cub

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a emis un apel către cetățeni pentru a participa activ la scrutin, subliniind importanța unui vot rațional, conștient și liber exprimat, dar în care nu a menționat direct pentru cine să voteze. Mesajul CUB insistă asupra rolului viitorului Președinte ca „garant al intereselor cetățenilor,

Curtea de Apel Chișinău a respins cererea privind anularea deciziei Comisiei Electorale Centrale prin care candidatura lui Igor Munteanu nu a fost înregistrată pentru alegerile prezidențiale. Igor Munteanu, care a fost desemnat la scrutin de formațiunea sa politică, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), consideră că hotărârea instanței este „ilegală”

Igor Munteanu, nemulțumit de decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu-l înregistra în cursa prezidențială, a calificat hotărârea drept „o comandă politică”. El a adăugat că, în ajun, s-au confirmat zvonurile „că guvernarea PAS va urmări să se răzbune pe CUB pentru poziția” din ultima perioadă. Munteanu a anunțat

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) reacționează după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins înregistrarea candidaturii lui Igor Munteanu la alegerile prezidențiale. Ion Bulgac, vicepreședintele formațiunii, denunță un abuz al autorităților, subliniind că decizia CEC este o încercare de a scoate din cursă un candidat incomod. „Coaliția pentru Unitate

Reprezentanții celor trei partide politice care formează Blocul „Împreună” au depus pe 12 august, la Comisia Electorală Centrală, actele pentru a fi înregistrați ca bloc electoral în alegerile prezidențiale, dar și la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din 20 octombrie. Din bloc fac parte Platforma Demnitate și

Liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din acest an. Anunțul a fost făcut pe 12 august, în timpul unei conferințe de presă. Se întâmplă după ce Munteanu a anunțat zilele trecute că membrii CUB nu vor susținea candidatura lui

Blocul „Împreună” condamnă deciziile Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) de a ieși din cadrul Blocului și de a-și retrage suportul pentru candidatul acestuia la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu. Acesta acuză CUB de „sabotaj al ideii de unitate și coalizare a forțelor politice pe eșchierul de centru-dreapta”. Precizările au fost

CUB a decis că nu va susțină candidatura lui Octavian Țîcu la funcția de președinte al țării și părăsește Blocul „Împreună”. Anunțul a fost făcut de președintele formațiunii, Igor Munteanu. În replică, Octavian Țîcu a afirmat pentru NewsMaker că „încă nu există certitudine în acest sens, deoarece așteaptă reacția tuturor

Președinta Maia Sandu s-a văzut cu reprezentații celor patru partide care au format blocul politic „Împreună”. Șefa statului le-a vorbit despre importanța consolidării partidelor pro-europene pentru a promova aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Totodată, Sandu a declarat că proiectul de integrare europeană „nu este a unui sau a mai multor

Patru partide din Republica Moldova au declarat că începând cu 14 aprilie vor merge cu o singură denumire și au anunțat despre formarea Blocului „Împreună”. Partidele vizate sunt Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor. Pe lângă formarea blocului „Împreună”,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x