Андрей Мардарь / NewsMaker

„Rezultatul acestui eșec ne îndepărtează și mai mult de anticipate”. Năstase reiterează angajamentul de a-și asuma guvernarea

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) a venit cu o reacție la decizia Curții Constituționale, prin care decretul de desemnare repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier a fost declarat neconstituțional. Într-o adresare video, Andrei Năstase a reiterat că este dispus să-și asume guvernarea.

„Platforma DA își reiterează poziția oficială de a-și asuma un guvern minoritar de profil proeuropean, capabil să gestioneze cele mai stringente probleme ale oamenilor, respectiv, să organizeze alegeri anticipate libere și corecte. În acest sens, Platforma DA cheamă la negocieri partidele responsabile și la consultări cu președintele țării, în vederea identificării rapide a unor soluții de ieșire din criză”, a declarat Năstase.

Totodată, liderul Platformei DA a reiterat că militează pentru „alegeri parlamentare anticipate, organizate de un guvern proeuropean, responsabil, capabil să gestioneze crizele din societate, în conformitate cu normele legale și Constituția Rep. Moldova”.

„Platforma DA constată că, prin mimarea procedurilor constituționale și eludarea Constituției, declanșarea alegerilor parlamentare anticipate imediat a eșuat. Rezultatul acestui eșec ne îndepărtează și mai mult de alegerile anticipate și face iminent pericolul instalării unui guvern PSRM-ȘOR, care va izola Republica Moldova”, a avertizat Năstase.

 

***

Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că decretul de desemnare repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova nu corespunde Constituției. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării. Potrivit acesteia, Maia Sandu trebuie să desfășoare noi consultări cu fracțiunile parlamentare.

În cadrul ședinței din 11 februarie, deputații nu au susținut-o pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministru. Maia Sandu a desemnat-o repetat la funcția de premier, refuzând candidatura propusă de PSRM și partidul „ȘOR”.

Potrivit legii, dacă parlamentul eșuează din două tentative să învestească un nou guvern, legislativul este dizolvat și este declanșată procedura de desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Risc de fraudare”: PSDE critică PAS, după ce Guvernul și-a asumat să „găzduiască” sistemul „Alegeri”

Partidul Social Democrat European (PSDE) acuză guvernarea PAS de „acțiuni concertate” pentru a „controla procesul electoral” din Republica Moldova, cu scopul de a „influența rezultatul” alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Într-un comunicat de presă, PSDE afirmă că Executivul a preluat „abuziv” controlul asupra Sistemului Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS), transferându-l din subordinea Comisiei Electorale Centrale (CEC) către Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), o instituție aflată în subordinea directă a Guvernului.

„Mai grav, acest lucru s-a făcut cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor, în totală contradicție cu recomandările internaționale privind stabilitatea cadrului electoral înaintea unui scrutin. PSDE împărtășește în totalitate îngrijorările exprimate public de partidele CUB, PNM și Voința Poporului și consideră că suntem în fața unui risc real și calculat de fraudare a alegerilor”, se arată în declarație.

Social-democrații mai afirmă că transferul controlului asupra infrastructurii electorale a fost precedat de „demiterea netransparentă” a șefului STISC, pentru ca Guvernul „să poată controla instituția înainte de alegeri”.

„Este o strategie clară de centralizare a puterii și de control politic absolut asupra instituțiilor-cheie ale statului. Guvernarea PAS a reușit ceea ce niciun alt partid nu a îndrăznit după 2009: capturarea completă a instituțiilor. Astăzi, nu mai putem vorbi de separația puterilor în stat. În Moldova condusă de PAS, instituțiile au devenit instrumente de luptă politică, iar democrația este doar o vorbă goală în discursurile de la Bruxelles”, afirmă PSDE.

Potrivit PSDE, această preluare va avea efecte directe asupra alegerilor.

„CEC nu va mai avea control efectiv, fizic și logic asupra infrastructurii electorale. STISC – controlat politic – are acces total la datele alegătorilor, la modificarea prezenței la vot, la raportările preliminare și la manipularea backup-urilor. Nu există audit independent și acces jurnalizat transparent la sistem – ceea ce permite intervenții necontrolate și imposibil de verificat. Legitimitatea viitorului Parlament este pusă sub semnul întrebării încă dinainte de ziua votului”, susține formațiunea.

În replică la argumentele Guvernului, potrivit cărora „este o practică obișnuită ca infrastructura tehnică să fie găzduită de instituții specializate în securitate cibernetică”, PSDE cere exemple concrete de astfel de cazuri în alte democrații.

„Vă ascundeți după formulări generale, dar evitați esența: Moldova nu mai funcționează ca o democrație. Este o guvernare monopolistă care refuză auditul, controlează presa, ignoră recomandările OSCE și folosește instituțiile pentru a-și menține puterea”, susține partidul.

În context, formațiunea PSDE solicită „anularea imediată a transferului SIAS „Alegeri” către STISC și revenirea sa sub controlul exclusiv al CEC, un audit tehnic internațional, cu participarea tuturor partidelor și a societății civile și garanții legislative clare, pentru ca infrastructura electorală să nu poată fi controlată de Executiv”.

    „Dragi cetățeni, votul vostru este în pericol. Fără un sistem electoral sigur și transparent, alegerile nu mai au nicio valoare democratică”, menționează PSDE, cerând sprijinul partenerilor internaționali.

    NewsMaker a solicitat un comentariu de la serviciul de presă al PAS, dar la momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

    ***

    Amintim că președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, și președintele Partidului Voința Poporului, Ștefan Urîtu, au acuzat pe 8 iulie autoritățile că ar fi „scos” de sub controlul Comisiei Electorale Centrale (CEC) Sistemul Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS „Alegeri”). Aceștia susțin că sistemul informațional ar fi fost plasat „în subordinea” Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), aflat sub jurisdicția Guvernului, ceea ce ar crea riscuri privind o potențială fraudare a alegerilor.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a respins învinuirile, declarând că STISC doar găzduiește SIAS „Alegeri” și că nu are acces la datele sistemului informațional respectiv.

    Acesta (SIAS „Alegeri” – n. r.) rămâne 100% sub controlul CEC, iar găzduirea tehnică de către STISC este o măsură standard de securitate aplicată în toate statele democratice. Instituția statului găzduiește peste 200 de sisteme informaționale ale instituțiilor publice, fără a avea acces la conținutul acestora, inclusiv în acest caz la datele electorale. Este vorba despre un centru de date certificat, menit să protejeze infrastructura critică a statului în fața atacurilor cibernetice”, a spus Vodă.

    Cu o reacția a venit marți seara și deputatul PAS, Radu Marian, care a acuzat liderii de partid de falsuri.

    „Niște reprezentanți ai unor partide pro-europene au ieșit azi în conferință de presă și au aruncat falsuri greu de imaginat la adresa guvernării, fără niciun fel de dovadă! Recunosc, am rămas surprins! Mă așteptam la așa ceva de la politicienii pro-ruși corupți și trădători, dar nu de la politicieni care se consideră pro-europeni. Dacă ei cred că așa ajută la îndeplinirea obiectivului de aderare la UE, dând apă la moară la cele mai ridicole teorii ale conspirației ale rușilor, treaba lor! Alegătorii îi vor judeca“, a scris politicianul într-o postare.

    Nu mai sunt articole de afișat.
    0
    Sondaj standard

    Ți-a plăcut pluginul nostru?

    x
    x

    Spelling error report

    The following text will be sent to our editors: