Ritual în cel mai mare cimitir din Moldova? Zeci de morminte au fost profanate

În cimitirul „Sfântul Lazăr” din capitală au fost profanate mai multe morminte. Potrivit poliției, au fost incendiate 20 de cruci și peste 70 de coroane de flori. Oamenii legii susțin că acțiunile par a fi specifice unor ritualuri.

Informația a fost făcută publică pe 6 mai. Poliția nu a reușit să identifice deocamdată autorii infracțiunii.

„Oamenii legii întreprind toate măsurile pentru identificarea și documentarea persoanelor care au comis aceste acțiuni”, se arată în comunicatul de presă.

Cazul este documentat și sunt stabilite toate circumstanțele.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Agenția de Mediu interzice transportarea gunoiului la centrul de sortare din Sângera. Autorizația Prest Energy, suspendată parțial

Autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor emisă pentru compania Prest Energy, care gestionează stația de sortare de la Sângera, aflată în centrul unui scandal ecologic, a fost suspendată parțial luni, 11 mai. Astfel, firmei i-a fost interzisă transportarea de gunoi la stația de sortare. Anunțul a fost făcut de Agenția de Mediu într-un comunicat.

Autorizația de mediu a fost suspendată în partea ce ține de funcționarea stației de sortare și tratare mecanică a deșeurilor de tip R12 amplasată în mun. Chișinău, or. Sîngera, str. Industrială nr. 7”, a transmis Agenția de Mediu.

Potrivit deciziei, compania Prest Energy, care prestează servicii de evacuare a deșeurilor din peste 20 de localități din jurul Chișinăului, este obligată să transporte gunoiul „direct și integral către operatori autorizați, fără a fi transportate, descărcate sau tranzitate prin stația de sortare din orașul Sângera”.

Reprezentanții agenției au precizat că vor permite reluarea activității stației „doar în baza unui nou act de control emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care să confirme conformarea la standardele tehnice și de construcție”.

Amintim că, anterior, la Sângera a izbucnit un scandal legat de stația de colectare și sortare a deșeurilor. Pe fondul situației tensionate, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat stația ar activa fără acte permisive și că ar gestionat deșeuri periculoase. Totodată, edilul a avertizat despre o potențială „catastrofă ecologică”, notează portalul Stopfals.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat un control privind modul de gestionare a deșeurilor de către Prest Energy, în urma căruia nu au fost depistate deșeuri periculoase. Cu toate acestea, inspectorii de mediu au constat o serie de nereguli: o parte dintre gunoaie erau depozitate temporar în afara perimetrului autorizat. Compania a fost amendată și obligată să remedieze încălcările.

Conform Ministerului Mediului, firma deține o licență valabilă până în 2029.

O decizie privind viitorul licenței urmează să fie luată până la mijlocul lunii mai. Între timp, peste 6 300 de persoane au semnat o petiție prin care cer sistarea activității întreprinderii. De asemenea, primarul din Sângera și-a anunțat intenția de a organiza un referendum local, pentru ca locuitorii să decidă dacă sunt sau nu de acord cu amplasarea în oraș a unei stații de colectare și sortare a deșeurilor. Consiliul local susține că autoritățile de mediu au emis autorizația pentru construcția stației în mod ilegal, fără consultarea administrației locale și a cetățenilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: