csi

După finalizarea războiului declanșat de Rusia în Ucraina, conducerea R. Moldova va trebui să ia o decizie politică cu privire la statutul de membru al Comunității Statelor Independente (CSI). Declarația a fost făcută de către președintele Parlamentului Igor Grosu, pe 17 mai, la postul național de radio. Speakerul Legislativului a

Fostul șef al statului Igor Dodon califică declarațiile Maiei Sandu cu privire la CSI ca fiind „periculoase”. Dodon atenționează actuala conducere a țării că acum nu este cazul să se facă declarații și acțiuni politice pripite. El declară că Moldova trebuie să rămână o țară neutră și „să prietenească cu

Președinta țării Maia Sandu susține că, la modul practic, semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană înseamnă începutul unui drum lung, pe parcursul căruia, autoritățile vor trebui să depună eforturi considerabile pentru a se ridica la „standardele UE”. De asemenea, șefa statului a precizat, în contextul războiului din Ucraina, că

Perspectivele intensificării cooperării comercial-economice au fost abordate de prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței Consiliului șefilor de guverne ai Comunității Statelor Independente (CSI). Evenimentul s-a desfășurat în format de teleconferință, pe 12 noiembrie. Natalia Gavrilița a menționat că Republica Moldova optează în continuare în cadrul CSI pentru dinamizarea

Municipiul Comrat, centrul administrativ al UTA Gagauz-Yeri din Republica Moldova, a fost desemnat capitală culturală a Comunității Statelor Independente (CSI) pentru anul 2023. Decizia a fost luată la şedinţa şefilor de stat din CSI, desfăşurată la finele săptămânii trecute în regim online, transmite MOLDPRES. Programul interstatal „Capitalele culturale ale Comunităţii”

Noua conducere a Republicii Moldova urmărește în mod constant o politică externă echilibrată și este interesată de dezvoltarea legăturilor comerciale în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). De asemenea, țara noastră își dorește o cooperare eficientă cu CSI în sectorul energetic. Declarațiile aparțin prim-ministrei Natalia Gavrilița și au fost făcute în

Rusia va majora volumul importurilor de produse agricole din statele membre ale CSI. O dispoziție în acest sens a fost dată de președintele rus Vladimir Putin, cu scopul de „a stabiliza prețurile la produse”, scrie RIA Novosti pe 9 august. „Guvernul Federației Ruse, în cadrul desfășurării măsurilor pentru stabilizarea prețurilor

Mai mult de 10 elicoptere au fost produse clandestin într-o localitate din raionul Criuleni. Acestea urmau să fie exportate ilegal în spațiul CSI, anunță Procuratura Generală, într-un comunicat publicat pe 30 iunie. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP al

Președintele Igor Dodon va efectua săptămâna viitoare o vizită în Rusia. Anunțul a fost făcut chiar de către șeful statului, ieri, 11 decembrie, pe pagina sa de facebook, în urma unei întâlniri cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov. „Am discutat mai multe chestiuni de pe agenda bilaterală,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x