Socialiștii sar în apărarea protestatarilor lui Șor: Cer misiunilor diplomatice „să o cheme pe Maia Sandu la răspundere”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova declară că dreptul protestatarilor din centrul capitalei a fost încălcat. Socialiștii fac apel la misiunile diplomatice, organizațiile internaționale, Consiliul Europei – „să dea dovadă de principialitate și să o cheme pe Maia Sandu la răspundere”. 

„PSRM condamnă cu fermitate încălcarea de către autorități a dreptului constituțional al cetățenilor de a protesta. Este o crimă să utilizezi forța împotriva oamenilor simpli. În pofida oricăror opinii subiective, dreptul cetățenilor de a protesta, de a-și exprima poziția în cadrul unor acțiuni legale este de neclintit”, comunică socialiștii, pe 17 octombrie.

În cazul nerespectării de către protestatari a normelor legale, susține PSRM, decizia finală aparține instanței „și nu unui polițist înarmat cu un baston”.

„Solicitările lui Sandu de a înăspri Legea cu privire la întruniri și deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale nu sunt altceva decât un demers antidemocratic, care transformă țara într-o dictatură și o luptă cu cei care gândesc altfel. Socialiștii condamnă declarațiile și acțiunile președintelui și fac apel la misiunile diplomatice, organizațiile internaționale, Consiliul Europei să dea dovadă de principialitate și să o cheme pe Maia Sandu la răspundere”, se arată în declarația socialiștilor.

Menționăm că ieri, în capitală a avut loc o nouă manifestație a Partidului ȘOR, căreia i s-a alăturat și PACE. La manifestație au participat și reprezentanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Protestatarii au instalat noi corturi la intersecţia str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu Ștefan cel Mare și Sfânt. Ulterior, polițiștii au ridicat corturile instalate ieri de protestatari, precum și pe cele instalate anterior în fața Președinției și Parlamentului.

Într-o declarație din 16 octombrie, oamenii legii au menționat că „organizatorii protestului au încălcat intenționat cerințele stabilite anterior în cadrul ședinței comune dintre ei, Primăria mun.Chișinău și Poliție”. Totodată, polițiștii au anunțat că timp de o săptămână au fost inițiate 178 de proceduri contravenționale pentru încălcările admise de protestatarii. Reprezentanții Poliției au mai precizat că angajații subdiviziunilor MAI „vor aplica legea și vor interveni prompt în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate”.

Menționăm că pe 11 octombrie, Maia Sandu a cerut Guvernului să schimbe temporar legislația din cauza protestelor Partidului ȘOR. Președintele Republicii Moldova a cerut cabinetului de miniștri să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite Poliției să asigure ordinea publică”.

Pe 13 octombrie, membrii CSE au dispus că desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.

Pe 15 octombrie, ministra Afacerilor Interne Ana Revenco a promis intervenții „prompte” și „hotărâte” în cazul în care protestatarii nu vor respecta decizia CSE, care interzice desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces și evacuare către instituțiile publice în zilele lucrătoare. „Securitatea nu poate fi negociată”, a precizat ministra.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: