Facebook/Ilan Shor

Reacția lui Ilan Șor, după ce trei directori ai firmelor sale au fost condamnați la închisoare (VIDEO)

Liderul Partidului Politic „ȘOR”, deputatul cercetat penal Ilan Șor, a venit cu o reacție după ce trei dintre directorii unor firme care îi aparțin și care au obținut credite neperformante de la Banca de Economii (BEM)  au fost condamnați la șase ani de detenție. Într-o intervenție video, Șor a calificat sentințele drept „acte de un cinism fără precedent”.

Ilan Șor recunoaște că firmele respective au obținut credite, însă dă asigurări că împrumuturile au fost rambursate.

„Acestea au fost repuse la balanța BEM a treia zi după venirea administratorului special. De ce? Pentru a fura mai mult din rezerva Băncii Naționale. Anume aceste credite stau la baza dosarului intentat împotriva mea. Subliniez faptul că din acest motiv am cerut efectuarea unei expertize financiare – ca să demonstrez că împrumuturile au fost stinse. Noi deținem documente confirmative și le vom publica în timpul apropiat. Expertiza financiară nu a fost efectuată, procedura fiind transformată, la fel, într-o reprezentație de circ. Despre ce fel de justiție corectă mai poate fi vorba?”, a menționat Șor.

https://www.youtube.com/watch?v=noSsrFskXYE&ab_channel=Partidul%C8%98OR

***

Trei dintre directorii unor firme ale lui Ilan Șor – Andrei Nirauța, administrator al Caritas Group, Ala Guțu, fondatoare a Provolirom SRL și Tatiana Dolghina, administratoare a Dracard SRL – au fost condamnați la șase ani de detenție. Cele trei companii sunt vizate în dosarul fraudei bancare pentru că au provocat un prejudiciu în valoare de peste 550 de milioane de dolari Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Dosarul a fost judecat în procedură simplificată, deoarece inculpații și-au recunoscut vina. Toți trei au cerut instanței să nu fie condamnați la închisoare, pentru că au nimerit în schemă fără să știe despre frauda bancară.

Persoanele vizate ar fi fost remunerate, lunar. Tatiana Dolghina le-a spus jurnaliștilor de la emisiunea „Cutia Neagră” că era plătită cu 100 de dolari pentru a semna anumite acte și a căzut de acord, fără să se gândească la consecințe.

În timp ce procurorul a cerut câte patru ani de închisoare cu suspendarea pedepsei, completul de judecată a decis să aplice o pedeapsă mai dură: de câte șase ani de închisoare pentru fiecare. De asemenea, au solicitat și arest preventiv în cazul tuturor inculpaților. Măsura urmează a fi executată imediat, până la rămânerea definitivă a sentinței. Persoanele au dreptul să conteste sentințele la Curtea de Apel, în termen de 15 zile.

***

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani de închisoare, încă în 2017, în prima instanță, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar, dar procesul în apel trenează. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost convocate zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive.

Liderul Partidului „ȘOR” a fost anunțat în căutare internațională la 30 iulie 2019, după ce la 25 iulie, prin decizia Curții de Apel Cahul, a fost anunțat în căutare națională. În același timp, instanța a emis o încheiere care autorizează un mandat de arestare pe numele parlamentarului.

De partea cealaltă, Ilan Șor a acuzat că justiția este controlată de noua guvernare și că este supus unor „fărădelegi cinice”. Fostul primar de Orhei a mai spus că a fost nevoit să se retragă din cauza amenințărilor la care ar fi fost supus atât el, cât și familia și echipa lui.

La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.

Deși nu a recunoscut oficial, Ilan Șor ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea. Potrivit anumitor surse, acesta s-ar afla în Israel.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul german de Externe, la Chișinău: „Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru UE”

Ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, care se află într-o vizită la Chișinău, și-a afirmat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Acesta a declarat că crede în viitorul european al Republicii Moldova și că țara noastră ar fi „o adevărată îmbogățire” pentru Uniunea Europeană. Oficialul a spus că Germania va continua să susțină Republica Moldova în parcursul său europeană, dacă cetățenii săi vor decide să continue să meargă pe această cale, făcând aluzie la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în fața Catedralei Nașterii Domnului.

Astăzi am venit în Republica Moldova pentru că, la fel ca și mulți în Europa, cred în viitorul european al Moldovei. Uniunea Europeană și-a deschis larg ușile și porțile pentru toate țările care împărtășesc valorile noastre, care doresc să vină alături de noi, care vor să devină membre ale acestei comunități puternice. Ale comunității în care sunt trăite valorile libertății de exprimare, ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale democrației parlamentare. Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru Uniunea Europeană. Este o țară interesantă din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert înseamnă un viitor bun pentru Uniunea Europeană”, a declarat Johann Wadephul.

Șeful diplomației germane a mai menționat că UE reunește state cu culturi, religii și sisteme politice diferite, iar Republica Moldova la fel își poate găsi locul în cadrul blocului comunitar.

Doresc să subliniez acest lucru cât se poate de clar, pentru că din partea Rusiei există în mod repetat încercări de a răspândi informații false despre Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile. Diferite religii pot fi liber practicate. De aceea mă întâlnesc acum cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase, pentru a înțelege și a cunoaște care este situația în această țară. Pentru că în fiecare țară din Europa lucrurile stau puțin diferit și așa poate fi, așa este permis și așa trebuie să fie”, a adăugat el.

Totodată, ministrul Johann Wadephul a declarat că vrea să continue politica predecesoarei sale Annalena Baerbock cu privire la sprijinirea Republicii Moldova. El a menționat că țara intenționează să ofere și în continuare susținere inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

În acest moment au loc pregătiri tehnice, iar atunci când va fi momentul potrivit și când va fi necesar, vom invita cu siguranță la o nouă conferință (a Platformei de Sprijin – n. r.). Dar știu, de asemenea, că aici urmează alegeri (alegeri parlamentare din 28 septembrie – n. r.), iar alegătorii sunt suverani în toate țările guvernate democratic și ei decid cum merg lucrurile mai departe. Și de aceea cred că este corect să arătăm respect față de decizia electorală aici în Moldova și să așteptăm să vedem cum vor decide oamenii”, a spus Johan Wadephul.

El a subliniat că Germania va sprijin și de acum încolo Republica Moldova în parcursul său european, dacă cetățenii vor decide să meargă și mai departe pe această cale. „Sper din tot sufletul că oamenii din această țară vor decide să urmeze în continuare calea europeană”, a adăugat el.

Amintim că ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadephul, întreprinde pe 1 iulie o scurtă vizită la Chișinău. Înainte de declarațiile de presă, oficialul a fost la Catedrala Nașterii Domnului. Pe agendă mai figurează discuții cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase și o cină cu președinta Maia Sandu.

Johan Wadephul a ajuns în Republica Moldova imediat după o vizită de solidaritate la Odesa, Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: