Replica Media

Sandu, după ce CC a declarat neconstituțional articolul în baza căruia Stoianoglo a fost demis: „Hotărârea se referă la ceva ce nu mai există”

Președinta Republicii Moldova a comentat, pe 13 noiembrie, hotărârea Curții Constituționale (CC) prin care a declarat neconstituțional articolul în baza căruia fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost evaluat, iar ulterior suspendat și demis din funcție. Șefa statului susține că decizia CC se referă, de fapt, la un articol care nu mai există. Hotărârea, precizează Sandu, nu schimbă evaluarea făcută lui Stoianoglo.

„CC a declarat neconstituțional un articol care nu mai există, pentru că înainte de asta s-a pronunțat Comisia de la Veneția și a zis ca nu era suficient de bun acel articol. Parlamentul a modificat legea cu privire la evaluarea procurorului general și, respectiv, această schimbare sau recomandare constatare a CC cumva se referă la ceva ce nu mai există”, a declarat președinta Maia Sandu.

Șefa statului susține că candidații care vor aspira la funcția de procuror general al țării vor trece testul integrității, așa cum o fac judecătorii și procurorii care candidează la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii sau cel al Procuraturii.

„Hotărârea CC nu schimbă evaluarea făcută fostului procuror general și planurile noastre, inclusiv condiția UE – un proces nou de selectare a procurorului general, inclusiv cu testarea integrității. Pentru că și candidații la funcția de procuror general vor trebui, ca și alți candidați la CSP, CSP, de exemplu, să treacă testul integrității”, a mai precizat președinta Maia Sandu.

Întrebată dacă este mulțumită de viteza cu care țara implementează reforma justiției, președinta a declarat: „Desigur că nu sunt mulțumită. Cu toții ne-am dorit și ne dorim mai repede să se întâmple lucrurile, să se facă ordine. (…) Din păcate, acum vedem doar rezistență din interior, dar nu este târziu pentru oamenii onești să facă un pas înainte, să pună umărul la această reformă. (…) Noi nu o să ne oprim, indiferent cât de mare nu ar fi rezistența”, a conchis șefa statului.

Amintim că Curtea Constituțională a declarat, pe 9 noiembrie, neconstituțional articolul în baza căruia activitatea fostului procuror general al țării Alexandr Stoianoglo a fost evaluată, iar, în consecință – Stoianoglo a fost demis din funcție. Potrivit deciziei, articolul 31 prim, alin. (5) din Legea cu privire la Procuratură nu ar respecta prevederile Constituției. Doi judecători CC au formulat opinii separate. Este vorba de Nicolae Roșca, care a demisionat din funcția de președinte al CC la scurt timp după emiterea hotărârii și Liuba Șova.

Experți constituționali, dar și avocatul lui Stoianoglo, au declarat atunci că hotărârea CC l-ar putea ajuta pe Stoianoglo să revină la șefia Procuraturii Generale. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: „Avem șansa unui nou început”

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public, prin care l-a felicitat pentru preluarea funcției, Gaidarji a făcut apel la un dialog „deschis, sincer și constructiv” între Chișinău și Comrat.

În mesajul său, Gaidarji a apreciat experiența lui Tofan în mediul de afaceri, despre care spune că reprezintă „o bază solidă pentru depășirea provocărilor economice și administrative ale Republicii Moldova”.

Totodată, președintele Adunării Populare s-a declarat „nedumerit” și „îngrijorat” de faptul că autoritățile Găgăuziei nu au fost invitate la consultările desfășurate de Vasile Tofan, în calitate de prim-ministru desemnat, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Parlamentului și ai societății civile.

„Astăzi avem șansa unui nou început. Dumneavoastră sunteți noul prim-ministru, iar eu sunt noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei. Niciunul dintre noi nu poartă povara vechilor conflicte și a deciziilor din trecut. De aceea, vă îndemn la un dialog deschis, sincer și constructiv”, a declarat Gaidarji.

Acesta i-a propus lui Tofan ca prima sa vizită de lucru în funcția de premier să fie în Găgăuzia. Potrivit lui Gaidarji, gestul ar transmite un „semnal puternic din partea unui conducător responsabil, care vine personal la fața locului, înțelege problema din interior și caută soluții prin dialog direct și cooperare”.

În același timp, Gaidarji și-a exprimat disponibilitatea de a veni la Chișinău împreună cu deputații Adunării Populare pentru a identifica soluții comune „în beneficiul întregii țări și al tuturor cetățenilor săi”.

„Aștept cu optimism răspunsul dumneavoastră și deschiderea pentru un nou capitol de încredere și parteneriat între Chișinău și Comrat”, a mai scris Gaidarji în mesajul adresat prim-ministrului Vasile Tofan.

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului.

În timpul dezbaterilor din Legislativ, Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu insuficient valorificat de Republica Moldova și o punte către „o superputere regională” – Turcia. Premierul a afirmat că, odată învestit, va valorifica acest potențial și va efectua o vizită la Comrat, menționând că cunoaște problemele regiunii.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut miniștrii, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: