Скриншот NM

Ședința de judecată a dosarului Șor a fost, din nou, amânată. Procurorul a solicitat recuzarea unei judecătoare

Ședința de judecată a dosarului deputatului Ilan Șor, care urma să se desfășoare pe 21 septembrie, a fost amânată. Informația a fost confirmată pentru NM de către avocatul acestuia, Iulian Balan, care a precizat că motivul este o cerere de recuzare a magistratei Galina Moscalciuc. Solicitarea a venit din partea procurorului.

„Ședința de judecată a fost amânată din cauza că acuzarea a înaintat o cerere de recuzare a magistratei Galina Moscalciuc. Motivarea a fost că doamna magistrată a fost în completul care a examinat dosarul de învinuire a domnului Filat, unde dl Șor a fost martor principal al acuzarii”, a menționat avocatul lui Ilan Șor.

Și ședința precedentă de judecată, care urma să se desfășoare pe 13 septembrie, a fost întreruptă. S-a întâmplat după ce magistratul Stelian Teleucă a solicitat abținerea de la examinarea cauzei. Judecătorul a argumentat că deține acțiuni la Banca de Economii, ceea ce nu îi permite să participe la examinarea dosarului.

***

Dosarul lui Ilan Șor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, iar de atunci au fost amânate zeci de ședințe de judecată. În 2017, ex-primarul de Orhei, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, fiind învinuit că ar fi obținut bani de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spălat ulterior, prin firme off-shor.

Pe  20 august, Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere irevocabilă, prin care dosarul lui Ilan Șor a fost strămutat la Curtea de Apel Chișinău, de la Curtea de Apel Cahul. Totodată, a fost menținută masura preventivă – arestul în privința lui Ilan Șor și anunțarea în căutare.

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat că decizia i se pare „extrem de dubioasă”.

De cealaltă parte, deputatul Ilan Șor se declară nevinovat și a anunțat în repetate rânduri că este gata să revină în țară și să participe la ședințele de judecată în cazul în care va fi suspendat mandatul de arest pe numele său și dacă toate ședințele de judecată vor fi deschise pentru presă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Chișinăul creează iluzia bunăstării? Experții avertizează asupra riscurilor pentru fondurile UE

Reforma propusă de Guvern prevede crearea a trei regiuni în locul celor 32 de raioane, însă experții IDIS „Viitorul” avertizează că, fără includerea Chișinăului pe noua hartă administrativă, diferențele economice reale dintre capitală și regiuni ar putea deveni invizibile pentru Bruxelles. PIB-ul pe cap de locuitor din Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în regiuni, ceea ce „creează iluzia bunăstării”.

Experții au prezentat propria viziune, intitulată „Trei porți”: trei regiuni, alături de Chișinău, Bălți și Găgăuzia, fiecare cu propria ieșire spre lumea exterioară. Aceștia propun și repartizarea Transnistriei între regiuni: „Nu poți să percepi impozite și să nu oferi acces la resurse”. Experții propun consilii regionale cu membri delegați, fără alegeri directe. Un reprezentant al CALM a atras atenția asupra unei disproporții: municipiul Taraclia, cu 25.000–30.000 de locuitori, va avea același statut ca Chișinăul, cu aproximativ 600.000 de locuitori.

Primarii așteaptă detalii concrete despre bugete: „Cine pierde, cine câștigă — ca să înțelegem și noi”. Autorii conceptului îndeamnă autoritățile să nu se grăbească, întrucât decizia va influența dezvoltarea țării pentru următoarele decenii. Amintim că Guvernul vrea să reducă numărul primăriilor de la aproape 900 la 273, iar noile delimitări administrative ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: