verge.zp.ua

Ucraina a exclus Moldova din lista statelor cu risc sporit de răspândire a COVID

Republica Moldova nu mai este în lista statelor cu risc sporit de răspândire a coronavirusului, actualizată de Ministerul Sănătății din Ucraina pe 15 ianuarie. Astfel, cetățenii moldoveni nu vor fi obligați să stea în izolare după intrarea în țara vecină.

Pe lângă Republica Moldova, în zona „verde” au intrat state precum Turcia, Bulgaria, Republica Dominicană, Maldive, Maroc, Egipt, Mexic, Thailanda, Tanzania sau Sri Lanka. În lista roșie rămân țări precum Cehia, SUA, Franța, Canada sau Cipru rămân în zona „roșie”.

Pentru a ajunge în Ucraina, cetățenii Republicii Moldova au nevoie de poliță de asigurare care să acopere eventualele cheltuieli pentru tratamentul infecției cu COVID-19. Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina. Perioada de valabilitate a poliței de asigurare trebuie să fie cel puțin egală cu durata șederii în Ucraina.

Persoanele care sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor prezenta la punctul de trecere a rezultatului negativ al testării Covid-19 (prin metoda PCR) efectuat nu mai târziu de 48 ore de la data traversării hotarului. În lipsa testării menționate aceste persoane vor intra în carantină timp de 14 zile. Alternativ carantinei, există varianta autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei, “Activ de acasă/Дій вдома” (pentru a utiliza aplicația este necesară o cartelă SIM cu număr de UA +380….).

În același timp, cetățenii străini, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, în decurs de 48 ore de la traversarea hotarului pot efectua testul la COVID-19 (prin metoda PCR) la laboratoarele medicale ucrainene.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Comisia Europeană, precizări pentru NewsMaker privind interdicția lui Ceban în Schengen: „E responsabilitatea statelor membre”

Comisia Europeană a răspuns solicitării NewsMaker privind interdicția primarului Chișinăului, Ion Ceban, în România și spațiul Schengen. Comisia a subliniat că aplicarea acestor măsuri este „responsabilitatea” statelor membre Schengen, care pot restricționa intrarea persoanelor considerate „o amenințare la ordinea publică sau securitatea internă”.

Este important de menționat că înregistrarea interdicțiilor de călătorie în Sistemul de Informații Schengen (SIS) este responsabilitatea statelor membre Schengen.

În conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, statele membre pot restricționa intrarea persoanelor considerate o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Aceasta include și autoritatea de a introduce astfel de persoane în SIS, pentru a le împiedica accesul, dacă sunt evaluate ca prezentând un risc pentru ordinea publică sau securitatea națională.

O condiție esențială pentru intrarea în Spațiul Schengen este ca o persoană să nu fie înscrisă în SIS și să nu fie identificată ca o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne. Prin urmare, persoanele care îndeplinesc oricare dintre aceste criterii nu pot intra în Spațiul Schengen”, subliniază Comisia.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe de altă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.

Ceban a declarat pe 10 iulie că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din România. Președinția a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: