Facebook/Dumitru Alaiba

Șef nou la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și primul selfie cu ministrul Economiei

Un nou director la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Se întâmplă după ce, în decembrie 2023, Dumitru Pîntea a demisionat din funcția de director. Urmare a desfășurării unui concurs, câștigător a fost desemnat Vadim Codreanu. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice, Codreanu în ultimii doi ani a fost director de proiecte la Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii iar în prezent este student la o universitate din Viena, cu specializare în Management Executiv Global. 

Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a menționat că Vadim Codreanu „are o experiență vastă în sectorul privat, dar și în instituțiile statului”.

Este profesionist în dezvoltarea afacerilor. A lucrat cu Purcari, a fost expert pentru USAID și pentru Comisia Europeană în dezvoltarea antreprenoriatului și agrobusiness, a lucrat cu Asociația Moldova Fruct, are experiență în domeniul financiar. Are studii economice și acum face MBA la Viena”, a scris Alaiba pe rețelele de socializare, atașând și o imagine cu noul director ODA.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au declarat că după desfășurarea probei interviului, Consiliul ODA a decis desemnarea lui Vadim Codreanu, câștigător pentru funcția de director al Organizației.

Vadim Codreanu este absolvent al Academiei de Studii Economice, urmând în prezent un program de studii la Universitatea Central Europeană din Viena, Austria, cu specializare în Management Executiv Global, pe care urmează să-l finalizeze în vara acestui an. (…) În ultimii doi ani, a ocupat poziția de Director de Proiecte la Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Pe lângă aceasta, a furnizat servicii de consultanță ca expert în inovații pentru proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Chemonics, precum și pentru Berlin Economics. De-a lungul carierei sale, a fost Expert senior în proiecte finanțate de Uniunea Europeană și alte organizații internaționale, inclusiv Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova”, au comunicat reprezentanții Ministerului.

Instituția a mai spus că printre realizările lui Codreanu se numără elaborarea conceptului unui parc științific și de inovații în agricultură în Republica Moldova. Totodată, Vadim Codreanu a fost trainer al Asociației Camerelor Europene de Comerț și Industrie (Eurochambres) sprijinind 32 de companii moldovenești în accesarea piețelor Uniunii Europene.

În decembrie 2023, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunța că Dumitru Pîntea, directorul ODA, va pleca din funcție începând cu 1 ianuarie 2024, conform cererii de demisie depuse din propria inițiativă și că funcția de director al Organizației va fi asigurată interimar de către Gheorghe Iudin, până la finalizarea procedurii de concurs pentru ocuparea acestei poziții cheie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Ministra Justiției, după ce Guțul a fost condamnată: „Nu avem temei să considerăm că este o declarație politică”

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a reacționat la acuzațiile bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, care susține că sentința prin care a fost condamnată la șapte ani de închisoare ar reprezenta o „răfuială politică”. Oficiala a respins aceste afirmații, precizând că decizia instanței a fost motivată și emisă în conformitate cu legea.

„Este foarte clar că judecătorul a pronunțat decizia cu motivarea corespunzătoare și nu avem temei să considerăm că este o declarație politică. Este un act de justiție care a fost efectuat corespunzător, conform legii”, a declarat ministra Justiției.

Amintim că Evghenia Guțul a fost condamnată pe 5 august la șapte ani de închisoare, în regim de detenție semi-închis, după ce a fost găsită vinovată de complicitate, în formă continuată, la finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor” de către un grup criminal organizat. În aceeași zi, și Svetlana Popan, fosta secretară a formațiunii conduse de fugarul condamnat Ilan Șor, a fost condamnată la șase ani de detenție în același regim.

Într-o primă reacție transmisă prin avocați, Evghenia Guțul a calificat sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, drept o „răfuială politică”. Ea afirmă că decizia nu are nicio legătură cu actul de justiție și că ar reprezenta, în realitate, un „avertisment pentru toată opoziția” și o „tentativă de intimidare” a alegătorilor din Găgăuzia. Guțul a anunțat că va contesta decizia și că va lupta pentru numele și familia sa.

NewsMaker a explicat ce presupune regimul de detenție într-un penitenciar de tip semi-închis și ce drepturi au condamnații care ajung în astfel de penitenciare – AICI. Iar AICI am explicat ce impact va avea decizia instanței asupra Găgăuziei și a relației dintre Chișinău și Comrat. Este necesar ca autonomia să organizeze alegeri anticipate pentru funcția de bașcan? De ce este construită imaginea de „victimă” în jurul lui Guțul și ce rol joacă Ilan Șor și blocul „Victorie” în această ecuație? Despre toate acestea — poți să citești și să afli răspunsul AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: