telegrafi.com

Turcia nu se va alătura sancțiunilor împotriva Rusiei și spune că acestea „nu vor rezolva problemele”

Turcia nu va impune sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invaziei în Ucraina. Declarația a fost făcută de ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, comunică RIA Novosti. 

„Poziția noastră este deschisă și clară: sancțiunile nu vor rezolva problemele”, a spus ministrul.

El a mai declarat că președintele rus în timpul unei conversații telefonice cu președintele Turciei a spus că nu se opune întâlnirii cu președintele ucrainean.

Amintim că secretarul de presă al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov a comentat declarația ministrului turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, potrivit căreia Putin în timpul discuțiilor telefonice cu președintele Turciei a spus că nu este împotriva unei întâlniri cu Zelenski.

„Am spus în repetate rânduri că nimeni nu exclude posibilitatea unei întâlniri între Vladimir Putin și președintele Zelenski. Dar noi trebuie să înțelegem care ar trebui să fie rezultatul acestei întâlniri și ce se va discuta la ea”, a spus Peskov.

De menționat că SUA, statele UE și alte state, au impus mai multe sancțiuni împotriva Rusiei și companiilor rusești din cauza războiului din Ucraina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

socialistii.md

Încă un pretendent la funcția de bașcan. Ex-deputata Ivanna Koksal intră în cursă, după ce a criticat declarațiile lui Dodon

Ivanna Koksal, ex-deputată și fostă membră a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), intră în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Politiciana a anunțat că va candida la alegeri miercuri, 30 septembrie.

„Astăzi îmi anunț candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei. Candidez pentru că sunt convinsă că viitorul Găgăuziei trebuie să-l construim aici, pe pământul nostru, împreună”, a scris Ivanna Koksal pe pagina sa de Facebook, însoțind mesajul de un videoclip electoral.

Amintim că, pe 24 septembrie, PSRM l-a desemnat pe Fiodor Gagauz drept candidatul formațiunii la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei.

În aceeași zi, liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că, pe lângă Fiodor Gagauz, Executivul Politic al formațiunii a analizat și candidatura fostei deputate Ivanna Koksal pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. În cele din urmă, conducerea partidului a decis, cu vot unanim, să-l susțină pe Gagauz.

Pe 25 septembrie, Koksal a declarat însă că nu intenționa să participe la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei și că nici nu a solicitat sprijinul PSRM. Politiciana a spus că „nu a înțeles” afirmațiile lui Dodon și că nu acceptă situațiile în care numele său este utilizat fără permisiunea sa.

Cine este Ivanna Koksal

Ivanna Koksal, născută la 9 februarie 1978, este originară din satul Cazaclia, UTA Găgăuzia.

Potrivit CV-ului său, Koksal a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi, în perioada 2019–2025. Ea a fost aleasă pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Anterior, a fost deputată în Adunarea Populară a Găgăuziei în două mandate, în perioada 2008–2013 și 2016–2019.

Koksal a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Comrat, unde a studiat în perioada 1995–2000. Studiile liceale le-a urmat la liceul din satul Cazaclia, între 1993 și 1995.

În CV, Koksal indică găgăuza și rusa drept limbi materne. Ea este decorată cu medalia „Meritul Civic” și deține titlul de „Cetățean de onoare al Găgăuziei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: