Șeful unei Direcții din cadrul INSP, reținut: este vizat în cazul contrabandei cu țigări și alcool etilic de la Vulcănești

Polițiștii au anunțat despre reținerea șefiei unei Direcții din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Acesta ar fi vizat în cazul unei contrabande cu țigări și alcool etilic. Potrivit oamenilor legii, domiciliul angajatului Inspectoratului urmează a fi percheziționat. 

Pe 24 decembrie 2023, polițiștii anunțau despre reținerea unui fost șef de direcție al Inspectoratului național de investigații (INI) de la Sud și a unui actual inspector INSP, „și o captură de aproape două milioane de țigări și circa jumătate tonă de alcool etilic”.

Pe 3 ianuarie 2023, polițiștii au declarat că „au fost demarate acțiuni de urmărire penală în privința a încă unei persoane, în cazul contrabandei cu țigări și alcool etilic de la Vulcănești”.

Este vizat șeful unei Direcții din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Angajatul a fost reținut, iar domiciliul său urmează a fi percheziționat”, au menționat oamenii legii.

În decembrie, polițiștii declarau că operațiunea este o continuare a episodului de reținere a 3,8 milioane țigări de contrabandă, cu rețineri la Vulcănești, în vara lui 2022. Oamenii legii declarau că fostul șef de direcție al INI de la Sud și actualul inspector INSP „sunt parte a aceluiași grup criminal organizat, iar în dimineața de sâmbăta 23 decembrie 2023 aceștia conduceau separat un microbuz și o mașină cu rol de protecție ca antemergător”.

Din microbuz au fost ridicate 1,2 milioane de țigări, de diferite mărci, camuflate cu cutii goale de banane. Ambii au fost conduși pentru audieri, la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. (…) Au urmat percheziții la un depozit al acestora și al grupului infracțional din care fac parte, de unde au fost ridicate și circa 500 litri de alcool etilic și alte 700.000 de țigări. Potrivit materialelor dosarului penal, grupul infracțional prin contrabandă aducea în Moldova alcool (spirt) pe care ulterior îl depozita, îmbutelia și îl transporta prin linia verde a frontierei de stat în Ucraina (majoritar prin Sudul țării). Totodată, grupul criminal organizat era specializat și în contrabanda cu țigări din Moldova în Ucraina și România de o perioadă îndelungată”, susțineau polițiștii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: