facebook.com/pg/GuvernulRepubliciiMoldova

„Scopul este unul populist și politic”. Guvernul a dat aviz negativ unei inițiative pentru modificarea legii cu privire la CSM

Guvernul a dat aviz negativ proiectul de lege pentru modificarea articolului 3 din legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către deputatul Sergiu Litvinenco.

„Scopul este unul populist și politic și urmărește să discrediteze concursul”, a declarat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Potrivit notei informative, proiectul de lege prevedea ca desfășurarea concursului de selectare a celor cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari să fie efectuată de către o comisie specială, constituită din specialiști și experți din domeniul dreptului, inclusiv din domeniul justiției, care nu ar fi afiliați și nu ar avea nicio tangență cu partidele politice, și nu de Comisia juridică, numiri și imunități. Ulterior, aceste persoanele selectate urmau să fie înaintate plenului parlamentului pentru numire.

Amintim că Comisia juridică, numiri și imunități, din cadrul legislativului, a decis să prelungească termenul în care persoanele interesate pot să prezinte expuneri asupra candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Elon Musk

Elon Musk a anunțat despre crearea unei noi formațiuni politice numită „America”

Elon Musk, om de afaceri miliardar din SUA, a anunțat crearea unui nou partid politic numit „America”. S-a întâmplat în urma realizării unui sondaj pe rețeaua de socializare X, pe 4 iulie.

Cu un raport de 2 la 1, ați spus că vreți un nou partid politic – și îl veți avea. Când vine vorba de falimentul țării noastre cauzat de cheltuieli excesive și corupție, se pare că trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație. Astăzi, partidul „America” a fost format pentru a vă reda libertatea”, a scris Elon Musk pe X în seara zilei de 5 iulie.

Potrivit lui, „una dintre modalitățile” de a obține independență față de sistemul bipartid este concentrarea „pe două-trei locuri în Senat și opt-zece circumscripții din Camera Reprezentanților”. „Având în vedere majoritatea minimă din legislativ, acest lucru ar fi suficient pentru a asigura un vot decisiv asupra legilor controversate și pentru a garanta că ele reflectă voința reală a poporului”, a declarat el.

Precizăm că Elon Musk a organizat un sondaj chiar de Ziua Independenței SUA, întrebându-și urmăritorii dacă își doresc independență față de sistemul politic bipartid. Două treimi dintre respondenți (65,4%) au răspuns afirmativ, în timp ce 34,6% s-au declarat împotrivă.

Potrivit Meduza, Elon Musk a amenințat anterior că va crea o nouă formațiune politică în cazul în care Congresul va vota legea privind facilitățile fiscale, pe care președintele SUA, Donald Trump, o numește „marea lege frumoasă” (The Big Beautiful Bill). Congresul a adoptat legea pe 3 iulie, iar Trump a semnat-o pe 4 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: