Noul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață a confirmat că deține și cetățenia unui stat străin „la fel ca circa 1 mln de persoane din Republica Moldova”. Acesta a dat asigurări, însă, că va respecta întru totul jurământul de credință patriei. De asemenea, el a precizat
Noul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) este Alexandru Musteață. Până în prezent, Musteață a fost consilier al premierului Natalia Gavrilița. Candidatura sa a fost susținută de 54 de deputați, în ședința din 2 iunie. Așa cum a scris NM anterior, Alexandru Musteață a fost numit în funcția
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat două proceduri de control pe regimul juridic al conflictelor de interese în privința a doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba despre președintele interimar al CSM, Dorel Musteață și membrul CSM Victor Micu. Investigațiile au fost pornite în baza unei autosesizări,
Mai mulți politicieni și-au exprimat solidaritatea cu ex-deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Dinu Plîngău și s-au arătat indignați de declarațiile făcute de către Dorel Musteață, președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), numit recent în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). NM a analizat de
Procuratura Anticorupție examinează în cadrul unui proces penal, acțiunile pretinse a fi ilegale prin prisma săvârșirii infracțiunii de îmbogățire ilicită ale magistraților Dorel Musteață și Nina Cernat. Precizarea a fost făcută de Procuratura Anticorupție (PA), pe 25 noiembrie. Asta după ce, Procuratura Generală a sesizat PA în vederea examinării circumstanțelor
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) vine cu unele precizări în legătură cu nota informativă emisă, apărută în spațiul public, cu privire la magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat. Într-un comunicat al SIS, din 24 noiembrie, se arată că acel document a fost remis cu titlu de informare în adresa
Procuratura Generală (PG) va investiga circumstanțele expuse în nota informativă emisă de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în privința a doi magistrați ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – Dorel Musteață și Nina Cernat. Într-un comunicat de presă publicat pe 24 noiembrie, reprezentanții instituției menționează că documentul nu a
Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cere abrogarea imediată a hotărârii Parlamentului privind numirea lui Dorel Musteață și Ghenadie Plămădeală în funcția de judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ). Reacția vine după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a confirmat autenticitatea documentului cu privire la averea lui Musteață și
Ghenadie Plămădeală și Dorel Musteață au fost numiți în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), până la atingerea plafonului de vârstă, de 65 de ani. În ședința plenară din 4 noiembrie, au fost aprobate două proiecte de hotărâre în acest sens, care intră în vigoare la data
Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Doreț Musteață urmează să sesizeze Inspecția Judiciară, după ce fostul consilier prezidențial Maxim Lebedinschi, în prezent secretar al Comisiei Electorale Centrale, a avut o întrevedere cu președintele Curții de Apel Cahul. O altă sesizare vine după ce ministrul de interne, Pavel Voicu, s-a adresat