screenshot

Trei persoane au murit în timpul unui atac cu drone ruseşti asupra oraşului Odesa

Apărarea antiaeriană din regiunea Odesa a doborât opt drone ”Shahed” şi două rachete, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de atacuri aeriene efectoate peste noapte asupra oraşelor ucrainene în ultimele săptămâni, a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului militar din sud, scrie Meduza.

”Ca urmare a luptei aeriene, resturi de la una dintre drone au căzut într-un apartament aflat la un ateaj superior, provocând un incendiu”, a declarat oficialul militar, Natalia Humeniuk, într-un comunicat.

Serviciile de urgenţă au declarat că 27 de persoane, inclusiv trei copii, au fost rănite, dar că focul a fost stins rapid şi 12 persoane au fost salvate din clădire.

Amintim că, în noaptea de 5 spre 6 iunie, barajul Nova Kakhovka din regiunea Herson a Ucrainei, controlată de Rusia, a fost distrus de armata rusă. Barajul alimenta cu apă peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014 și centrala nucleară Zaporojie, aflată, de asemenea, sub control rusesc. De menționat că un cartier a fost inundat, iar guvernatorul regiunii a anunțat evacuarea din localitate.

Liderii europeni, cei ai UE și șeful NATO, au condamnat distrugerea barajului Nova Kakhovka de către armata rusă. Între aceștia, președintele Consiliului European, Charles Michael, a declarat că acțiunea se califică drept crimă de război și a dat asigurări că Rusia și complicii săi vor fi trași la răspundere.

Acțiunile Rusiei au fost denunțate și de către președinta Maia Sandu. Șefa statului a făcut apel la președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, spunându-i că Republica Moldova este gata să acorde ajutor la atenuarea impactului și inundațiilor, provocate de distrugerea barajului.

De menționat că Moscova respinge acuzațiile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că distrugerea barajului este un „sabotaj” de care s-ar face vinovată Ucraina. Scopul acestei acțiuni, potrivit lui Peskov, este de a priva de apă cetățenii din Crimeea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la $600 la $65: Rusia vrea să reducă taxa pentru cetățenie pentru locuitorii Transnistriei

Rusia intenționează să reducă taxa pentru examinarea cererilor de dobândire a cetățeniei ruse depuse de locuitorii din regiunea transnistreană. Aceștia ar urma să achite 65 de dolari, în loc de 600 de dolari, cât este în prezent, scrie Meduza, cu referire la un proiect elaborat de Ministerul rus de Externe.

Potrivit sursei citate, taxa consulară pentru examinarea unei cereri de dobândire a cetățeniei Federației Ruse a crescut, de la 1 august, de aproape zece ori – de la 65 la 600 de dolari. Proiectul pregătit de autoritățile ruse prevede însă o excepție pentru locuitorii din regiunea transnistreană, precum și pentru cei din Abhazia și Osetia de Sud. Pentru aceștia, taxa ar urma să revină la 65 de dolari.


Amintim că, pe 15 mai, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Astfel, aceștia nu mai sunt obligați să locuiască timp de cinci ani în Rusia în baza unui permis de ședere, să susțină examenul de limba rusă sau să demonstreze cunoașterea istoriei și legislației Federației Ruse. Singura condiție este ca solicitantul să fi locuit în Transnistria la momentul intrării în vigoare a decretului. Documentul prevede, de asemenea, o procedură pentru copiii orfani, copiii rămași fără îngrijirea părinților și persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, care pot obține cetățenia din „motive umanitare”.

La sfârșitul lunii iulie, Rusia a majorat de aproape zece ori taxa consulară pentru obținerea cetățeniei de către cetățenii străini – de la 65 la 600 de dolari. Totodată, taxa pentru examinarea cererii de renunțare la cetățenia rusă a crescut de la 130 la 1.200 de dolari. În plus, taxa consulară este percepută acum pentru fiecare persoană inclusă în cerere, și nu pentru o singură cerere.

Recent, liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că peste 60.000 de locuitori ai regiunii transnistrene au depus cereri pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse în baza procedurii simplificate. Acesta declara tot atunci că, deși taxa consulară pentru obținerea cetățeniei ruse a fost majorată de aproape zece ori – de la 65 la 600 de dolari – problema „este în curs de soluționare” și că „totul va fi rezolvat în interesul oamenilor”.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, declara că autoritățile de la Chișinău nu pot confirma numărul locuitorilor din regiunea transnistreană care au depus cereri pentru obținerea cetățeniei ruse. Totodată, el a avertizat că decizia de a solicita cetățenia Federației Ruse trebuie analizată cu maximă prudență, întrucât există riscul ca persoanele care o obțin să fie trimise pe front.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: