welt.de

Record de infectări cu Covid-19 în Germania. Este cel mai mare număr depistat din primăvară

Germania a înregistrat sâmbătă cea mai ridicată rată a infectărilor cu Covid-19 de la jumătatea lunii mai, atingând pentru ultimele şapte zile pragul de 100 de cazuri la 100.000 de locuitori. Până în luna august, acest prag era stabilit ca limită pentru introducerea unui lockdown strict, relatează Reuters, citat de Digi24.

Ministrul german al sănătăţii Jens Spahn a apreciat că acum Germania ar putea face faţă mai bine situaţiei datorită vaccinării, dar a atenţionat că măsuri precum purtarea măştii şi limitarea activităţilor interioare pentru nevaccinaţi vor rămâne în vigoare până în primăvară.

Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19 și 86 de noi decese asociate acestei boli. Populaţia Germaniei numără peste 83 de milioane de locuitori.

În acest timp, liderii celor 16 landuri germane discută despre măsurile pe care le vor lua odată cu expirarea pe 25 noiembrie a stării de urgenţă la nivel naţional, în lipsa unei extinderi a acesteia prin votul parlamentului restricţiile antiepidemice fiind retrase automat.

Ministrul Spahn crede că ar putea fi posibilă o ridicare a stării de urgenţă şi în acelaşi timp să fie menţinute anumite măsuri, precum purtarea măştii sau certificatul verde obligatoriu pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise. ”Această trecere de la o stare de urgenţă la o stare de atenţie specială şi la o stare de normalitate, probabil în primăvară dacă nu apare vreo nouă variantă de coronavirus, este, cred, una care ne dă încredere”, estimează oficialul german.

Acesta a atras atenţia că zone ale Germaniei cu rate reduse de vaccinare – precum Saxonia sau Turingia – se confruntă deja cu o creştere a presiunii asupra spitalelor ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram: Zelenskiy / Official

Academia de Științe a Ucrainei, în flăcări după un atac rusesc. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar șase au fost rănite FOTO/VIDEO

Academia Națională de Științe a Ucrainei a fost vizată de un atac rusesc luni, 28 septembrie, în urma căruia a izbucnit un incendiu. Potrivit imaginilor, în clădire se aflau persoane care au încercat să iasă din imobilul cuprins de flăcări pe ferestre. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Zelenski a anunțat că un atac rusesc a vizat clădirea Academiei de Științe a Ucrainei și că, în urma acestuia, a izbucnit un incendiu. Ulterior, el a comunicat despre o persoană decedată și șase persoane rănite, dintre care trei copii, în urma atacului.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official

Potrivit lui Zelenski, tot la Kiev, a fost lovită clădirea unei instituții medicale, unde a izbucnit, de asemenea, un incendiu.

Telegram: Zelenskiy / Official
Telegram: Zelenskiy / Official
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: