Se ieftinesc creditele. BNM a redus rata de bază pe fundalul temperării inflației

Banca Națională a Republicii Moldova a decis pe 7 februarie să reducă rata de bază cu 3%, aceasta coborând la 17%. Motivul reducerii ratei de bază îl constituie prognoza privind reducerea pe viitor a inflației. 

Decizia BNM de reducere a ratei de bază urmărește crearea condițiilor monetare pentru susținerea activității economice, prin impulsionarea cererii și revigorarea consumului, concomitent cu stimularea creditării.

În condițiile în care procesul inflaționist în Republica Moldova s-a manifestat mai devreme și cu ritmuri alerte de creștere comparativ cu alte țări din regiune, iar restricționarea politicii monetare a temperat ritmurile de creștere a inflației, R. Moldova se alătură astfel primelor țări din lume care și-au inversat caracterul politicii monetare cu cel expansionist.

Potrivit prognozei BNM, inflația va continua să se reducă rapid pe parcursul anului curent intrând la finele lunii decembrie în limita de sus al coridorului de variație al inflației, apoi urmând o nouă accelerare a acesteia.

Astfel, inflația medie anuală urmează să ajungă la nivelul de 13,7 la sută în acest an și de 5,5 la sută, anul viitor. În aceste condiții, este necesar un impuls fiscal mai puternic pentru a stimula activitatea economică pe parcursul anului 2023.

Printre factorii care vor influența inflația aflată în decelerare se numără ajustările recente de tarife pentru energia electrică, atenuarea continuă a inflației importate, precum și temperarea continuă a prețurilor la petrol pe piața internațională.

În a doua jumătate a anului 2024, procesul inflaționist se va accelera, fiind determinat de creșterile acumulate ale prețurilor la resursele energetice pe piața internațională, de ajustarea accizelor la începutul anului 2024, de ajustările recente și anticipate din anul curent ale tarifelor și de efectele de runda a doua asociate acestora, precum și de majorarea surselor de finanțare a consumului.

Evenimentele asociate conflictului militar din Ucraina și potențialele escaladări mențin caracterul persistent al riscurilor și incertitudinilor privind perspectiva inflației pe termen scurt și mediu.

BNM va monitoriza în continuare cu precauție situația macroeconomică internă și cea externă și va ajusta instrumentele de politică monetară pentru atingerea obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.

Ultima dată rata de bază s-a micșorat în decembrie 2022.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

La Chișinău are loc conferința PAS, cu acces pe bază de bilete. Ce se discută (FOTO/VIDEO)

Pe 5 iulie are loc Conferința Politică Anuală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), organizată cu acces pe bază de bilete, al căror preț a variat între 250 și 2000 de lei. Evenimentul va continua și pe 6 iulie. Duminică, conferința va începe cu declarațiile șefei statului, Maia Sandu. Corespondenta NM, Ecaterina Dubasova, se află la evenimentul din 5 iulie. Menționăm că presa are acces fără bilet, însă doar până la ora 13:00.

În cadrul evenimentului din 5 iulie, PAS a prezentat cinci angajamente ale partidului:

  1. Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028, înainte de finalul celui de-al doilea mandat al președintei Maia Sandu;
  2. Dublarea veniturilor populației active (salariați în mediul privat, profesori, medici, polițiști, liber-profesioniști, etc);
  3. De 2 ori mai mari vânzările de mărfuri și servicii autohtone din Republica Moldova în toată lumea;
  4. Până la 3000 km de drum în plus reparați până în 2028;
  5. Crearea unui program de promovare a culturii și tradițiilor noastre naționale, prin care vor fi finanțate evenimente din țară și din diasporă.

La conferința PAS va ține un discurs și președinta Maia Sandu, însă pe 6 iulie. În aceeași zi va vorbi și președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu.

Amintim că, în mai 2025, PAS a început vânzarea biletelor pentru Conferința Politică Anuală, desfășurată în zilele de 5 și 6 iulie, la Capitoles Park din Chișinău. Serviciul de presă al formațiunii menționa că evenimentul nu este destinat publicului larg, ci exclusiv membrilor de partid și susținătorilor, adăugând că persoanele terțe pot primi invitație doar de la un membru al partidului. Formațiunea a pus în vânzare patru tipuri de bilete, cu prețuri cuprinse între 250 și 2000 de lei.

Președinta Maia Sandu declara că evenimentul PAS, organizat cu acces pe bază de bilet, reprezintă o practică normală, inspirată din statele UE, și constituie o metodă legală și „transparentă” de finanțare a formațiunii. Șefa statului a menționat că va participa la eveniment doar dacă va fi invitată și că nu își va cumpăra bilet.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: