Игорь Чекан / NewsMaker

Un cetățean al Rusiei a evadat de pe Aeroportul Chișinău. Acesta a fost prins de grănicerii ucraineni

În cadrul procesării documentelor, nouă cetățeni străini au fost depistați că nu au întrunit condițiile de intrare în Republica Moldova. Poliția de Frontieră declară că situația a avut loc în seara zilei de 3 mai. Motivele ar fi nejustificarea scopului vizitei în RM. Printre străinii returnați a fost și un cetățean al Rusiei, care a reușit să evadeze din zona sterilă a Aeroportului Chișinău. Într-un final, bărbatul a fost reținut. 

Reprezentanții Poliției de Frontieră declară că imediat au fost formate echipe operative, fiind alertate subdiviziunile de frontieră din teritoriu, inclusiv structurile locale ale Poliției, în vederea depistării persoanei în cauză.

„Este de menționat că în zona sterilă activitatea de supraveghere a Poliției de Frontieră este limitată, iar intenția persoanei era bine determinată de a nu se supune regulilor de returnare, căutând metode de a fugi din Aeroport”, comunică polițiștii de frontieră.

În rezultatul conlucrării cu grănicerii din Ucraina, oamenii legii din Republica Moldova declară că cetățeanul fugar a fost reținut în vecinătatea sectorului de responsabilitate a Direcției regionale EST.

„Urmează ca persoana să fie returnată autorităților moldovenești pentru cercetare și calificare a acțiunilor acestuia”, comunică Poliția de Frontieră.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Le Figaro

Noua Caledonie, teritoriu francez, ar putea deveni stat. Însă nu va obține independență deplină

Susținătorii și opozanții independenței teritoriului francez de peste mări Noua Caledonie, situat pe un arhipelag din Oceanul Pacific, au semnat pe 12 iulie un acord privind crearea unui nou stat. Acordul prevede că Noua Caledonie va obține autonomie, dar nu și independență deplină față de Franța. Înainte ca documentul privind noul stat să intre în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Parlamentul Franței și prin referendum în Noua Caledonie.

Potrivit ziarului Le Figaro, acordul prevede că Noua Caledonie va rămâne sub controlul Franței, dar va obține statutul de stat, consacrat în Constituția franceză. „Nu există analogii pentru un astfel de aranjament statal în lume”, notează publicația, adăugând că acordul va fi supus unui referendum, care va avea loc în 2026. Ulterior, în Noua Caledonie vor avea loc alegeri.

Acordul prevede că locuitorii Noii Caledonii vor avea dreptul la dublă cetățenie — caledoniană și franceză — însă cetățenia caledoniană va fi inseparabilă de cea franceză. Statul Noua Caledonie va primi competența de a-și construi în mod independent relațiile internaționale, iar Franța se angajează să ofere sprijin pentru dezvoltarea economică a noului stat.

În plus, acordul stabilește un plan de redresare a economiei insulei, care include, printre altele, reluarea și extinderea extracției și prelucrării nichelului — principala resursă naturală a teritoriului.

Conform DW, Franța a instaurat controlul asupra Noii Caledonii în anul 1853, iar în 1946 i-a acordat acestui teritoriu colonial statutul de posesiune franceză de peste mări. Noua Caledonie este al treilea cel mai important producător de nichel din lume, însă industria se află în stare de criză, iar unul din cinci locuitori ai teritoriului trăiește sub pragul sărăciei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: