Natalia Morari, care aspiră la funcția de președinte al Republicii Moldova, ar investi câteva mii de euro pe lună pentru a-și sponsoriza emisiunile pe rețelele de socializare. Întrebată de unde ia bani pentru aceste cheltuieli, Morari a spus că sunt inclusiv banii personali și că anterior și-a vândut apartamentul iar
Jurnalista Natalia Morari, care va concura la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din această toamnă, a anunțat că Centrul Național Anticorupție (CNA) i-a cerut informații despre activitatea economico-financiară a companiei sale de producție Media Sapiens. Natalia Morari susține că solicitarea instituției este „presiune politică”, care ar avea
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat grupul de inițiativă al Nataliei Morari. Grupul, format din 99 de persoane, urmează să colecteze semnături în susținerea candidatei la alegerile prezidențiale. Menționăm, președinte al grupului de inițiativă este Iurie Chiorescu – fost deputat. Pe 27 august, Comisia Electorală Centrală a decis să înregistreze
Grupul de inițiativă constituit de cetățeni în susținerea candidatei Natalia Morari la alegerile prezidențiale din toamnă a depus documentele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrare. S-a întâmplat în data de 25 august. Comisia Electorală Centrală are la dispoziție 3 zile de la recepționarea documentelor pentru a examina corectitudinea acestora
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, infirmă informațiile lansate de jurnalista Natalia Morari, potrivit cărora, compania străină Sumitomo, care activează în domeniul automotivelor, ar urma să plece din Republica Moldova fiindcă ar fi fost amendată cu sute de milioane de lei. Astfel, Dumitru Alaiba o acuză pe Natalia Morari
Jurnalista Natalia Morari, care va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, admite că și-ar putea crea propriul partid. Aceasta a declarat că eventuala înființarea a formațiunii politice depinde de rezultatul pe care-l va obține la scrutinul prezidențial. Totodată, Natalia Morari a menționat că ar putea candida și la alegerile parlamentare
Jurnalista Natalia Morari a anunțat că va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova. Pe 18 iulie – în timpul unui briefing de presă, Morari a spus că va participa la scrutin „în calitate de candidat independent”. „Timp de 15 ani am apărut pe ecranele televizoarelor și timp de
Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi a spus că și el a fost invitat la întrevederea organizată de Natalia Morari, la care au participat Dodon, Filat, Vlah și Chicu. „Nu m-am dus pentru că sunt persoane cu care eu nu pot să-mi permit să stau la masă”, a explicat politicianul. El
Președinta Maia Sandu a comentat întrevederea moderată de Natalia Morari, la care au participat Ulianovschi, Filat, Chicu, Dodon, Vlah inclusiv Vartanean. Potrivit șefei statului, Republica Moldova este o țară democratică și oamenii se pot întâlni și pot discuta în orice format și orice subiect. „Atât timp, evident, cât aceste subiecte
Natalia Morari, Tudor Ulianovschi, Vlad Filat, Ion Chicu, Igor Dodon, Irina Vlah și Gaik Vartanean au avut o întrevedere săptămâna trecută pentru a discuta posibilitatea propunerii unui candidat unic la alegerile prezidențiale. Despre întrevedere a anunțat liderul socialist Igor Dodon însă nu a dezvăluit cine a participat la întâlnire, doar