privesc.eu

Socialiștii îi cer Maiei Sandu să numească un nou guvern: „Promisiunile făcute au fost doar o amăgire a electoratului”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susține că liderul PAS, Maia Sandu, președinte ales al Republicii Moldova, refuză să-și asume responsabilitatea pentru bunul mers al lucrurilor în Republica Moldova. Într-un comunicat de presă publicat pe 30 noiembrie, socialiștii i-au cerut Maiei Sandu să propună un nou guvern și s-au arătat gata să îl voteze, în anumite condiții.

„Deși a fost votată în baza unor promisiuni electorale, care țin strict de competența guvernului, Maia Sandu a anunțat că nu își va asuma acum guvernarea, chiar și în condițiile în care ar avea sprijinul socialiștilor în Parlament. Acest lucru arată fie că promisiunile făcute de Maia Sandu au fost doar o amăgire a electoratului, fie că se teme să își asume guvernarea într-o perioadă atât de grea, ca cea în care țara noastră se confruntă în valul doi al pandemiei”, susțin socialiștii.

În comunicatul de presă, PSRM își exprimă convingerea că alegerile anticipate sunt absolut necesare în Republica Moldova, dar numai după ieșirea din criza pandemică, pentru că „înaintea oricărui interes de partid trebuie pusă sănătatea și viața oamenilor”. Socialiștii au acuzat-o pe președinta aleasă a țării că ar fugi de responsabilități:

„Credem că este prea devreme ca la doar două săptămâni de la alegeri, președintele ales deja să fugă în acest mod de responsabilități, să caute scuze politicianiste de ce nu se implică, să aibă reacții de orgoliu, să pună alegerile anticipate mai presus de sănătatea și viața cetățenilor. Parcă prea devreme Maia Sandu le reamintește cetățenilor de modul în care politicienii de dreapta au avut în trecut susținerea masivă a populației, apoi au dezamăgit în mod dramatic”, se mai arată în declarație.

La final, PSRM i-a cerut Maiei Sandu să propună un nou guvern: „Suntem gata să oferim votul nostru unui Guvern propus de Maia Sandu, dacă demonstrează că într-adevăr este gata să-și asume responsabilitatea pentru conducerea țării și poate propune o echipă de oameni profesioniști cu care să facă acest lucru. Până atunci, PSRM consideră că actualul Guvern acționează profesionist și responsabil, duce o muncă extrem de grea pentru limitarea consecințelor pandemiei, a reușit să țină situația sub control și are datoria față de cetățeni să rămână să administreze această criză, cât nu există o altă formulă guvernamentală care să aibă susținerea Parlamentului”.

***

Reacția vine după ce, în cadrul conferinței de presă din 30 noiembrie, jurnaliștii au întrebat-o pe Maia Sandu dacă PAS va depune în timpul apropiat o moțiune de cenzură împotriva guvernului Chicu, pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.  „La moment, cred că cea mai scurtă cale spre alegeri anticipate este demisia guvernului. Rezultatele alegerilor prezidențiale arată că asta își doresc oamenii”, a răspuns președinta aleasă a țării.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Europa Liberă

NM Espresso: Apa din Nistru scade la un nivel critic, fermierii cer sprijin, iar Evghenia Guțul rămâne deocamdată bașcan?

Verificarea salariilor mari din sectorul public 

Guvernul va verifica cele mai mari 100 de salarii din sectorul public, iar pentru angajații care câștigă peste 52,2 mii de lei pe lună vor fi suspendate temporar primele și sporurile salariale, a anunțat premierul Vasile Tofan. Totodată, acesta a subliniat că un salariu mare nu înseamnă automat un abuz și că, în anumite domenii, astfel de remunerații sunt justificate.

Ambasadoarea UE: Găgăuzia și scandalurile din jurul PAS 

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, a refuzat să comenteze scandalurile în care sunt implicați verișoara Președintei Maia Sandu, Anastasia Taburceanu, și fostul deputat PAS Alexandru Trubca, precizând că evaluarea unor cazuri individuale nu intră în atribuțiile Uniunii Europene.

Referindu-se la criza electorală din Găgăuzia, diplomata a declarat că în autonomie trebuie organizate alegeri autentice, transparente și lipsite de influențe externe, iar decizia Curții Constituționale deschide calea pentru desfășurarea acestora.

Găgăuzia: #рилток 

Deputații PAS au aprobat deja, în prima lectură, proiectul de lege care modifică regulile privind organizarea alegerilor în Găgăuzia, ghidându-se după hotărârea Curții Constituționale. Comratul a solicitat însă amânarea examinării proiectului. Despre blocajul dialogului dintre Chișinău și Comrat și despre modul în care modificările propuse ar putea influența viitoarele alegeri din autonomie aflați în noua ediție a emisiunii #рилток, intitulată „Criza din Găgăuzia, rezolvată fără Găgăuzia?”.

Între timp, Adunarea Populară a Găgăuziei nu a reușit să declare vacantă funcția de bașcan, deoarece ședința nu a avut cvorum. Inițiativa vizează eliberarea din funcție a Evgheniei Guțul, după ce Curtea de Apel a condamnat-o în dosarul privind finanțarea ilegală a unui partid politic.

Fermierii cer măsuri urgente

Asociația „Forța Fermierilor” a declarat că agricultura traversează o criză profundă și a solicitat Guvernului măsuri urgente de sprijin. Potrivit agricultorilor, în ultimele luni motorina s-a scumpit cu aproximativ 70%, îngrășămintele cu 35–40%, în timp ce prețurile de achiziție la grâu continuă să scadă. În aceste condiții, fermierii afirmă că nu își mai pot acoperi costurile de producție. 

Republica Moldova și Ucraina: Nistru și transportul cerealelor 

Chișinăul și Kievul au convenit ca, din cauza secetei, Ucraina să reducă timp de două săptămâni debitul evacuat din lacul de acumulare Nistrean în râul Nistru, de la 100 la 85 de metri cubi pe secundă. Nivelul apei în Nistru a coborât deja până la un prag critic. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a declarat că principala prioritate a autorităților rămâne asigurarea populației cu apă potabilă.

Situația de pe Nistru s-a numărat printre subiectele discutate de premierul Vasile Tofan cu prim-ministrul Ucrainei, Serghei Korețki. Cei doi au abordat, de asemenea, subiectul construcției podului Cosăuți–Iampol și transportului feroviar al cerealelor ucrainene către portul Constanța. 

Comasarea primăriilor

Autoritățile au oferit primăriilor care au inițiat procesul de comasare voluntară încă o lună, până la sfârșitul lunii august, pentru finalizarea procedurilor, a anunțat Președinta Maia Sandu. Potrivit acesteia, administrațiile locale au timp ”să negocieze și să identifice o soluție”.

Piața imobiliară 

În trimestrul al doilea al acestui an, vânzările de locuințe din Chișinău au scăzut cu doar 9,5%. Diferența semnificativă față de datele publicate anterior, care indicau un declin mult mai accentuat, se explică prin corectarea metodologiei utilizate. Despre evoluția pieței și prognozele experților puteți citi în materialul „Tendințele pieței imobiliare și prognozele experților”.

Pe scurt 

În weekend, carburanții se vor scumpi din nou în Republica Moldova: benzina A-95 va costa 30,77 lei per litru (+5 bani), iar motorina  -32,54 lei per litru (+28 de bani).

Linia electrică Vulcănești-Chișinău urmează să fie dată în exploatare pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova. 

Aproximativ 4 000 de elevi și studenți din regiunea transnistreană își fac studiile în școlile, colegiile și universitățile din Republica Moldova, au anunțat autoritățile.

Procuratura Anticorupție a trimis în instanță dosarul privind sustragerea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii de către Ilan Șor. 

Vlad Plahotniuc este deținut într-o celulă separată, dotată cu televizor, frigider și fierbător electric, însă fără acces la telefon sau internet.

Poliția a respins acuzațiile privind mușamalizarea unui atac în care ar fi fost implicat fratele unui deputat PAS și a precizat că acesta a fost deja tras la răspundere.

Vremea 

În perioada 1-3 august, în Republica Moldova este în vigoare cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge local până la +36 grade, iar meteorologii avertizează și asupra nivelului scăzut al apei din râurile țării. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: