„Ne abținem de la această decizie”. Subiectul prelungirii vacanțelor, discutat la ședința Comisiei extraordinare de sănătate publică

La ședința Comisiei extraordinare de sănătate publică s-a propus ca toate școlile din Republica Moldova să intre în vacanță, începând de miercuri, 11 martie și până duminică, 15 martie. Totuși, o decizie în acest sens nu a fost luată, întrucât se consideră că aceasta ar fi prematură.

Directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică a declarat că „trebuie să ne abținem de la această decizie”. De aceeași părere a fost și ministrul Educației, Corneliu Popovici. Acesta a mai spus că „la școală elevii se află sub o supraveghere mai strictă decât la domiciliu”. Pe de altă parte, ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi s-a pronunțat în favoarea unei astfel de decizii.

Într-un final, premierul Ion Chicu a declarat că „se conturează ideea că ne abținem de la această decizie”.

„Asta nu înseamnă că noi mâine nu vom lua o decizie de acest gen. Deci nu anunțăm vacanța. În caz de necesitate, discutăm și luăm decizia”, a mai spus prim-ministrul.

Menționăm că toate unitățile de învățământ din România vor fi închise, începând de miercuri. Anunțul a fost făcut de către premierul Ludovic Orban, care a precizat că măsura este luată pentru o perioadă de 11 zile,  din 11 martie-22 martie inclusiv, cu posibilitatea de prelungire. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: