parlament.md

Se caută un înlocuitor pentru Marian Lupu. Parlamentul lansează concursul pentru un nou șef al Curții de Conturi

Comisia parlamentară de control al finanțelor publice a aprobat, la ședința din 29 decembrie, decizia privind lansarea concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova. Menționăm, președintele Curții de Conturi se numește pe un termen de 5 ani. Actualul președinte al Curții este Marian Lupu, numit în funcție în 2019. 

Reprezentanții Parlamentului au declarat că persoanele interesate să conducă Curtea de Conturi pot depune dosarele de concurs până pe data de 9 februarie 2024.

„Candidații la funcția de președinte al Curții de Conturi trebuie să aibă studii în domeniul economic, financiar sau juridic, precum și o experiență de cel puțin zece ani în aceste domenii, dintre care cinci ani de experiență managerială. (…) Candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să cunoască limba română, să nu aibă antecedente penale, să fie integri profesional și să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică. Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să prezinte o scrisoare de motivație, scrisă în limba română, în care să explice viziunea lor asupra activității Curții de Conturi”, au precizat reprezentanții Parlamentului.

Potrivit sursei, dosarul pe care urmează să-l depună participanții la concurs trebuie să conțină următoarele acte: cererea de participare la concurs; copia buletinului de identitate; curriculum vitae; copiile diplomelor de studiu, dovada experienței profesionale; cazier judiciar sau declarație pe proprie răspundere; scrisoare de motivație; declarații pe proprie răspundere privind lipsa existenței conflictului de interese.

Concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de președinte al Curții de Conturi va include examinarea CV-urilor candidaților și proba interviului.

Potrivit legislației, Curtea de Conturi este constituită din 7 membri și este condusă de un președinte. Președintele Curții de Conturi se numește pe un termen de 5 ani.

În prezent, șef al Curții de Conturi este Marian Lupu. El deține funcția de președinte din anul 2019. În trecut, Lupu a fost președinte a Partidului Democrat din Moldova (PDM) și președinte a Parlamentului. Recent, el a fost implicat într-un scandal, după ce o subalternă l-a acuzat de hărțuire sexuală, fapt negat de către Lupu. Marian Lupu a anunțat că a intentat mai multe acțiuni legale în raport cu subalterna sa – cerere prealabilă, sesizări la Poliție și Procuratură. Ulterior, angajata Curții a fost demisă. Informația a fost confirmată de NM și de reprezentanții Curții de Conturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: