president.gov.ua

Sărbătoare cu praf de pușcă. Cum va fi marcată ziua de 9 mai în Ucraina?

Disensiunile cu privire la ziua de 9 mai nu sunt noi în Ucraina. Autoritățile discută de mai mult timp cum ar trebui celebrată această dată și ce semnifică, mai exact. În acest an, de 9 mai, în țara vecină se va lucra. Și se va lupta. Portalul strana.ua a discutat cu reprezentanții Președinției de la Kiev despre cum va fi marcată Ziua Victoriei în timp ce Ucraina se apără de bombardamentele armatei ruse.

În Rada Supremă de la Kiev au fost înregistrate mai multe proiecte de legi care vizează celebrarea zilei de 9 mai. Una dintre inițiative propune ca Ziua Victoriei să fie marcată nu pe 9, ci pe 8 mai. Aceasta a fost elaborată de către deputați ai partidului „Eurosolidaritate”, condus de către ex-președintele țării Petro Poroșenko, dar și de către deputatul Nichita Poturaev (Partidul „Sluga Poporului”), care se poziționează drept „luptător cu trecutul sovietic”.

„Celebrarea în Ucraina, pe 9 mai, a Zilei Victoriei este lipsită de logică și inacceptabilă, în special după începerea invaziei de amploare pe teritoriul Ucrainei, pe 24 februarie 2022. Ucraina trebuie să cinstească memoria celor căzuți și să marcheze Ziua Victoriei asupra nazismului din cel de-al Doilea Război Mondial împreună cu întreaga Europă și toată lumea civilizată, pe 8 mai. Iar pe 9 mai, împreună cu țările-membre al UE să sărbătorească Ziua Europei”, se arată în nota informativă a proiectului de lege.

Cu toate acestea, potrivit analiștilor, proiectul de lege are șanse minime să fie adoptat în Rada Supremă de la Kiev, întrucât deputații partidului „Sluga Poporului” nu prea susțin proiectele opoziției „Eurosolidaritate”.

În același timp, a fost înregistrat un proiect de lege care prevede că veteranii celui de-al Doilea Război Mondial să primească ajutoare financiare nu pe 9 mai, ci pe 14 octombrie, când este sărbătorită în Ucraina „Ziua apărătorilor și apărătoarelor patriei”. Inițiativa, de această dată, aparține exclusiv partidului de guvernare. Potrivit analiștilor, acesta ar putea fi un prim pas spre revederea atitudinii față de Ziua Victoriei, la nivel guvernamental.

Într-un interviu pentru postul francez BFM TV, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că Moscova ar planifica să desfășoare parade în zonele ocupate din Harkov și Herson, dar și în alte localități ale Ucrainei.

„Consider că este o mare greșeală a Rusiei, o greșeală foarte mare în istoria Federației Ruse, la fel ca lupta pentru limba rusă. Atunci când pentru limba rusă sunt uciși oameni în estul țării, care majoritatea erau vorbitori de rusă. (…) Aceeași problemă va fi și de 9 mai. Este o altă greșeală mare a Fed. Ruse. Dacă pe 9 mai vor desfășura parade în orașele ucrainene ocupate – vor pune cruce pe 9 mai în principiu și pe teritoriul Ucrainei”, a spus liderul de la Kiev.

Cu toate acestea, în Ucraina sunt și voci care susțin că 9 mai trebuie sărbătorit. Aceștia consideră că în această perioadă este în mod special important să fie scoasă în evidență contribuția poporului ucrainean în învingerea nazismului și că nu trebuie făcut „un cadou” propagandei rusești, refuzând celebrarea acestei zile.

Deci, ce se va întâmpla pe 9 mai 2022?

Contactat de portalul „Strana”, reprezentantul Președinției ucrainene Serghei Nichiforov a declarat că manifestații de amploare la sigur nu vor avea loc. Alte detalii nu au fost încă stabilite, iar subiectul nu este printre prioritățile liderului de la Kiev, Vladimir Zelenski.

„Biroul președintelui consideră momentan că este devreme de celebrat Ziua Victoriei. Orice manifestații – fie pe 8, fie pe 9 mai, nu sunt momentan prioritare în Biroul președintelui. Deocamdată acest subiect este pe plan secund”, a precizat Nichiforov.

Vladimir Zelenski ar putea participa însă la anumite manifestări protocolare.

„Parada militară nu va avea loc: în condiții de război este nepotrivit. Mai ales că tehnica militară este mai necesară acum pe câmpul de luptă. Nu vor avea loc niciun fel de manifestări publice de amploare în aer liber, adunări mari de oameni, concerte, din motive de securitate”, a adăugat reprezentantul președintelui Ucrainei.

În ceea ce privește proiectul de lege cu privire la 9 mai, Nichiforov a dat de înțeles că Biroul președintelui consideră ideea neactuală.

„Deputații vor decide dacă vor anula sau nu 9 mai. Biroul prezidențial consideră că nu este timpul potrivit pentru amestec în acest proces. Acum acest subiect nu este prioritar și nu este de dorit să schimbăm ceva”, a adăugat oficialul.

În acest an, guvernul de la Kiev a decis că sărbătorile lunii mai, care nu vor pica în weekend, nu vor fi libere, inclusiv data de 9 mai.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: