Colaj NM

Un director de instituție, avertizat de Ministerul Sănătății după ce a folosit mail.ru. Nemerenco: Plimbă informația prin serverele altui stat

Imediat după începerea războiului în Ucraina, Ministerul Sănătății de la Chișinău a aplicat un avertisment unui director de instituție. Cel din urmă a transmis Ministerului date cu caracter strict nu de pe emailul oficial ci de pe mail.ru, un serviciu de e-mail din Rusia. Precizările au fost făcute de ministra Sănătății Ala Nemerenco, care a adăugat că acum „judecătoarea impune Ministerul” să-și retragă avertizarea „precum că directorul a procedat corect”. Potrivit lui Nemerenco, Ministerul va contesta decizia. 

Pe o rețea de socializare, ministra a scris că „reforma justiției nu este ceva abstract, care îi atinge doar pe cei care au tangență cu sistemul de justiție”.

„Demult, fiind la un curs de studii în SUA am întrebat un profesor tare înțelept care ne preda niște ore fenomenale pe descentralizare, care sisteme le consideră cele mai prioritare pentru un stat, dar și oameni. A spus că totul e important pentru o țară – și dezvoltarea economică, și educația, și socialul, etc, dar mai presus decât toate stă justiția și apoi, sănătatea”, a adăugat Nemerenco.

Prin urmare ministra a dat și un exemplu, prezentând „ce are sistemul de sănătate cu justiția”.

„Iată și exemplul de azi. Pare simplu. Ministerul aplică avertisment (nici nu mustrare) imediat după începerea războiului unui director de instituție strategică pentru că transmite ministerului date cu caracter strict nu de pe emailul oficial, ci de pe @mail.ru Adică plimbă această informație și prin serverele unui alt stat. Judecătoarea ne impune să retragem avertizarea precum că directorul a procedat corect. Desigur, vom contesta decizia, dar timpul pierdut a instituțiilor statului prin procese costă. Și îl plătesc cetățenii”, a comunicat Nemerenco, adăugând că „ne dorim în UE, dar dacă se poate, cu tot cu mail.ru”.

***

În decembrie 2022, președintele Parlamentului Igor Grosu a îndemnat cetățenii, în special angajații din instituțiile statului, să nu folosească poșta electronică cu extensia „.ru”. Oficialul a spus că utilizarea acesteia de către instituțiile statului „este neserioasă”. „Nu trebuie să vină cineva din afară să te ajute dacă tu elementarul nu-l înțelegi”, a adăugat Grosu.

În ianuarie 2023, Meduza a scris cu referire la canalul de Telegram „Uteciki informații” că datele a 3,5 milioane de utilizatori mail.ru au devenit publice. Printre datele publicate se numărau: adresele de email, numele și prenumele, precum și telefoanele utilizatorilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, după tragedia de la Cahul: regulile privind armele în unitățile militare trebuie înăsprite. Ce spune despre demisia lui Nosatîi

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut înăsprirea regulilor privind utilizarea armelor în unitățile militare, după tragedia de la Cahul unde un minor de 16 ani a decedat în urma unui incident armat. Totodată, referindu-se la solicitările opoziției privind demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, șefa statului a spus că va aștepta rezultatele anchetei despre cine se face vinovat în această situație. Totodată, șefa statului a subliniat că Nosatîi „a făcut mai mult decât toți miniștrii anteriori în 30 de ani” pentru consolidarea sistemului de apărare și modernizarea armatei. Declarațiile au fost făcute în ediția din 14 mai a emisiunii „Территория свободы” de la Realitatea.md.

„Moartea unui om este o mare tragedie. Îmi exprim sincerele condoleanțe familiei celui decedat. S-a început o anchetă, iar când vor fi rezultatele, vor fi luate măsuri față de cei vinovați. Este clar deja că trebuie înăsprite regulile privind utilizarea armelor în unitățile militare”, a declarat Sandu.

Referitor la solicitările de demisie a ministrului Nosatîi, președinta a subliniat că acesta a contribuit semnificativ la consolidarea securității țării.

„Acest ministru a făcut mai mult decât toți miniștrii anteriori în 30 de ani pentru ca în această țară să existe o armată capabilă să apere cetățenii și pentru ca sistemul de apărare să funcționeze în beneficiul țării”, a spus Sandu.

Șefa statului a precizat că va aștepta rezultatele anchetei înainte de a se anunța careva măsuri.

„Vom vedea ce spune ancheta și cine este vinovat. Dacă regulile nu sunt suficient de serioase sau dacă cineva le-a încălcat. Când vor fi rezultatele cercetărilor, atunci vom vorbi despre ce trebuie făcut”, a adăugat președinta.

Amintim că pe 14 mai, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul PAS Lilian Carp, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat că pe 19 mai vor avea loc audieri închise pe tema tragediei de la Cahul, la care vor putea participa doar cei cu acces la secretul de stat.

„Ședința va fi cu caracter închis și vor avea dreptul să participe doar cei care au acces la secretul de stat. Marți, la ora 10, o să vă așteptăm în sala Europei”, a declarat Carp.

***

Incidentul armat a avut loc pe 10 mai, în jurul orei 13:30, pe teritoriul unei unități militare din Cahul. Un militar prin contract de 20 de ani ar fi manevrat necorespunzător o armă în prezența unui minor de 16 ani, care se afla în vizită la un alt militar. În urma împușcăturii, militarul în termen de 18 ani a fost rănit, iar minorul de 16 ani a decedat. Militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, riscând până la 7 ani de închisoare.

Opoziția parlamentară a cerut demisia imediată a ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, care a declarat pe 13 mai că nu va demisiona până la finalizarea anchetei. Premierul Alexandru Munteanu a spus că este important să fie clarificate toate circumstanțele și că a vorbit cu Nosatîi și cu ministrul Sănătății pentru a analiza unde s-au comis greșeli.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: