Facebook/Andrei Spînu

Se pregătește o nouă concesionare a Aeroportului Chișinău? Precizările ministrului Andrei Spânu, după întâlnirea cu un potențial investitor

Chișinăul continuă să caute „un partener strategic care să investească, să dezvolte, să modernizeze și să opereze Aeroportul Internațional Chișinău”. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, după o vizită, alături de administratorul aeroportului Constantin Vozian, în Germania.

Oficialii de la Chișinău s-au întâlnit, la Munchen, cu reprezentanții Munich Airport. Spînu anunță că a încercat să „exploreze”, în cadrul vizitei, cele mai bune opțiuni  pentru a atrage un partener strategic, care să „opereze Aeroportul Internațional Chișinău conform celor mai înalte standarde internaționale”. Or, aeroportul din München, spune Spînu, ar fi unul dintre cele mai importante hub-uri din Europa, fiind clasat printre primele zece cele mai bune aeroporturi din lume.

„Compania operează aeroporturi precum Aeroportul Sofia, Bulgaria, Terminalul A de la Aeroportul Newark din Statele Unite și altele. Compania oferă, de asemenea, cele mai bune soluții pentru întregul ciclu de viață al aeroportului, inclusiv servicii de consultanță”, a scris Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.

Este de remarcat că una dintre fotografiile postate de Andrei Spînu îl arată pe un reprezentant al aeroportului din Munchen care prezintă o prezentare, cu următorul mesaj, scris în engleză: „Delegation Visit Moldova. Exchange on Chisinau Airport Concession  Tender”. În traducere: „Vizita delegației Republicii Moldova. Schimb de experiență în organizarea unei licitații pentru concesionarea aeroportului din Chișinău”.

Andrei Spînu/Facebook

NM l-a contactat pentru un comentariu pe ministrul Andrei Spînu. Oficialul a explicat pentru sursa noastră că „prezentarea a fost făcută de aeroportul din Munchen referitor la experiența acestuia în raport cu alte aeroporturi și diferite modele de atragere a investițiilor”. „Așa cum am zis de mai multe ori, suntem în faza de analiză a modalităților de atragere a investițiilor în aeroport – peste 200 milioane lei. Și discut cu mai multe companii din domeniu care au experiență la nivel internațional”, a declarat Andrei Spînu pentru NM.

Întrebat dacă autoritățile iau, totuși, în considerare concesionarea Aeroportului Chișinău, or în ce alt fel autoritățile de la Chișinău pot colabora cu parteneri străini pentru a atrage investiții în dezvoltarea acestuia, Spînu a explicat că, pe lângă concesionare, mai sunt și alte forme care ar permite acest lucru, între ele: „contractul de management și contractul de consultanță”.

NM a solicitat un comentariu și de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Instituția a precizat că analizează „toate scenariile, toate oportunitățile și toate soluțiile” pentru ca „să nu se repete ceea ce a fost” și pentru a „asigura o dezvoltare sustenabilă a aeroportului”.

„Asta înseamnă transparență, eficiență, gestionarea corectă a infrastructurii și a resurselor umane. Am văzut ce se întâmplă atunci când aeroportul cade în mâinile unor persoane corupte și incapabile. Cred că cu toții am învățat lecția”, au declarat reprezentanții Ministerului Infrastructurii pentru NM.

Instituția a precizat că este în discuții cu companii care au „o reputație ireproșabilă” și „o experiență vastă în domeniu”. „Analizăm cele mai bune practici, modele de cooperare (contract de management, contract de consultanță, parteneriat public-privat, împrumuturi pe termen lung etc.) și când vom avea o soluție optimă, o vom prezenta”.

***

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie, curent, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Sandu i-a acuzat de „furtul” aeroportului, prin „tranzacții mincinoase”, pe liderul ex-Partidului „ȘOR”, deputatul fugar, Ilan Șor și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Ca urmare a acestei scheme, timp de nouă ani, statul a pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde lei, susține șefa statului.

La scurt timp după aceea, ministra Infrastructurii la acea vreme, Lilia Dabija, a recunoscut la un post privat de televiziune că Aeroportul ar putea fi concesionat. Declarația Liliei Dabija, prima de acest fel după revenirea Aeroportului în gestiunea statului, a stârnit în val de reacții în societate. Drept urmare, a doua zi, consilierea Liliei Dabija de atunci a declarat că ministra ar fi avut altceva în vedere și că jurnaliștii ar fi înțeles greșit mesajul oficialei.

După acest caz, însă, oficialii de la Chișinău au vorbit tot mai deschis despre o posibilă concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. „Statul nu are posibilitate să păstreze în proprietatea sa un asemenea activ la infinit”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi. Tot atunci el a spus că autoritățile „trebuie să găsească un concesionar serios” – declarație susținută ulterior de mai mulți reprezentanți ai puterii.

În septembrie, curent, Andrei Spînu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că autoritățile vor dezvolta Aeroportul Internațional Chișinău, după revenirea acestuia în gestiunea statului. Pentru asta, însă, susținea ministrul, este nevoie, pentru început, de circa 200 de milioane de euro. Spînu a declarat atunci că dacă resursele financiare vor fi identificate, banii ar urma să fie investiți într-un terminal, o pistă și o parcare – toate noi. „Aeroportul Internațional Chișinău trebuie dezvoltat si gestionat după standarde internaționale. Acesta este unul din proiectele de importanță națională din Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei 5+”, a mai declarat oficialul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: