Rezoluție: Deputații europeni îi cer Rusiei să-i întoarcă României tezaurul național. Zaharova reacționează; a pomenit și Moldova

Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluție prin care recunoaște dreptul României de a-și recupera tezaurul furat de Moscova sau să obțină compensații în schimbul acestuia. E vorba de cantități însemnate de aur, obiecte de patrimoniu, colecții de artă și bijuterii, scrie Digi24. Într-o reacție publică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat România că ar încerca, astfel, să pună pe umerii Rusiei „datoriile sale fantomă, vechi de un secol”, pentru a-și redresa economia națională.

Parlamentarii europeni au cerut joi dimineață, în cadrul unei dezbateri din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituții europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers. Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârșitoare eurodeputați români, a reprezentat prima punere pe tapet în Parlamentul European a chestiunii tezaurului României însușit ilegal de Rusia.

„Succes uriaș în Parlamentul European! Rezoluția pe care am inițiat-o este primul document oficial european prin care solicităm Rusiei în mod explicit returnarea tezaurului sechestrat ilegal. Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate și nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural”, a scris pe Facebook eurodeputatul român Eugen Tomac, potrivit Digi24.

Reacția Rusiei nu s-a lăsat mult așteptată. Purtătoarea de cuvânt a MAE-ului rus, Maria Zaharova, a declarat că România ar încerca să pună pe umerii Rusiei „datoriile sale fantomă, vechi de un secol, pentru a îmbunătăți situația deplorabilă din economia națională pe fondul grevelor fermierilor din toată țara”.

Zaharova susține că datoriile României față de Rusia şi Uniunea Sovietică depășesc, „potrivit calculelor experților”, de 20-25 de ori valoarea întregului tezaur românesc ce fusese predat Rusiei spre păstrare în anii 1916-1917.

„Dacă e să calculăm toate datoriile României, atunci, după cum presupun unii experți, va ieși în jur de 1365-1665 de tone de aur, ceea ce este cu 20-25 de ori mai mult decât valoarea întregului aur românesc, trimis în Rusia”, a mai scris Zaharova.

Reprezentanta Kremlinului a pomenit în mesajul său și despre Republica Moldova. Ea a acuzat România că „în loc să construiască relații constructive cu vecinii săi, Bucureștiul a început să zdruncine situația din Moldova vecină”.

„Astăzi, contrar voinței poporului moldovenesc, el (nr. red: Bucureștiul) deschide de fapt calea către absorbția unui stat independent de pe Nistru de către agenții săi, înrădăcinați în înalte funcții la Chișinău”, a mai scris purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe pe rețelele de socializare.

Nici Chișinăul și nici Bucureștiul nu au comentat, deocamdată, declarațiile Mariei Zaharova.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia țaristă tezaurul național (ce a inclus cantități însemnate de aur, obiecte de patrimoniu, colecții de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupației teritoriului național. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, precizează Parlamentul European pe site-ul său.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: