Socialiștii critică deschiderea misiunii franceze de apărare: „Moldova neutră poate deveni complice la aventura uneia dintre țările NATO”
Full Article 3 minutes read

Socialiștii critică deschiderea misiunii franceze de apărare: „Moldova neutră poate deveni complice la aventura uneia dintre țările NATO”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) critică deschiderea, la Chișinău, a misiunii permanente de apărare anunțate de președintele Franței Emmanuel Macron în timpul vizitei Maiei Sandu la Paris. Într-un comunicat din 11 martie, PSRM a declarat că Franța este o țară-membră a Alianței Nord-Atlantice, iar deschiderea unei misiuni militare în țara noastră de către aceasta, ar putea face Moldova „complice” la „aventura NATO de a extinde” invazia rusă din Ucraina.

PSRM a menționat că, prin deschiderea unei misiuni franceze de apărare în Moldova, președinta Maia Sandu ar încălca statutul de neutralitate din Constituție.

Această inițiativă comună este deosebit de periculoasă astăzi, când președintele francez face declarații iresponsabile despre intenția sa de a trimite trupe franceze pe teritoriul Ucrainei, unde au loc operațiuni militare. Astfel, Moldova neutră poate deveni complice la aventura uneia dintre țările NATO de a extinde conflictul militar. Partidul Socialiștilor cere ca Maia Sandu să respecte Constituția Republicii Moldova și să renunțe la militarizarea țării, ceea ce ar putea duce la atragerea periculoasă a Republicii Moldova într-un conflict militar. Partidul Socialiștilor respectă și apără consecvent valorile suveranității și neutralității Republicii Moldova. Acesta este adevăratul interes național al țării noastre”, se arată în comunicat.

Precizăm că, în perioada 7-8 martie, președinta Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Paris, la invitația omologului său francez Emmanuel Macron. În cadrul unei conferințe de presă comună, Emmanuel Macron a anunțat că, în următoarea lună, la Chișinău, Franța va deschide o misiune permanentă de apărare.

Cei doi șefi de stat au asistat, de asemenea, la semnarea a acordurilor de cooperare economică și în domeniul apărării între Franța și Moldova.

Acordul în domeniul apărării va acoperi următoarele domenii importante pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale: politica de apărare, participarea în misiuni și operații internaționale, controlul și gestionarea spațiului aerian, tehnologia informației și telecomunicațiilor militare, topografie militară, gestionarea resurselor umane, formarea lingvistică, logistică, medicină militară, gestionare financiară și bugetară, a explicat Ministerul Apărării. Totodată, acordul prevede vizite oficiale și reuniuni de lucru, schimb de experiență, antrenamente și exerciții comune, stagii de practică, consultări, conferințe, cursuri, specializări și alte forme de pregătire științifică avansată. Pe lângă asta, documentul prevede crearea unei comisii moldo-franceze, care va efectua o evaluare a acțiunilor comune desfășurate și va elabora și valida un plan multianual de cooperare bilaterală în domeniul apărării. Comisia se va reuni anual în Franța sau Moldova, scrie Radio Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: