Poliția a reținut doi bărbați, de 23 și 46 de ani, cu un pachet de droguri asupra lor. Incidentul a avut loc noaptea trecută pe strada Muncești din capitală.
Potrivit poliției, un echipaj de carabinieri a observat bărbații, care au devenit agitați la apariția militarilor. Acest fapt le-a dat de bănuit carabinierilor și ca urmare persoanele au fost stopate și verificate.
În timpul percheziției, un tânăr de 23 de ani a scos un pachet de droguri din buzunar și l-a aruncat pe pământ. Deși gestul a fost observat de carabinieri, acesta nega categoric că pachetul i-ar aparține.
O echipă de poliție a ajuns la locul incidentului și a pornit o anchetă pe acest caz. Bărbații au fost reținuți, iar pachetul a fost trimis spre examinare.