Timp de două zile, polițiștii din Dubăsari au săpat grădina unui pensionar. Ultimul i-a alertat crezând că a fost jefuit. Anterior, el a îngropat două borcane cu bani în grădină, iar când a decis să le dezgroape nu le-a găsit. Incidentul a fost comunicat de autoritățile nerecunoscute ale regiunii transnistrene.
Cazurile de COVID-19 s-au dubat în regiunea transnistreană în decurs de o săptămână. Potrivit așa-numitului minister al Sănătății din stânga Nistrului, în perioada 29 iulie – 4 august, au fost raportate 91 de îmbolnăviri. În spitalele din regiune se află 36 de pacienți cu COVID-19, dintre care doi sunt copii.
O sută cincizeci și patru de tone de substanțe chimice periculoase au fost extrase, reambalate și transportate în siguranță din regiunea transnistreană pentru incinerare în Germania. Procesul a avut loc cu suportul financiar și tehnic al Misiunii OSCE în Moldova. Potrivit unui comunicat publicat de Misiunea OSCE în Moldova, substanțele
Guvernul Republicii Moldova nu a contractat nicio companie de consultanță ca să pregătească un plan de acțiuni pentru reintegrarea completă a regiunii transnistrene, după cum a scris anterior ziarul spaniol El Pais. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean într-un interviu pentru NewsMaker, publicat pe 1 august. Premierul a
Beneficiarii din regiunea transnistreană au fost achitați prestații sociale în valoare de circa 50 milioane de lei din bugetul de stat, în primul trimestru al anului 2024. Informația a fost raportată de Guvern în data de 22 iulie. Potrivit Guvernului, în primul trimestru al anului curent, 2 457 de persoane
Printre cetățenii Republicii Moldova încă nu există un consens cu privire la statutul regiunii transnistrene. Cu toate acestea, doar unul din cinci moldoveni consideră că regiunea transnistreană ar trebui să aibă dreptul la independență față de Republica Moldova. Cel puțin asta arată datele unui sondaj realizat compania sociologică CBS-Research, care
Chișinăul așteaptă un răspuns de la Tiraspol, după ce a venit „cu primele discuții” la subiectul integrării europene. Între timp, Biroul pentru reintegrare și Biroul pentru reintegrare europeană analizează cum autoritățile de la Chișinău vor „dialoga” cu regiunea transnistreană în acest proces. Precizările au fost făcute de viceprim-ministra pentru integrare
Biroul politici de reintegrare a reacționat la eliberarea jurnalistului rus Timofei Iliușin, reținut pe 24 iunie în regiunea transnistreană. Biroul a confirmat că Iliușin a fost eliberat pe 26 iunie și a menționat că salută decizia. Totodată, reprezentanții Biroului au spus că Iliușin a fost privat ilegal de libertate și
Jurnalistul rus Timofei Iliușin, reținut pe 24 iunie – în regiunea transnistreană, a fost eliberat. Anunțul a fost făcut în seara zilei de 26 iunie de publicația SOTAvision, unde Iliușin activa. Reprezentanții publicației din Rusia au anunțat că Iliușin i-a contactat și le-a spus că se află la Chișinău. El
Reprezentanții Chișinăului au cerut clarificări Tiraspolului în cazul informației despre reținerea jurnalistului rus Timofei Iliușin. Totodată s-a solicitat „eliberarea necondiționată a jurnalistului”. Precizările au fost făcute pentru NewsMaker de reprezentanții Biroului politici de reintegrare. Biroul a mai spus că a sesizat și instituțiile naționale de resort cu privire la „încălcarea