Președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru în mai multe localități din Zona de Securitate. În prima parte a zilei, oficialii moldoveni vizitează satul Varnița. Aceasta este prima vizită oficială a liderilor guvernamentali în Zona de Securitate în contextul crizei
Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova, pe 9 ianuarie, alături de prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Instituția prezidențială a anunțat că președinta Maia Sandu efectuează, pe 9 ianuarie, o vizită de lucru în Zona de Securitate a
Președinta Maia Sandu a declarat că retragerea trupelor ruse este prima condiție pentru rezolvarea conflictului transnistrean. „Cum vedeți dumneavoastră reintegrarea țării în momentul în care acolo avem o armată străină care stă ilegal?”, a comunicat șefa statului, întrebată despre posibilitatea de a fi primul președinte al Republicii Moldova care va
Autoritățile examinează posibilitatea în care în cazul unei crize umanitare pe malul stâng al Nistrului, provocată de oprirea livrările de gaz rusesc, cetățenii foarte vulnerabili să fie transferați pe malul drept și asistați. Este vorba despre persoanele aflate în secții de terapie intensivă, oameni cu nevoi speciale și copii din
Autoproclamatul „ministru de Externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, a comentat declarația vicepremierului pentru reintegrare Oleg Serebrian, privind faptul că reintegrarea țării ar costa 1 miliard de dolari. Într-un interviu acordat agenției pro-Kremlin RIA Novosti, publicat pe 10 decembrie, Ignatiev a spus că abordarea problemei în termenii pur financiari denotă
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că, în cazul în care Gazprom va întrerupe livrările de gaze către regiunea transnistreană, Chișinăul va asigura furnizarea acestora, însă nu gratuit. „Și pe malul drept, și pe malul stâng sunt aceiași cetățeni”, a afirmat oficialul, subliniind că nu se va face nicio
Întreruperea livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană ar fi „o catastrofă umană”. Declarația a fost făcută de către vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-un interviu pentru televiziunea publică Moldova 1 din 26 noiembrie. Oleg Serebrian a comentat criticile în adresa ministrului Energiei, Victor Parlicov, cu privire la discuțiile de
Prim-ministrul Dorin Recean nu interacționează direct cu reprezentanții Tiraspolului, iar singurul înalt oficial de la Chișinău care se întâlnește cu aceștia, în vederea luării unor decizii cu privire la regiunea transnistreană, este vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Premierul consideră că aceasta este o abordare bună, care produce „rezultate reale”. Totuși,
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, s-a aflat pe 26 aprilie într-o vizită în Franța, în cadrul căreia a vizitat Institutul Francez de Relații Internaționale (IFRI). Oficialul a participat la o discuție despre dosarul transnistrean, care a fost moderată de directorul IFRI, Thierry de Montbrial. „Evenimentul (evenimentul de la IFRI –
Președintele în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) Ian Borg, ministru al afacerilor externe, europene și comerțului al Maltei, efectuează o vizită în Republica Moldova. Oficialul a avut întrevederi cu ministrul de Externe de la Chișinău Mihai Popșoi, șefa statului Maia Sandu, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg