Circulația pe tronsonul Culma – Ceadîr-Lunga a fost reluată, la 2 zile de la accidentul feroviar. Spînu: „50 de oameni au lucrat în regim non-stop”
Full Article 2 minutes read

Circulația pe tronsonul Culma – Ceadîr-Lunga a fost reluată, la 2 zile de la accidentul feroviar. Spînu: „50 de oameni au lucrat în regim non-stop”

La două zile de la accidentul feroviar din Găgăuzia, circulația pe tronsonul Culma – Ceadîr-Lunga a fost reluată. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Testarea tronsonului reabilitat a avut loc în seara zilei de luni, 7 august. Tot ieri, pe această porțiune a mers primul tren marfar conform graficului. Potrivit CFM, circulația este deschisă pentru garniturile de trenuri care vor transporta marfa, inclusiv din și spre portul Reni, Ucraina.

„Vești bune: ieri seara, a fost reluată circulația pe tronsonul de cale ferată Culma – Ceadîr-Lunga. Colegii de la Calea Ferată din Moldova au lucrat în regim non-stop pentru a reabilita tronsonul avariat. În decurs de 38 de ore, 50 de oameni au lucrat în două schimburi pentru a restabili totul”, a scris ministrul Andrei Spînu pe Telegram.

Potrivit CFM, colaboratorii Căii Feratelor din Moldova au montat șine și traverse de beton noi pe o porțiune de 125 metri de cale ferată, într-un timp restrâns, și au verificat corespunderea liniilor de cale ferată normelor de exploatare și siguranței mișcării.

Testarea tronsonului reabilitat a avut loc pe 7 august. De azi, 8 august, pe acest segment se circulă în regim normal, anunță autoritățile.

CFM precizează că estimarea prejudiciilor și cauzele incidentului vor fi stabilite ulterior, după finalizarea lucrărilor comisiilor de investigare și a experților.

Amintim că pe 5 august, la ora 16:02, pe sectorul de cale ferată Culma – Ceadîr-Lunga s-a produs un accident feroviar, în urma căruia șase vagoane încărcate cu cereale s-au desprins și au deraiat de pe cale. Trenul cu 61 de vagoane marfare se deplasa de la stația Basarabeasca spre portul Reni, Ucraina. Potrivit întreprinderii Calea Ferată din Moldova, cauza preliminară a accidentului este temperatura extrem de înaltă care a făcut ca șinele sudate să-și piardă din rezistență. Aproximativ 50 de angajați ai întreprinderii au lucrat pentru a înlătura consecințele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: