Stela Untila/NewsMaker

România a modificat regulile de intrare în țară pentru cetățenii altor țări

Cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei, transmite MOLDPRES.

Ambasada României la Chișinău informează că, începând cu 1 iulie, au fost operate modificări în legislația privind regimul carantinei, în sensul introducerii unor excepții noi, dar și eliminării unor categorii profesionale exceptate anterior.

Potrivit unui comunicat recent al Ambasadei României, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României, dar nu s-au introdus restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor. Prin urmare, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit).

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor care vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană).

Sunt scutite de măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile.

De asemenea, cu caracter de noutate, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul României pentru o perioadă mai mică de 3 zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării. Totodată, sunt prevăzute excepții de la aceeași măsură pentru o serie de alte categorii.

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Energiei al Republicii Moldova

Împrumut de €400 mln pentru „achiziții strategice de gaze și energie electrică“: acordul semnat în ciuda criticilor

Compania Energocom va accesa un împrumut de până la 400 de milioane de euro pentru a asigura securitatea livrărilor de gaze naturale și energie electrică în sezonul rece. În acest sens, la 8 iulie a fost semnat un acord de garanție de stat pentru acest împrumut, între Ministerul Finanțelor și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Informația a fost comunicată de Ministerul Energiei.

„Compania Energocom a demonstrat că este un partener de încredere și responsabil în ceea ce privește asigurarea livrărilor de gaze către populație. Prin intermediul acestui instrument financiar, vom consolida capacitatea statului de a reacționa prompt și eficient în fața eventualelor crize, garantând continuitatea furnizării energiei pentru cetățeni. Asigurarea unei aprovizionări continue cu resurse energetice reprezintă o prioritate strategică pentru Republica Moldova. Este un factor esențial pentru protejarea populației, în special a celor mai vulnerabili, precum și pentru menținerea stabilității economice și sociale”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în timpul ceremonii de semnare a Acordului. 

Ministerul Energiei a precizat că împrumutul, în valoare totală de până la 400 milioane de euro, va fi împărțit în două componente. Prima componentă constă în trei tranșe care însumează 300 milioane de euro, ce vor fi acordate etapizat. A doua componentă este o facilitate de credit revolving, adică o linie de credit flexibilă, în valoare de până la 100 milioane de euro, disponibilă pe o perioadă de 5 ani, care poate fi folosită și rambursată repetat, în funcție de necesități.

„Aceste fonduri vor permite companiei Energocom să efectueze achiziții strategice de gaze naturale și energie electrică pentru a îndeplini obligațiile de serviciu public față de consumatorii finali din țară, în special în perspectiva sezonului de încălzire 2025–2026. Menționăm că aceste fonduri au fost accesate în contextul în care, în luna august, expiră proiectul „Securitatea furnizării gazelor naturale”, semnat în 2022 care de asemenea prevedea inclusiv o linie de creditare accesată de la BERD”, au declarat reprezentanții Ministerului Energiei.

Instituția a menționat că „facilitatea financiară acordată de BERD” nu generează „o povară financiară asupra bugetului de stat, decât în situații excepționale, fiind concepută ca un instrument de protecție și stabilitate într-un context geopolitic marcat de incertitudine”.

***

Amintim că, în iunie curent, Guvernul a acordat garanții de stat companiei Energocom pentru împrumutul de până la 400 milioane de euro destinat aprovizionării cu energie.

Decizia a stârnit critici din partea unor politicieni, printre care ex-premierul și actualul președinte al PDCM, Ion Chicu, precum și fostul președinte și actual lider al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Decizia autorităților de la Chișinău de a lua împrumutul a provocat și nemulțumirea rușilor. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a prezentat măsura drept o „tentativă a Chișinăului de a întrerupe colaborarea cu Moldovagaz”, companie controlată de Gazprom. Mai mult, Zaharova a declarat că acest demers nu va face decât să împingă Moldova „în sclavie energetică”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a explicat că „Energocom devine de la 1 august furnizor de gaz, preluând obligația de serviciu public de la Moldovagaz”. „Garanția de stat permite companiei să acceseze 400 milioane euro de la BERD — bani ieftini, siguri și dedicați achiziției de gaz și energie pentru sezonul rece. Fără această garanție, Energocom nu ar fi putut lua creditul. (…) Este un credit luat de la o instituție financiară internațională cu reguli stricte. Riscul bugetar? Controlat și limitat. Statul ar plăti doar dacă Energocom nu-și respectă obligațiile — probabilitate considerată nesemnificativă de BERD și experți”, a menționat Vodă.

Și ministrul Energiei Dorin Junghietu a comentat critice lansate în spațiul public referitor la acest împrumut. Oficialul a spus că „împrumutul respectiv nu este pentru stat, dar este pentru întreprinderea Energocom care va cumpăra gaze din acest împrumut”. „În ultimele zile au fost foarte multe critici despre acest împrumut, dar comisionul nu va fi de 70 mln de euro așa cum cineva spune. O să fie de 12 milioane de euro. Aceste comisioane vor fi achitate în cazul în care suma este utilizată complet”, a declarat ministrul. Fiind întrebat de jurnaliști, de ce a fost nevoie de garanții de stat pentru împrumut, Junghietu a precizat că este o necesitate impusă „prin mecanismul băncii“.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: