8,9% afirmă că mai degrabă nu o susțin. Pe de altă parte, 23,7% spun că o susțin pe deplin, iar 15,6% declară că mai degrabă o susțin. Alți 6,6% nu au o opinie, iar 1,8% nu au răspuns.

Pe 27 martie 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care spune că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: