Procuratura Anticorupție (PA) își exprimă îngrijorarea față de felul în care a fost organizat concursul pentru funcția de procuror general și rezultatele acestuia. PA susține că este îngrijorată, inclusiv, de conduita unui membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), cât și a unui candidat în timpul audierilor publice. Instituția nu
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, câștigat de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. Decizia a fost luată de membrii CSP pe 28 februarie, după mai bine de două ore de discuții cu ușile închise. În continuare, autoritatea urmează să lanseze
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe adjunctul procurorului șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Octavian Iachimovschi, candidat la funcția de procuror general. Decizia a fost luată în seara zilei de 22 februarie, după ce Iachimovschi a trecut concursul, acumulând cel mai mare punctaj – 8,53 puncte. Acesta urmează să
Sancțiunile UE Consiliul UE a extins lista celor sancționați pentru acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova. În lista de sancțiuni au fost incluse șase persoane și o entitate: Chiril Guzun, Dmitri Miliutin, Arina Corșicova, Dumitru Chitoroagă, Maria Albot, Victor Petrov și Asociația Obștească „Scutul
Șase candidați vor lupta pentru fotoliul de procuror general al Republicii Moldova. Printre ei se regăsește, inclusiv, actualul șef interimar al Procuraturii generale, Ion Munteanu. Lista a fost făcută publică de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) vineri, 29 decembrie. Potrivit CSP, în termenul limită au fost înregistrate dosarele a șase
Procurorul general va fi ales în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor. Un PROIECT de lege care prevede excluderea obligativității punctajelor a fost votat, în prima lectură, în cadrul ultimei ședințe a legislativului din acest an, de 57 de deputați. Proiectul de lege a fost elaborat de Igor
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a examinat în cadrul ședinței din 24 noiembrie sesizarea ex-procuror general Alexandr Stoianoglo, care a cerut anularea concursului pentru funcția de șef al Procuraturii Generale. Consiliul a respins sesizarea. Președinta CSP, Angela Motuzoc, a declarat că Stoianoglo cere anularea concursului pentru că a contestat în
Doi candidați intră în lupta pentru fotoliul de șef al Procuraturii Generale. Este vorba de avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin, anunță Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) după ce a încheiat etapa de recepționare a dosarelor pentru această funcție. Amintim că CSP a anunțat concurs pentru selectarea candidatului la
Fostul președinte al Curții Constituționale (CC), în prezent președinte al Consiliului Institutului Justiției Constituționale, Dumitru Pulbere, a adresat o scrisoare membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), pe 17 noiembrie. Juristul, fost membru al CSP, a cerut plenului să-și anuleze hotărârea prin care a propus revocarea din funcție a fostului procuror
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că Moldova „ar fi pierdut mai mult”, dacă procurorul general în demisie, Alexandr Stoianoglo, ar fi rămas în această funcție. Șefa statului a făcut declarația pe 26 octombrie, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție”, de la Vocea Basarabiei. „Cred că țara ar fi pierdut