PAS

Un deputat PAS justifică cedarea sediului Bibliotecii Naționale. Se pun în discuție și alte clădiri? 

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Virgiuliu Pâslariuc susține că oferirea aripei Bibliotecii Naționale Mitropoliei Basarabiei „nu este o retrocedare, dar un gest de bunăvoință”. Potrivit deputatului, Mitropolia avea nevoie de un spațiu. Totodată, parlamentarul spune că partea română a dat asigurări că „va investi în păstrarea monumentului istoric, care nu va putea fi înstrăinat”. „Nu se pun în discuţie şi alte clădiri”, a precizat Pâslariuc.  

„Nu este o retrocedare, dar un gest de bunăvoinţă faţă de Biserica Ortodoxă Română şi Mitropolia Basarabiei din partea statutului Republica Moldova. Pentru a putea activa în condiţii demne, Mitropolia Basarabiei avea nevoie de un spaţiu, iar fosta clădire a Seminarului teologic, parte a complexului vechi mitropolitan, prezenta o soluţie bună în această privinţă”, a scris deputatul PAS, pe rețelele de socializare.

Pâslariuc a adăugat că „disponibilitatea Mitropoliei şi a statului român de a investi în protecţia şi îngrijirea unui monument istoric de însemnătate naţională a constituit una din raţiunile acestei alegeri”. „Nu se pun în discuţie şi alte clădiri”, a precizat el.

Parlamentarul s-a adresat și către cei „care sunt îngrijoraţi de soarta clădirii”. „Avem asigurări că statul român va investi în păstrarea monumentului istoric, care nu va putea fi înstrăinat, cu obligaţia de a păstra intact aspectul său iniţial”, a menționat Pâslariuc.

Parlamentarul a adăugat că potrivit legii protejării patrimoniului „orice modificare adusă unui monument trebuie să fie făcut cu acordul Ministerului Culturii”.

„De altfel, orice proiect de lege are nişte etape de avizare şi validare, care vor fi respectate, iar ele prevăd inclusiv dezbateri şi consultări publice. Şi sper că în cadrul acestora se vor găsi soluţii optime atât pentru Bibliotecă, cât şi pentru protecţia monumentului”, a conchis deputatul PAS.

Amintim că la inițiativa deputaților PAS, clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău din perioada interbelică, în care se află actualmente o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău, urmează să fie transmisă cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei. NM a făcut o sinteză a comentariilor publicate pe rețelele de socializare la acest subiect.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ex-deputatul Vladimir Andronachi, reținut într-un dosar privind crearea și conducerea unei organizații criminale

Fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost reținut pentru 72 de ore, în urma perchezițiilor desfășurate astăzi, 24 martie, de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Acesta este bănuit într-un dosar ce vizează crearea și conducerea unei organizații criminale. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătorul de cuvânt al instituției, Emil Gaitur.

Știre în curs de actualizare…

Amintim că Vladimir Andronachi, considerat un apropiat al fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, este vizat și într-un alt dosar penal, pornit pentru spălare de bani. Urmărirea penală a fost inițiată în 2021 și vizează fapte care ar fi fost comise în 2014, perioadă în care Andronachi activa în mediul de afaceri. Ulterior, dosarul a fost conexat cu o cauză penală deschisă în august 2023, în baza unor probe suplimentare care au permis relansarea investigațiilor.

Anterior, Andronachi a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în Republica Moldova. Pe numele său au fost emise mandate de arest în dosarele „Frauda Bancară” și „Metalferos”. În dosarul „Metalferos”, acesta este acuzat de crearea și conducerea unui grup criminal organizat, escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, iar în dosarul „Frauda Bancară” – de simularea unui contract de investiții cu Banca de Economii, prin care ar fi sustras circa 32 de milioane de lei.

Andronachi pledează nevinovat și a declarat anterior că dosarele în care este vizat ar avea un caracter politic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: