Inga Furtună, membră a Consiliului Superior al Procurorilor, a decis să devină procuror după ce, în vacanța școlară, a citit câteva romane polițiste. Și după 19 ani de activitate în procuratură, nu regretă alegerea făcută. Continuând proiectul special „JusticeInside. Oamenii din interiorul sistemului”, NM publică monologul exprimat de Inga Furtună, care ne-a explicat, de ce la procuratură nu e chiar așa de rău precum se vorbește în permanență, dacă unei femei îi este dificil să-și facă o carieră de procuror și ce lecții a oferit pentru sistem anul 2019. În primul articol din cadrul acestui proiect special, Livia Mitrofan ne-a comunicat, cum politicienii încearcă să ia sub controlul lor sistemul judecătoresc, ce nu le ajunge judecătorilor din Moldova și de ce ea este împotriva evaluării externe.
„Și acum îmi amintesc emoția cu care am pășit prima dată pragul procuraturii”
Am descis să merg la facultatea de drept după clasa a 10-a. În familia mea nu au fost juriști, rudele mele se așteptau să devin medic, de aceea am învățat într-o clasă cu profil biologie-chimie. Vara, am citit câteva romane polițiste și acest lucru m-a determinat să privesc altfel la ceea ce am de gând să fac în viață. După clasa a 11-a, am fost admisă la Universitatea de Stat din Moldova, dar încă nu știam, ce profesie din domeniul dreptului voi alege.
În anul doi, am avut un curs special despre activitatea procuraturii, care ne-a fost ținut de Dumitru Postovan, primul procuror general al Moldovei. Ne-a povestit atât de captivant despre rolul procurorilor în societate și despre responsabilitatea lor pentru apărarea drepturilor omului, încât am decis să devin procuror. Chiar după prima prelegere, le-am spus prietenelor despre decizia mea. După absolvirea universității, am susținut examenul la Procuratura Generală și m-au inclus în rezervă. Atunci, cei care susțineau astfel de examene erau invitați la muncă după ce apăreau locuri vacante.
În timp ce așteptam invitația, m-am angajat la internatul nr. 2 din capitală, în calitate de jurist pentru apărarea drepturilor copilului. Din acea perioadă păstrez niște lecții de viață foarte importante. Iar în luna mai 2002, am început să lucrez la procuratura de transport. Și acum îmi amintesc emoția cu care am pășit pentru prima dată pragul procuraturii. Astăzi, vin la procuratură cu același entuziasm, pentru că îmi iubesc serviciul, chiar dacă, de dragul lui, sunt nevoită să sacrific din timpul personal și realizarea sarcinilor necesită eforturi considerabile.
„Procurorii examinează destinele oamenilor și nu materialele din dosar”
Legea nu este aplicată niciodată conform uneia și aceleiași formule. Discuția cu orice persoană – nu contează, este martor, acuzat sau victimă – necesită foarte mult timp. Trebuie să aflăm despre circumstanțele cauzei și despre om, pentru a înțelege, ce întrebări să-i adresăm, în ce format se va desfășura discuția. Uneori, acest lucru ocupă foarte mult timp. Altădată, pentru a lua cunoștință de materialele dosarului e nevoie de câteva zile.
În realitate, procurorii studiază destinele oamenilor și nu materialele din dosar. Trebuie să analizezi, să compari dovezile și să le corelezi cu legea. Adesea, toate acestea se întâmplă în intervale de timp foarte restrânse. Pentru că sunt fixate strict termene în Codul de procedură penală, date ale ședințelor de judecată. Orarul tău depinde și de programul altor persoane. Chiar dacă se adresează cineva cu o problemă ce nu ține de activitatea procuraturii, tu ai obligația morală să asculți persoana și să-i explici totul. Adesea, acest lucru este trecut cu vederea atunci când procurorii sunt criticați. Deși unii susțin că la noi sunt procurori onești, adesea după aceasta urmează o tiradă de acuzații și imediat se ruinează speranța ta că meritele procurorilor vor fi apreciate.
Fiecare persoană, când vine la procuratură, trebuie să fie convinsă că va fi ascultată cu atenție și să iasă de acolo cu sentimentul că a fost ajutată să obțină dreptatea. Devii procuror cu adevărat atunci când conștientizezi responsabilitatea ta personală pentru tot ceea ce faci. Când rămâi față în față cu plângerea sau dosarul, îți dai seama că de decizia ta depinde soarta unui om: ce răspuns va primi, dacă vor fi aplicate în privința lui anumite acțiuni de procedură penală.
„Polițiștii mi-au recomandat să închid acest dosar”
Mulți consideră că odată cu intrarea în sistem, te vor determina să te supui. Eu cred că nu e așa. Pentru un procuror începător contează comunicarea cu colegii și șefii. Acest lucru nu trebuie să fie perceput ca presiune.
Peste trei-patru luni după ce am început să activez, mi-au repartizat un raport al poliției despre un băiat care s-a sinucis prin strangulare. Polițiștii au recomandat clasarea procesului, pentru că nu existau semne de moarte violentă. Am citit bilețelul de adio al băiatului și am depistat în el suficiente acuzații grave pe care le-a auzit de la tatăl său. Am mers la superiorii mei și le-am propus să fie deschis un dosar penal împotriva tatălui băiatului pentru determinare la sinucidere. Și chiar dacă abia începusem să activez, șefii mi-au încredințat să gestionez de una singură acest dosar penal. Ei au apreciat dorința mea de a vedea această situație din alt punct de vedere.
Când pregăteam întrebările pentru audieri, îmi consultam colegii: „Dacă el îmi va răspunde așa, ce să-l întreb după?”. Este foarte dificil să pregătești întrebări pentru niște părinți care și-au pierdut copilul. Chiar dacă acum mi-ar reveni un asemenea dosar, mi-aș dori să-l discut cu colegii, pentru a nu omite nimic important. Până la urmă, tatăl copilului a fost condamnat la închisoare.
A mai fost un caz când trebuia să efectuez un control la sectorul de poliție și să iau registrul acestora în care se făcea evidența unor anumite incidente. Știam cadrul normativ și toate celelalte aspecte legislative, dar colega mea îmi spune pe neașteptate: „Dar tu ai văzut acest registru nr. 2?” Și mi-a adus acel registru, mi-a arătat rubricile. Ea nu a intervenit în activitatea mea, nu mi-a spus cum să mă comport cu polițiștii, dar m-a ajutat foarte mult.
„Nu am avut niciodată sentimentul că sunt supusă presiunilor”
În anul 2004, am fost transferată la Procuratura sectorului Botanica, iar din anul 2010, am început să lucrez în Secția combatere tortură din cadrul Procuraturii Generale. În toată perioada activității mele, nu am avut niciodată sentimentul că aș fi supusă presiunilor. Bazându-mă pe experiența mea, pot privi un caz dintr-o anumită perspectivă, iar cineva dintre colegii mei pot avea o viziune diferită asupra lucrurilor. De exemplu, îți poate fi sugerată o anumită decizie a CEDO în care s-a exainat un caz similar.
.
Acum, se polemizează pe faptul că, controlul ierarhic [în procuratură] este o sursă de influență și presiune asupra procurorilor. Chiar dacă încă în anul 2018, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) a menționat că este de părere că această practică este adecvată dacă toate indicațiile se oferă în scris, iar procurorul are posibilitatea să nu execute indicațiile șefilor în cazul în care le consideră nelegitime. Acest lucru este prevăzut și de legea națională.
În anul 2017, am fost aleasă în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor. Este cea de-a treia componență a Consiliului Superior al Procurorilor, dar este pentru prima dată când membrii CSP aleși din rândul procurorilor sunt detașați din funcție pentru perioada activității în consiliu. Totodată, este o premieră că în componența consiliului au fost alese femei [eu și Angela Motuzoc].
În general, rolul femeii în procuratură provoacă numeroase discuții. Eu nu m-am confruntat niciodată cu vreo atitudine nepotrivită. În toate colectivele în care am activat sarcinile erau distribuite în funcție de abilitățile profesionale și de experiența de muncă. În procuratură, femeilor nu le este refuzată niciodată promovarea în carieră. Trecerea de la procuratura teritorială în cea specializată – este și ea o promovare. Femeile participă mai des la asemenea concursuri decât la cele pentru funcțiile de conducere. Mi-am susținut întotdeauna colegele pentru ca ele să manifeste un pic mai multă încredere în forțele lor. Am concurat pentru Consiliul Superior al Procurorilor și pentru că doream să demonstrez colegelor mele procurori că trebuie să fie mult mai active.
„2019 a afectat foarte grav percepția noastre”
Activitatea de la Consiliul Superior al Procurorilor este o mare onoare și responsabilitate, pentru că îți reprezinți colegii în organul de autoadministrare. Adesea, acest lucru presupune o analiză care depășește cadrul Codului de procedură penală. Trebuie să cunoști toate aspectele aferente carierei procurorilor: de la numire și promovare până la sancțiuni disciplinare.
Anul 2019 a marcat foarte dur percepția noastră asupra unor procese politice. Atunci, mebrii Consiliului Superior al Procurorilor erau asociați cu anumite persoane [Vladimir Plahotniuc și apropiații acestuia] și presa tiraja pe larg acest punct de vedere. Cei care afirmau acest lucru nu au discutat cu noi niciodată pentru a înțelege, ce fel de oameni activează în cadrul consiliului. Acestea erau niște afirmații declarative.
Ca procuror, ești întotdeauna pregătit de critică. Într-un conflict pe care trebuie să-l soluționezi una dintre părți va fi mereu nemulțumită de decizia ta, oricât de legitimă ar fi. Dar oricum, era foarte greu să citești despre unele lucruri [în presă] și să știi că ești asociat cu oameni pe care nu i-ai văzut niciodată. În același timp, tu știi că ai acționat conform legii și că hotărârile tale au fost întotdeauna întemeiate. Această situație a fost și mai dificilă pentru membrii familiei mele. Am avut chiar și o discuție cu mama. Ea m-a întrebat, de ce toți vorbesc așa, dacă nu e adevărat. Și eu am răspuns: „Mă bucur mult că tu știi că nu-i adevărat”.
La ședințele grupurilor de lucru [pentru reformarea justiției], am fost învinuiți de faptul că ne considerăm mai presus decât legea și că ne împotrivim evaluării. Cred că aș fi putut spune: „Eu nu am fost împotriva evaluării. Putem să mergem chiar acum la mine acasă, ca să vă convingeți. Faceți unele aluzii, hai să vedem, cum stau lucrurile în realitate”.
Atunci nu era nimeni care ar fi avut rolul de mediator și ne-ar fi explicat, ce anume se dorește. Să ne fi explicat fără un ton acuzator, fără subaprecierea unor anumite abilități și semnale [evidente] celor vizați de această evaluare: „Ai picat testul, chiar dacă încă nu l-ai susținut”. Acest lucru subapreciază esența propriu-zisă a evaluării. Este important, ce etape va include, cine va face parte din comisie, cine va alege membrii comisiei.
Când noi am publicat opinia noastră cu propuneri de amendamente la proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, am fost supuși unui val de critici. În realitate, noi nu ne împotriveam nici reformelor, nici evaluării. Doream să explicăm că orice modificări trebuie să corespundă Constituției. Atunci, mulți spuneau că o asemenea măsură a adus rezultate bune în Albania. Dar nu au menționat că în Albania, aceste măsuri s-au bazat pe amendamente în Constituție. Iar motiv pentru aceste modificări a fost un raport foarte amănunțit în care au fost analizate toate procesele din sistemul justiției. Totodată, acest proces a durat mulți ani și s-a confruntat cu diverse forme de rezistență. Într-adevăr, în luna februarie 2021, CEDO a declarat legitimă concedierea unei judecătoare din Albania care nu a susținut evaluarea, însă CEDO a confirmat că demiterea acesteia s-a realizat în câmpul constituțional.
Noi ar trebui să înțelegem că o formulă care a dat un rezultat bun în Albania ar putea să nu aibă rezultate în Moldova. Aici nu e matematică, noi nu putem pur și simplu să preluăm o formulă, noi trebuie să ținem cont de tradițiile noastre juridice și de contextul social.
„Eu ies de la serviciu și urc în troleibuz”
Da, societatea are așteptări mari de la procuratură. Este firesc și legal. Procurorii ar trebui să țină cont de aceste așteptări în fiecare zi. Și totuși, nu trebuie să uităm că procurorii sunt parte a societății. Ei nu au fost aduși de undeva de peste hotare, nu le-a fost modificată conștiința. Da, există lucruri care ar trebui să fie schimbate. Dar acum, unii încearcă în mod artificial să creeze o iluzie de luptă între societate și reprezentanții sistemului justiției. Nu e corect. Și sincer, eu nu înțeleg, de ce cei care vorbesc despre sistem pun accent pe lucrurile care ne dezbină.
Noi toți ne dorim să trăim într-o comunitate sigură, să știm că drepturile noastre sunt respectate și apărate. Seara, eu ies de la serviciu și urc în troleibuz. La fel ca și ceilalți cetățeni, vreau să mă simt în siguranță aflându-mă în spațiul public. De asemenea, vreau să știu că și copilul meu este în siguranță în timp ce merge la școală și când învață online. Noi trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce ne unește și, împreună, să ajungem la un numitor comun.
Dintr-o parte, se pare că e simplu [să cureți sistemul]: a venit un procuror general nou, i-a alungat pe toți cei față de care planează suspiciuni, a angajat alții noi și a doua zi totul s-a schimbat. Adesea, procurorul general și Consiliul Superior al Procurorilor sunt situația în care legea nu le permite să efectueze unele măsuri. Există procese care durează timp îndelungat conform legii. De exemplu, împotriva procurorilor care s-au ocupat de interceptările nelegitime, s-au intentat cauze disciplinare. Și aceste cauze au ajuns să fie examinate de către Consiliul Superior al Procurorilor. Aceasta înseamnă că decizia a fost contestată [la nivel de Inspecția procurorilor și Colegiul de disciplină și etică], dar și deciziile consiliului nu sunt definitive, ele pot fi atacate în instanța de judecată. De aceea noi nu putem afirma că CSP sau procurorul general nu fac ceva. Prin aceste decizii, la fel ca și prin altele, Consiliul afirmă că nimeni nu va tolera abaterile de la normele legale.
În prezent, starea de lucruri din sistem s-a schimbat: și procesele din interiorul procuraturii, și percepția procurorilor. În general, în 19 ani, procuratura a devenit mult mai deschisă. Un procuror va fi într-atât de independent și integru, cât el conștientizează nivelul acestei necesități. Educarea sentimentului responsabilității necesită timp. Dar acest lucru ar trebui să se întâmple în fiecare zi: prin toate adresările către procurorii Consiliului Superior al Procurorilor, prin toate deciziile consiliului și mesajele Procuraturii Generale. Un factor important în acest sens îl constituie exemplul propriu. Dacă procurorii vor ști că orice promovare în carieră se întemeiază pe principiile meritocrației [puterea celor demni], ei înșiși vor tinde să le respecte. Da, pentru a realiza toate acestea, sunt necesare și eforturi, și timp.
Андрей Мардарь/Newsmaker.md
„Oamenii așteaptă că toți procurorii vor renunța la alte investigații”
Societatea are și așteptări referitoare la cazurile de rezonanță și această atitudine este firească. Dar uneori, se creează impresia că oamenii așteaptă că toți procurorii vor renunța la alte investigații și se vor ocupa doar de cele de rezonanță. Iar acest lucru este greșit.
Numai în anul 2020, în Moldova s-au înregistrat 26,3 mii de infracțiuni. Printre acestea, omoruri, violuri, vătămări corporale grave. Procurorii au investigat de sine stătător 3458 de dosare. Totodată, procurorii au gestionat/condus 42 248 de investigații și au finalizat 19 568. Acestea nu sunt doar niște cifre. Pentru a ajunge la un asemenea rezultat, procurorii depun eforturi zi de zi, uneori își sacrifică timpul personal pentru a se încadra în termen. Am un respect deosebit față de procurori și am încredere în ceea ce fac ei. N-aș vrea ca cineva să considere că acum justific procurorii sau lustruiesc imaginea [procuraturii]. Vreau să spun că atunci când noi analizăm activitatea procurorilor, nu este obiectiv (corect) să privim situația doar dintr-un singur unghi.
Bineînțeles, toți își doresc rezultate imediate în cauzele de rezonanță. Dar noi nu putem să neglijăm toate celelalte dosare și să-i spunem unei victime a violului: cerem scuze, noi vom amâna cazul tău, pentru că trebuie să ne ocupăm de investigația dosarelor de rezonanță. Pentru ea, cazul său este o tragedie personală și pentru ea, cel mai mult contează investigația cazului său. Iar când noi vorbim despre încrederea în procuratură, ar trebui să evaluăm și aceste aspecte. Cred că nu e chiar corect să spunem că nu avem încredere în procuratură pentru că nu vedem rezultatele în dosarele de rezonanță.
Nimeni niciodată nu și-a pus întrebarea, ce simt procurorii care ani în șir investighează dosare despre omoruri, violuri, violență în familie și care neapărat lasă o urmă [în sufletul procurorului]. Ar trebui să se țină cont și de aceasta. Un dosar complicat nu poate să nu te afecteze. Este foarte important ca procurorii să aibă posibilitatea să discute despre aceasta, ca să nu își transforme exercitarea atribuțiilor doar în muncă tehnică. Dacă un procuror „va arde” profesional, ar putea începe să lucreze mecanic. În fiecare caz este vorba despre soarta unui om. Procurorul trebuie să dea dovadă de aceeași empatie ca și la început de cale.
Consiliul Superior al Procurorilor a înaintat inițiativa de a oferi procurorilor supervizare psihologică pentru a nu admite arderea profesională a acestora. O asemenea practică există în România – și în judecătorii, și în procuraturi. Trebuie să recunosc că în interiorul sistemului o asemenea inițiativă a fost tratată cu o anumită reticență, dar este un subiect important, foarte important. Mandatul curent de membru al Consiliului Superior al Procurorilor se va încheia anul acesta. S-ar putea întâmpla ca în timpul rămas noi nu vom reuși să găsim o soluție pentru inițiativa dată. Dar dacă am reușit, cel puțin, să inițiem această discuție, cred că este deja un progres.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
