Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu a comentat posibilitatea de a fi primul președinte care va uni cele două maluri ale Nistrului VIDEO

Președinta Maia Sandu a declarat că retragerea trupelor ruse este prima condiție pentru rezolvarea conflictului transnistrean. „Cum vedeți dumneavoastră reintegrarea țării în momentul în care acolo avem o armată străină care stă ilegal?”, a comunicat șefa statului, întrebată despre posibilitatea de a fi primul președinte al Republicii Moldova care va uni cele două maluri ale Nistrului și dacă ar putea să o rateze. Președinta a mai spus că autoritățile de la Chișinău, inclusiv în acest an, au făcut anumiți pași pentru ca să se armonizeze sistemele. „Există acest plan, pentru asta avem nevoie de rezolvarea primei probleme majore – retragerea trupelor ruse”, a comunicat Sandu. 

La conferința de presă din data de 19 decembrie, Maia Sandu a fost întrebată dacă ar putea rata șansa să fie primul președinte al Republicii Moldova care va uni cele două maluri ale Nistrului. Întrebarea a fost adresată de reporterul NewsMaker în contextul situației legate de livrările de gaz rusesc către regiunea transnistreană, care ar reprezenta atât o criză cât și o oportunitate, dar și a declarației recente a Chișinăului că reintegrarea Transnistriei ar costa un miliard de dolari.

„Întrebarea mea este: cum rezolvăm problema prezenței trupelor ruse în regiunea transnistreană? Iată cum vedeți dumneavoastră reintegrarea țării în momentul în care acolo avem o armată străină care stă ilegal? Deci, demilitarizarea și retragerea trupelor ruse este prima condiție pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Doi, dacă vedeți, anumiți pași se fac, inclusiv în acest an s-au făcut anumiți pași pentru ca să se armonizeze sistemele: sistemul de impozitare, trebuie să urmeze sistemul bancar. Există acest plan, pentru asta avem nevoie de rezolvarea primei probleme majore – retragerea trupelor ruse”, a răspuns Maia Sandu.

În decembrie curent, vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian a declarat că reintegrarea Transnistriei ar costa circa 1 miliard de dolari. Potrivit oficialului, majoritatea cheltuielilor vor fi direcționate către sectorul social, cum ar fi asigurările de sănătate și pensiile. Totodată, Serebrian a adăugat că beneficiile reunificării celor două maluri ale Nistrului vor fi semnificative, având în vedere potențialul industrial al regiunii, menționând că doar fabrica de metalurgie valorează mai mult de un miliard de euro. În reacție, responsabilul de „relații externe” al regiunii transnistrene Vitalii Ignatiev a spus că „principalul negociator din partea Moldovei a început să speculeze pe tema costurilor financiare ale soluționării conflictului”. Detalii AICI.

***

Menționăm că, în prezent, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova staționează, fără acceptul Chișinăului, Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), care ar număra în jur de 2500 de militari ruși. Chişinăul cere constant retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană, însă Moscova și administrația de la Tiraspol spun că prezența acestui contingent este necesară pentru paza depozitelor de muniții de la Cobasna și menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru. La scurt timp de la alegerea sa în calitate de președinte al țării, Maia Sandu a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă GOTR din regiunea transnistreană, iar „misiunea de pace” rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internațional, sub auspiciile OSCE şi ONU. Și Alianța Nord-Atlantică i-a cerut, anterior, în repetate rânduri, Rusiei, să își retragă trupele din stânga Nistrului. Cererile, însă, au rămas fără răspuns.

***

Începând cu ziua de 16 decembrie, timp de 60 de zile, Republica Moldova se va afla în stare de urgență în domeniul energetic. Starea de urgență a fost instituită în legătură cu incertitudinea privind continuarea livrărilor de gaze din Rusia spre regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit prin Ucraina, care nu va fi prelungit din cauza invaziei Federației Ruse în țara vecină.

Gazprom are obligația de a asigura livrarea gazelor naturale la hotarul cu Republica Moldova până la 30 septembrie 2026.

Gazprom leagă posibilitatea livrărilor de gaze pe malul stâng al Nistrului pe rute alternative – prin Turcia – de achitarea pretinsei datorii a malului drept. Pe 17 decembrie, Ministerul Energiei a confirmat informația că Gazprom nu a rezervat capacități de transport de gaze pe ruta trans-balcanică pentru luna ianuarie 2025. Detalii AICI.

Actualmente, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Rusia, fiind livrat în regiunea transnistreană. Din această cantitate sunt asigurate necesitățile de consum pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului și este produsă energie electrică pentru malul drept. Anterior, premierul Dorin Recean a declarat că, în lipsa producției de energie la Centrala de la Cuciurgan, aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova va fi asigurată din rețeaua europeană ENTSO-E și în special din România.

Pe 27 noiembrie, Victor Parlicov – la acel moment ministru al Energiei – a declarat că „toată lumea trebuie să înțeleagă că scenariul unei crize pe malul stâng este foarte realist” și că „dacă nu se va livra deloc gaz, regiunea transnistreană intră în colaps”. Detalii AICI.

Între timp, așa-numitul legislativ al regiunii transnistrene a aprobat instituirea „stării excepționale în economie” pe teritoriul Transnistriei. Starea excepțională a fost introdusă pe o perioadă de 30 de zile. Detalii AICI. Autoritățile nerecunoscute ale regiunii au stabilit și un plan cu măsuri care vor fi aplicate în contextul posibilei întreruperi a livrărilor de gaze în stânga Nistrului. Detalii AICI. Totodată au pregătit un plan pentru deconectări pe ore a luminii. Detalii AICI.

În timpul unui discurs la Parlament, premierul Dorin Recean s-a adresat către locuitorii regiunii transnistrene și către mediul de afaceri din stânga Nistrului. „Pentru resursele energetice trebuie să plătiți. Gazul pe gratis pentru voi a fost o momeală, acum vedeți acest lucru”, a declarat oficialul. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pexels.com

Un cetățean a scos la iveală atacul cibernetic din Moldovei. Noi detalii despre scurgerea masivă de date

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a făcut publice noi detalii despre atacul cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale din Republica Moldova. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a explicat prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la datele cu caracter personal ale cetățenilor, ce deficiențe de securitate au făcut posibil acest lucru și cum au descoperit autoritățile atacul. Totodată, agenția admite că persoanele afectate ar putea să nu fie informate individual.

Cum au descoperit autoritățile atacul cibernetic

Potrivit AGE, pe 22 octombrie, un cetățean a sesizat instituția după ce a observat o accesare suspectă a datelor sale cu caracter personal în istoricul accesărilor din EVO Cabinet. În aceeași zi, autoritățile au identificat o activitate neobișnuită în serviciile digitale guvernamentale și în solicitările de acces la date.

Analiza ulterioară a jurnalelor tehnice a arătat că acțiunile neautorizate începuseră mai devreme. Conform datelor preliminare, atacatorii au încercat să extragă date cu caracter personal în perioada 19–23 octombrie. AGE a precizat că ora exactă la care au început să fie exploatate vulnerabilitățile, precum și circumstanțele în care a fost descoperit atacul, sunt încă stabilite în cadrul investigației.

Prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la date

Printre serviciile guvernamentale vizate de atacul cibernetic se numără serviciul electronic al Agenției Naționale a Arhivelor și serviciul Agenției Servicii Publice (ASP) pentru programarea la examenele de obținere a permisului de conducere.

Potrivit AGE, investigația preliminară a scos la iveală deficiențe în ceea ce privește controlul accesului la date și verificarea informațiilor de autentificare în anumite sisteme. Aceste vulnerabilități le-au permis atacatorilor să transmită automat solicitări și să obțină datele cu caracter personal ale altor persoane.

Verificările au fost extinse și asupra altor componente și servicii electronice. Din acest motiv, pe 23 octombrie, autoritățile au decis să deconecteze preventiv 82 de servicii guvernamentale, peste 30 de sisteme informaționale și panouri administrative.

AGE a refuzat să ofere detalii tehnice despre vulnerabilitățile identificate, invocând faptul că investigația este în desfășurare și că dezvăluirea acestora ar putea crea riscul repetării atacului.

Au fost verificate sistemele înainte de atac?

Agenția a răspuns și la întrebările privind efectuarea unor audituri independente de securitate informațională și a testelor de penetrare asupra sistemelor vizate, data celor mai recente verificări, eventualele vulnerabilități identificate de specialiști și măsurile luate pentru remedierea acestora.

AGE a comunicat că sistemele informaționale guvernamentale sunt supuse periodic verificărilor de securitate, inclusiv cu implicarea specialiștilor din domeniu. Potrivit instituției, înainte de incident, verificările nu au identificat vulnerabilități critice care să indice riscurile materializate în timpul atacului.

Totuși, Agenția nu a precizat dacă au fost efectuate anume audituri independente, când au avut loc ultimele verificări și dacă specialiștii au identificat alte vulnerabilități, mai puțin grave. AGE a mai menționat că evoluția amenințărilor cibernetice, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale, impune îmbunătățirea continuă a mecanismelor de protecție.

„În urma identificării incidentului, AGE, în colaborare cu instituțiile responsabile de securitate cibernetică, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, a inițiat verificări suplimentare ale serviciilor și sistemelor informaționale. Totodată, în procesul de testare și identificare a eventualelor vulnerabilități suplimentare a fost implicată și expertiza tehnică oferită de Orange Moldova, în baza unei colaborări pro bono. Rezultatele acestor activități vor fundamenta măsurile suplimentare de consolidare a securității sistemelor guvernamentale”, a comunicat AGE.

Cum vor fi informați cetățenii afectați

Potrivit estimărilor preliminare ale AGE, în perioada 19–23 octombrie, atacatorii au transmis solicitări care au vizat aproximativ un milion de numere de identificare de stat (IDNP). Indicii privind accesarea neautorizată a datelor au fost identificați în cazul a aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Instituția a subliniat că cifrele sunt preliminare, iar numărul exact al cetățenilor ale căror date au fost efectiv extrase nu este deocamdată cunoscut. Totodată, categoriile de informații care ar fi putut fi compromise diferă de la o persoană la alta. În prezent, specialiștii analizează jurnalele tehnice și datele care ar fi putut ajunge în posesia atacatorilor, pentru a stabili numărul persoanelor afectate și tipurile de informații divulgate.

Întrebată cum vor fi informați cetățenii, AGE a comunicat că analizează mecanismele de notificare prevăzute de lege. Printre acestea se numără și posibilitatea aplicării unei prevederi care permite înlocuirea notificărilor individuale cu informarea publică, în cazul în care contactarea fiecărei persoane afectate ar presupune eforturi disproporționate. Legea prevede însă că informarea publică trebuie să fie la fel de eficientă ca notificarea individuală.

Pe de altă parte, pe 30 octombrie, AGE a anunțat public că lucrează la elaborarea unui mecanism de notificare individuală a persoanelor afectate. În răspunsul scris, agenția a precizat că modalitatea finală de informare va fi stabilită în funcție de rezultatele investigației, evaluarea riscurilor și responsabilitatea instituțiilor care prelucrează date cu caracter personal.

Anterior, avocatul Vadim Vieru a explicat pentru NM că, în opinia sa, statul dispune de suficiente posibilități pentru a informa individual cetățenii, inclusiv prin intermediul platformelor EVO și MCabinet, precum și al datelor de contact din registrele de stat. Acesta a subliniat că fiecare persoană afectată trebuie să fie informată despre ce s-a întâmplat cu datele sale cu caracter personal, care sunt posibilele consecințe și ce măsuri au întreprins autoritățile. În opinia avocatului, lipsa unei notificări corespunzătoare ar putea constitui, în sine, o încălcare a legii.

Ce măsuri au fost luate după atac

AGE a comunicat că, pe 26 octombrie, a informat Banca Națională a Moldovei despre incident. În ziua următoare, instituția a transmis notificări autorităților publice care furnizează date prin intermediul platformei MConnect, solicitându-le să verifice accesările suspecte, să analizeze jurnalele tehnice și să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Pentru protejarea persoanelor în vârstă și a altor categorii vulnerabile, autoritățile intenționează să distribuie recomandări privind identificarea și prevenirea tentativelor de fraudă prin diverse canale, inclusiv prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor din localitățile rurale.

Agenția a oferit detalii și despre tentativele ulterioare de atac, care au fost blocate de autorități pe 25 și 27 octombrie. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă în spatele acestor incidente s-au aflat aceiași atacatori. AGE a precizat că amenințarea persistă, iar specialiștii continuă să înregistreze tentative de atac. Până în prezent, nu au fost identificate noi cazuri de extragere neautorizată a datelor cu caracter personal în urma acestor tentative.

Amintim că, în această săptămână, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Atacatorii ar fi putut obține date cu caracter personal asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri, iar autoritățile au avertizat că informațiile ar putea fi folosite de escroci. NM a adunat AICI principalele informații despre incident și a explicat cum pot afla cetățenii dacă datele lor au fost compromise, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și dacă acestea pot solicita despăgubiri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: